Lady Johanna

Capitolul XVI (partea a-II-a)

Gabriel deschise ușa exact în momentul când ea își prindea cureaua. Își văzu fiul și îi făcu semn cu mâna Johannei să iasă în hol. Se uită vădit nemulțumit la părul ei, dar ea își zise că în cele din urmă se va obișnui și îi va trece supărarea.

Se grăbi să iasă din cameră, zâmbindu-i soțului ei, și Gabriel închise ușa în urma lui.

- Ești foarte palidă.

- Și de aceea te încrunți?

Gabriel dădu aprobator din cap. Johanna își ciupi puțin obrajii pentru a se mai îmbujora, apoi îl întrebă:

- Ai observat cumva și altceva?

Johanna uită de complimentele pe care voia să le audă.

- Vreau ca tu și Alex să rămâneți în cameră până când laird-ul MacKay și oamenii lui vor pleca.

- Cu câți soldați sosește laird-ul?

Gabriel ridică din umeri.

- Cu destui.

- Dar vreau să vorbesc cu tatăl lui Clare, îi spuse ea văzându-l că se întoarce să plece.

- N-o să fie dispus să se poarte politicos, Johanna. Fă așa cum ți-am poruncit.

- Dar laird-ul e supărat pe clanul MacInnes, nu pe noi.

- Nu. Pe noi e supărat. Ne învinovățește pentru ceea ce a pățit fiica lui.

Johanna se schimbă la față și din palidă cum era se înroși toată de mânie. Totuși, nu-l întrebă pe Gabriel cum de știa cele ce-i spusese. Dacă el zicea că laird-ul MacKay îi învinovățea pe ei, atunci așa trebuia să fie. Nu era Gabriel omul care să tragă concluzii pripite.

- Cine e acum cu Clare?

- Hilda, răspunse el. Acum du-te înăuntru. Nu vreau ca MacKay să-și verse mânia și asupra ta.

Johanna nu-i spuse nimic și Gabriel presupuse că de data aceasta va face după cum îi poruncise el.

Ea se înapoie în cameră, dar numai pentru câteva minute, până ce se asigură că soțul ei coborâse să-l întâmpine pe tatăl lui Clare. Apoi, se grăbi să ajungă în camera bolnavei și o trimise pe Hilda să aibă grijă de Alex.

- Tatăl tău va sosi aici curând, Clare. Să rămân cu tine sau vrei să vorbești cu el între patru ochi?

Clare se chinui să se ridice în capul oaselor, gemând de durere. Însă Johanna nu știa dacă această durere se datora faptului că încercase să-și schimbe poziția sau vești pe care o primise. O durea teama din ochii femeii.

- Te rog să rămâi.

Johanna ii aranjă păturile, încercând mai mult să-și ascundă propria neliniște.

- Nu știu ce să-i spun.

- Spune-i exact ce s-a întâmplat, o sfătui Johanna.

- Dar nu pot, strigă Clare izbucnind în lacrimi.

Johanna tresări. Se așeză imediat pe scaun înainte de a cădea.

- Nu înțelegi, Johanna.

- Oh, Dumnezeule, cred că înțeleg acum. Ai inventat totul, nu-i așa? N-a fost nici un MacBain... nu ești însărcinată...

Clare începu să plângă; scutură din cap încercând să nege vorbele Johannei, dar teama din ochi o trăda.