Alone

32.

***Aidan***
Am simtit ca imi vine sa vomit. Miranda era acolo, chiar in fata mea, atacata de ea, si eu nu puteam face absolut nimic. Eram neputincios in forma umana si nu puteam sa ma transform in fata ei!

Ea incerca din rasputeri sa o muste. Miranda incerca din rasputeri sa se apere, tinand-o de gat pentru a-i bloca tentativa. Tremura. Mainile ii erau prea slabe pentru a I se opune la nesfarsit. Nu puteam sa o las.

Adrenalina imi pompa in vene. Ma panicam din ce in ce mai tare. Ea a incercat sa se intoarca si sa o muste de maini, iar atunci eu am inceput sa vad rosu in fata ochilor si sa respir sacadat. Abia imi mai puteam tine lupul inauntru. Am luat o creanga groasa si am lovit-o cu toata puterea. Ea a zburat la un metru de Miranda. S-a risicat repede si a fugit urland.

Am fugit spre Miranda. Am incercat sa o ajut sa se ridice, dar ea nu facea altceva decat sa se tina de cap si sa planga.

Am prins-o de o mana si am ridicat-o. Am incercat sa o calmez, dar nimic nu era de folos.

--Tu nu intelegi, Aidan!a suspinat ea.
"O, ba crede-ma ca inteleg."
--E ok, e ok, ii sopteam eu ca sa o calmez.
--Nu, nu e ok!a tipat ea, indepartandu-se de mine. Toata lumea crede ca e ok! E ok sa le suport criticile, e ok sa ascult tot fara sa comentez, si asta e ok! Dar ce se intampla cu mine nu e ok!

Puteam sa ii vad ochii salbaticindu-se. Stiam exact ce se intampla cu ea. Dar nu imi aminteam ca simptomele sa fie asa de rele.

Am facut un pas spre ea, ca sa o calmez,sau ca sa o prind, daca lesina.

--Nu te apropia!a tipat. Nu te apropia! O sa te ranesc! Nu sunt bine! O sa... o sa... fi ranit!...

In mod normal, asta ar fi sunat ca o amenintare, dar nu o puteam sa o judec. Tot ceea ce aimtea ea era frica. Se simtea incoltita. Cel mai mic gest si ar fi sarit pe mine. S-a intors si a luat-o la fuga. Nu puteam sa o las singura mai ales ca avea o armata de lupi pe urme, care au raspuns la chemarea ei.

Am strigat-o dar degeaba. Nu se oprea din fuga. Si atunci, mi-am dat seama ce sa fac. Trebuia sa o las sa alerge. Mereu ma calma asta, de ce nu ar fi calmat-o si pe ea?

Dupa vreo zece minute de alergat, eu am ramas mult in urma, dar am vazut-o cum s-a oprit. A rasuflar obosita si s-a intors la mine. Am mers spre ea. Cand am ajuns langa ea, parea mult mai calma, dar nu se uita la mine.

--Imi pare rau...,a soptit.

--Nu ai de ce, i-am spus. Fara nici un alt cuvant am condus-o acasa.

***

Cand am ajuns in haita era deja intuneric. Ceva nu era inregula. Consiliul era in forma umana si multi altiii. Puii susoteau spariati in timp ce mamele lor maraiau la ei ca sa-i aduca la tacere.

--Esti nebun? a zis cineva din consiliu.

--Te rog sa nu imi mai voprbesti asa, i-a spus Alpha lupului, calm ca intotdeauna.

--Pote muri! a ripostat altcineva din consiliu.

--Ce se untampla? m-am bagat cu nerusinare in discutie. E despre Miranda?

--Da si nu, dragul meu Aidan, mi-a raspuns calm Alpha ca si cum nu ar fi observat intrarea mea nepoliticoasa in discutie.

--Alpha i-a trimis un vis fantoma baiatului ala, vecinul MIrandei, mi-a raspuns Kin, seful consiliului.

--U-un vis fantoma? am inghitit in sec. Pote muri! Poatre stie chiar acum despre existenta noastra!

