Dragă Charlie...

Scrisoarea LIII

E mai. Treisprezece mai şi mi-am făcut într-un final curajul să îi vorbesc. E drept, i-am scris pe una din cele mai proaste căi de socializare de pe internet şi regret - într-un fel - dar dacă drumurile noastre nu s-au mai intersectat, eu cu ce sunt devină? Am apelat şi eu la primul lucru care mi-a fost mai la îndemână.

Îmi simţeam inima bubuind. Parcă era gată să iasă afară din piept. Mâinile îmi tremurau în timp ce îi scriam un simplu şi un inocent "Bună" pe care nu am avut curajul să i-l trimit. Am avut nevoie de minute întregi ca să i-l pot adresa şi când mi-a răspuns inima mi s-a oprit pentru câteva secunde. Totul din jur îmi părea ciudat de schimbat, chiar dacă în loc de un "Bună" prietenos mi-a răspuns cu un "nup", răspunsul fiind pentru întrebarea mea tâmpită: "Deranjez?". Să ştii că nu am ştiu ce să mai scriu lângă acel "Bună" şi eram foarte panicată de aceea am adăugat şi aceea întrebare.

Dar momentul culminant a fost acela când m-am blocat. Când toate cuvintele pe care le-am ştiut s-au evaporat. Când toate subiectele pe care vroiam să le abordez s-au risipit precum roua dimineţii după ce răsare soarele. Eu? Eu să mă blochez? Nu se poate. Eu care sunt cea mai bună la română. Eu care merg la olimpiade şi vorbesc non-stop, m-am blocat. Dar apoi mi-am dat seama că trebuie să spun ceva înainte să îl plictisesc şi să devină "offline", poate pentru totdeauna.

Mi-am făcut din nou curaj şi nu am regretat. Am simţit că i-am atras atenţia - şi sper că nu m-am înşelat. Dar apoi, când m-a întrebat dacă îl cunosc nu ştiam ce să îi spun. "Da, ne cunoaştem şi nu îţi aduci aminte de mine" era singurul răspuns bun pe care îl aveam în cap, fiindcă chiar aşa era. Nu îşi aducea aminte, la fel cum nici eu până acum ceva timp nu ştiam că el mai există. Acum, dacă m-ar întreba "ce m-a determinat să îl abordez?" nu aş ştii ce să îi răspund. "Vroiam să văd ce mai faci?" - ar suna ciudat. Trebuie să mă mai gândesc la asta. Oricum din câte văd, o să am mult timp să mâ gândesc la asta căci " ai avut ceva treabă" şi ai plecat. Poate chiar ai avut. Însă eu acum mă simt ciudat. Poate deoarece consider că meritam un "pa" chiar dacă sunt sigur că mă consideri o ciudată.

Chiar mă simt ca o ciudată în momentul de faţă. Însă oricât de mult aş vrea nu pot să regret că l-am abordat.

P.s: Sper Charlie că o să mă abordeze şi el într-o zi.