Lady Johanna

Capitolul XIV (partea a-II-a)

După-amiază, Megan îi luă locul Hildei, pentru ca bucătăreasa să poată supraveghea pregătirile pentru cină.

Johanna se gândi să-i pună câteva întrebări lui Clare, dar tocmai atunci soțul ei intră în sală cu Alex de mână și ea uită imediat ce voise să facă.

Tocmai terminase să-i scoată firele lui Calum și se chinuia să-l facă s-o asculte cu atenție, în vreme ce-l sfătuia cum să-și îngrijească rana. Soldatul se purta ca un copil neastâmpărat, dornic să iasă cât mai repede afară.

- Nu te las să pleci până ce nu-mi primiți că te ungi cu alifia asta de două ori pe zi, dimineața și seara, vreme de o săptămână, Calum.

- Vă primit, zise el sărind în picioare și grăbindu-se să iasă din încăpere, uitând alifia pe masă.

- Am venit! strigă Alex, întinzându-și brațele într-un gest dramatic care-l făcu pe tatăl lui să zâmbească. Băiatul ăsta n-avea complexe față de propria lui valoare. Desigur, Gabriel îi spusese de câteva ori pe drum cât de nerăbdătoare era Johanna să-l vadă.

Reacția soție lui îl amuză la fel de tare. Johanna scoase un strigăt de surpriză, își ridică fustele și alergă să-l întâmpine pe Alex.

Băiețelul se aruncă în brațele ei și ea îl sărută fericită. Abia dacă-i ajungea până la mijloc. Era un băiat adorabil, iar ei îi părea atât de bine să-l aibă acasă, încât ochii i se umpluseră de lacrimi.

Gabriel îi lăsă în sală și urcă în camera lui Clare MacKay, pentru a încerca să-i vorbească. Era hotărât să afle numele soldatului care o necinstise, dar voia să-i dea și vestea că tatăl ei avea să sosească a doua zi pentru a o lua acasă, firește în cazul în care ea se simțea destul de bine pentru a călători.

Se întoarse însă după câteva minute. Clare era însă prea slăbită pentru a-i răspunde la întrebări. Părea atât de obosită, încât adormi imediat ce ii explică motivul pentru care urcase la ea.

Johanna și Alex îl așteptau în capul scărilor.

- S-a întâmplat ceva? îl întrebă ea, când îi văzu chipul încruntat.

- Femeia asta adoarme de fiecare dată când încerc să vorbesc cu ea. Cât crezi că va mai dura până să se înzdrăvenească suficient pentru a-mi răspunde la întrebări?

- Nu știu, Gabriel. Ai văzut cum arăta când au adus-o aici. Că dura mult până să-și revină. Trebuie să ai răbdare cu ea. E un miracol că mai e încă în viață.

- Da, așa e Johanna. Tatăl ei vine mâine s-o ia acasă.

Johanna clătină din cap nemulțumită de veste.

- Clare nu poate încă să călătorească. Tatăl ei va trebui să înțeleagă situația.

Gabriel nu voia s-o contrazică. Fericirea pe care i-o citise pe chip când îl îmbrățișase pe Alex îi umpluse sufletul de bucurie și nu voia să strice frumusețea zilei discutând probleme importante. Seara se va lăsa curând și vor avea timp să discute atunci ce se va întâmpla cu Clare.

- De ce nu ieși puțin cu Alex, nevastă? E prea frumos afară ca să stai în casă.

Își privi fiul. Alex o ținea de mână pe Johanna, uitându-se cu uimire la ea. Își dădu deodată seama că băiețelul avea nevoie disperată de o mamă și înțelese că și Johanna avea la fel de mare nevoie de Alex.