Lady Johanna

Capitolul IX (partea a-III-a)

- Dar cu siguranță n-a făcut-o intenționat.

Gabriel se aplecă înspre ea până când fața îi ajunse la câțiva centimetri de a ei.

- Calum este de vină. Se pare că a căpătat boala ta. Nu se uită pe unde merge.

- Te referi cumva la incidentul acela când ți-am întrerupt fără să vreau exercițiile militare? zise Johanna îndreptându-și umerii.

- Da.

- E foarte nepoliticos din partea lui ta să-mi aduci aminte de asta.

Gabriel nu părea să-i pese dacă era nepoliticos sau nu.

- Contează mai mult să rămâi în viață.

- Și asta-i adevărat, se văzu ea nevoită să-l aprobe.

Dumfries îi întrerupse cu un lătrat și Gabriel își strigă favoritul și ieși fără a-i mai arunca vreo privire soției lui.

Johanna se gândi la discuția avută cu el tot restul după-amiezii. Își dădu seama că probabil n-ar fi trebuit să se amestece în hotărârea soțului ei cu privire la oamenii lui, dar nu se putuse abține. În cele câteva luni de când era măritată cu laird-ul, ajunsese să țină destul de mult la Calum și la Leila.

De fapt, era ea însăși surprinsă de purtarea ei. Învățase pe propria-i piele că nu trebuie să te atașeze de nimeni căci dacă ajungea să țină la cineva îi dădea primului ei soț încă o armă pe care o putea folosi împotriva ei. Atașamentul ei pentru vreuna din slugi era primejdios.

Chelsea fusese prima ei lecție. Era ajutoarea bucătăresei și cam de aceeași vârstă cu Johanna; o fată cu o fire tare bună, pe care Johanna o ajuta din când în când în bucătărie. Și Raulf știa asta; Johanna îi spusese cât de mult îi plăcea să stea cu Chelsea, deoarece fata era foarte isteață și găsea plăcere în tot ceea ce făcea.

Într-o zi, Chelsea a spart un ou și bucătăreasa a pârât-o stăpânului său. În aceeași zi, Raulf i-a rupt un picior fetei. Pedeapsa fusese dată de episcopul Hallwick însuși, care considerase că o asemenea insultă cumplită trebuia pedepsită pe măsură.

Dar lucrurile erau total diferite aici. Putea să-și facă prieteni fără a se îngrijora de siguranță lor. Părintele MacKenzie era invitat și el la cină. Părea destul de obosit după călătoria în Lowland, dar le adusese o mulțime de vești despre ceea ce se întâmpla în Anglia.

Soldații, însă, vorbeau toți în același timp și vorbele preotului nu prea se auzeau.

- Papa Innocentiu îl va excomunica în mod sigur pe John, pentru a se face auzit. Țara va fi în curând pusă sub interdicție.

- Dar ce a mai făcut regele pentru a i se da o asemenea pedeapsă? întrebă Johanna.

- John e hotărât să-și numească om al său ca arhiepiscop de Canterbury, dar papa nu acceptă amestecul lui. A numit pe altcineva, un străin din câte am înțeles, și John e tare mânios de alegerea asta. A dat ordin ca alesul papei să nu fie lăsat să intre în Anglia.

Unul dintre soldații Maclaurin spuse o glumă pe care ceilalți o găsiră foarte amuzantă. Johanna trebui să aștepte puțin până când hohotele de râs de la masa alăturată încetară, apoi spuse:

- Ce se va întâmpla dacă țara e pusă sub interdicție?

- Toți supuși vor avea de suferit, firește. Cei mai mulții preoți se vor vedea nevoiți să fugă din Anglia și nu va mai avea cine să țină liturghii, să spovedească sau să încheie căsătorii. Singurele slujbe pe care papa le va îngădui vor fi botezurile pentru nou-născuți și împărtășirea muribunzilor, în cazul în care familia va putea găsi un preot care să facă slujba la timp. E o situație foarte gravă, Johanna, dar se pare că regele nu-i pasă de aceste urmări.