--Nu, Aidan, nu stie. Am avut eu grija de asta.

--Dar de ce ai facut-o? l-am intrebat confuz.

--L-am urmarit de mult timp. La inceput, am crezut ca incerca sa o impace pe Miranda cu sora lui diabolica, dar apoi am descoperit..., s-a oprit si i-a facut semn consiliului ca poare pleca, am descoperit ca baiatul ala are niste sentimente pentru Miranda. Nu stiu daca si-a dat seama, dar le are. Si am, facut-o ca sa indeplinesc ritualul. Sa vad daca e vrednic.

Am simtit cum tot sangele mi se scurge din obraji. Acesta era un ritual stravechi. Cand un Alpha descoperea ca, cineva avea sentimente pentru fiica lui,. ii trimitea un vis fantoma ca sa vada ca e destul de puternic sa treaca de el, ca e destul de vrednic. Visul persista in el si il slabea tot mai tare. Putini puteau sa supravietuiesca, cei care dadeau dovada de vointa si putere. Dar cei care se dadeau batuti, lasau visul sa-i cuprinda si sa-i duca la boala si depresie, mureau. De aceea majoritatea fetelor de Alpha ramaneau singure, in cel mai bun caz. Dar visele fantoma nu au fost niciodata trimise oamenilor. Nu s-a mai pus problema ca noi sa avem contact cu oamenii. Daca lupii abia supravietuiau, un om nu avea nici o sansa.
'' Alpha tocmai l-a omorat pe Nick.''

***Nick***

Jumatate din noaptea aceeaa am stat in inconstienta. De fiecare data cand ma trezeam, mama era langa mine gata sa imi dea apa, medicamente, mancare sau orice alceva. La sapte dimineata era tot acolo, avea cearcane si plangea. Se uita pe o hartie cu prescrieri. Nu stiam ca a chemat un doctor.

--Ce a spus doctorul? am intrebat cu o voce ragusita, facand-o sa tresara.

--Ca o sa te faci bine, a spus ea. Ca e ceva de moment.

Auzind vesti bune, m-am ridicat din pat. Cum m-am pus pe picioare, m-am simtit ca si cum m-a lovit un trasnet, dar totusi am inceput sa ma pregatesc pentru scoala. Nu de alta, dar aveam un test imporatant, pentru care m-am pregatit toata saptamana pe care nu aveam de gand sa il ratez.

--Ce faci? m-a intrebat mama.

--Merg la scoala, i-am spus nonsalant.

--In nici un caz! a ripostat.

--Mama, nu imi vine sa cred ca spun asta, dar am un test si nu am de gand sa il ratez.

--Nick, ai lesinat! Ai fost inconstient! Ai avut febra! Nu mergi la scoala, mi-a dat ea un ultimatum.

M-am pus inapoi in pat, parand un baiat foarte cuminte, si asteptand sa plece mama la lucru.

Cum a iesit din casa, m-am ridicat, ignorand starea de rau si de ameteala, mi-am tras pe mine niste blugi si un tricou si am pornit spre scoala. Ratasem oricum prima ora, dar ajungeam la test.

***

Pe drum, mergeam in zig-zag ca un om beat, din cauza ametelii. Nu imi venea sa cred ca eram pe cale sa lesin si eu tot mergeam la scoala. Nu stiam de ce, dar voiam sa dau neapareat testul ala. Era un test obligatoriu pentru clasele a zece-a si a unspe-a. Oricum trebuia sa il dau. "Dar Miranda va fi acolo", m-a luat prin surprindere un gand. '' Voi putea sa ii zic ca am terminat-o cu pactul, dupa test, si sa fim din nou prieteni. Si si daca nu o sa fim. Macar sa aiba incredere in mine. Sa stie ca se poate baza pe mine, cum s-a bazat si pana atunci.''

Gandul ala ma facea sa merg mai departe spre scoala. Imi dadea sperata ca, candva, va avea din nou increrede in mine.

Cam asta e si capitolul 32. Sper ca nu e prea scurt.

Bye!