Alone

14.

***Miranda***

Dupa ce lupul a fugit cu prada,mi-am continuat plimbarea prin padure,cel mai relaxant lucru,in ciuda a ce am facut.

Speram sa il vad.Pe lupul meu.Dar nu a fost asa.

Se facuse deja tarziu, iar cand mi-am verificat telefonul dat pe silentios am vazut ca doamna si domnul Hammelstone m-au sunat in nestire.Iar dupa mesajele pe care mi le-au lasat,erau de-a dreptul disperati.

Le-am trimis un mesaj ca sa ii asigur ca sunt ok si am pornit spre casa.Am incercat sa nu ma gandesc cat de ciudat era ca stiam drumul inapoi.

Cand am ajuns acasa,doamna si domnul Hammelstone si-au inceput teoria.

--Cum te poti macar gandi sa te intorci asa tarziu!incepu doamna Hammelstone.

--Si nici macar sa nu ne suni!Sau sa ne raspunzi!-domnul Hammelstone.

--Si maine ai scoala!

--Si nu o sa fi odihnita!

--Mai ales dupa ce s-a intamplat!Puteai lesina!

--Te credeam mai responsabila de atat!

--Am avut nevoie de asta ok?Daca mai stateam in casa o secunda in plus,ma duceam direct la Anne si ii smulgeam tot parul din cap!am tipat exasperata de lipsa de intalegere a tutorilor mei.

S-au uitat la mine putin socati,dar apoi au continuat calm.

--Noi intelegem ca ce a facut Anne e grav si socant,dar ce tocmai ai zis a sunat de parca vrei sa ii aperi!Tot te-au atacat!spuse doamna Hammelstone.

--Nu aveti cum sa intelegeti...,am suspinat cu buza de jos tremutandu-mi.Bomba de furie aprinsa in mine in tot acest timp tocmai a explodat.Stiam ca era ciudat,dar ii simteam pe lupi mai apropiati decat pe oameni.

Imi simteam lacrimile in gat.Nu am plans mult la viata mea.In toti acesti saisprezece ani ai mei,am invatat sa fiu puternica.Nicioata nu am plans de durere si foarte rar de tristete.Dar cand eram furioasa,al naibi de furioasa,mereu plangeam.Si uram asta.Plansul arata slabiciune,iar eu nu voiam sa arat cat de slaba ma simteam.

Vazandu-mi fata,ochii sotilor Hammelstone s-au mai imblanzit.

--Un animal tot animal ramane.Niciodata nu va fi o fiinta cu sentimente,ca noi,incerca sa imi explice domnul Hammelstone ceea ce facu sa fie mai rau.Furia mea crescu.

--Niciodata sa nu spui niciodata,am pufnit,fugind pe scari in sus,inainte ca vreunul din ei sa imi vada lacrimile siroind pe obraji.

***???***

I-am simtit prezenta,dar nu m-am dus la ea.Stiam ca voia sa ma vada, si eu voiam sa o vad,dar nu am putut sa ma duc.In noaptea aceea era randul meu sa pazesc puii pana se duceau ceilalti la vanatoare.

Si doar ca sa ma innebuneasca de furie,unul din lupi imi transmise mental o imagine cu ea.

Asta era felul nostru de a comunica.Un vorbit fara cuvinte.Prin imagini simple,exacte sau prin mesaje scurte.Dar foloseam comunicarea rar, la vanatoare sau in caz de urgenta.

Am marait zgomotos,speriindu-i pe puii din fata mea.

Stiam ca si restul haitei stia cine era ea.Ii puteau simti mirosul.Isi puteau da seama.Dar pentru asta tot nu o placeau.Mare greseala.

Din umbra aparu lupul cu prada.I-am trimis pe puii infometati sa manance.Ei primii.Asta era regula.

Dar sincer,uneori imi venea sa las balta regula asta ,caci nici un lup din haita nu a rabdat mai multa foame ca mine,fiind plecat toata ziua.

***Nick***

Cand a aflat mama ce a facut Anne,a fost mai mult decat dezamagita.Expresia de pe fata ei nu se putea exprima in cuvinte.Fetita ei perfecta a facut in sfarsit o gafa.Si una mare.

Sincer,cateodata eram invidios pe ea.Era mereu asa cuminte,cu note maxime,perfecta.

Cand era mica,explicatia mea era ca ii era usor la scoala.Dar de ceva ani,a picat chestia asta.Era pur si simplu perfecta.

Si nu pot sa spun ca eram fericit,dar nu ma simteam intocmai rau pentru ca s-a dovedit ca nu e asa perfecta pe cat credea toata lumea.

Dupa asta,mama i-a interzis orice activitate placuta:uitatul la TV,telefonul,muzica,desenatul,cititul(cel putin pentru ea era placut) si orice altceva ce ar fi putut face.NOUA regula era:scoala-casa-teme-lucrat suplimentar la toate materiile(desi nu se putea spune ca are nevoie sa lucreze).

--Cum a fost azi la scoala?incepu vechiul discurs,dupa ce cobora din camera Annei.

--Mama,am saptesprezece ani!Cred ca ma descurc sa fac niste amarate de teme!am continuat discursul enervat.

--Pai si restul?Ceva note?

--In prima zi?

Mama nu mai spuse nimic stiind ca s-a terminat discursul pe care parca il avea scris si il pastra tot timpul in buzunar.

***Miranda***

Eram in padure.Nu imi mai simteam mainile si picioarele,care erau afundate in zapada.

Auzeam urlete de peste tot in jurul meu.Nu eram speriata.

Am vazut ochii caprui, stralucitori ai lupului meu asteptandu-ma in umbra. M-am indreptat spre ei.

Dar cand am ajuns acolo, peisajul s-a schimbat. Nu imi mai era frig. Iar el era intins pe o parte.

I-am mangaiat atent blana, incercand sa il trezesc. Dar el nu se trezea. Iar cand m-am uitat atent la el am observat o pata. Rosie.

--Nu!!!am urlat.

Eram uda leoarca,iar pe mana stanga aveam o taietura.Nu mai eram pe pat.Eram pe jos impreuna cu cana din care am baut lapte seara trecuta.Era toata tandari.Iar eu sangeram pe pijamaua mea.

Dar eram mai usurata ca niciodata.A fost doar un vis urat.

Cateodata si pe mine ma lua prin surprindere cat de urat reactionam cand venea vorba de lupi.

Mi-a luat cateva minute sa observ ca se lumina de ziua.Era ora 6:30 dimineata.

M-am ridicat si am strans cioburile.M-am imbracat repede.Ma pregateam de scoala.

Era doar sapte cand am terminat.Cum nu aveam chef sa dau ochii cu sotii Hammelstone,le-am lasat un bilet in care le-am scris ca o sa merg pe jos la scoala,ca sa nu faca vreo criza si am pornit.

Heeei!Sper sa va placa capitolul,caci mi-a venit ideea in timp ce scriam.

Acest capitol este dedicat lui @crazydirectioner24.Mi-e o foarte buna prietena si cititoare,iar cand am scris acest capitol m-am gandit la ea.Sper sa ii placa!(Love ya!)

Si va multumesc din suflet pentru comentarii si voturi.E un gest mic,dar nici nu stiti cat ma bucura!

Bie!☆