Alone

3.

***Miranda***

  Am fost lasata singura sa ma odihnesc dupa drumul de cateva ore.

Dupa cum am observat, domnul si doamna Hammelstone erau niste oameni bogati care aveau in jur de patruzeci de ani si nu aveau alti copii. "Dar de ce sa vrea un copil acum? Si de ce pe mine?"

Intinsa pe pat, in pijamalele care imi veneau perfect, dar nu erau pe gustul meu, am incercat sa raspund intrebarilor care nu imi dadeau pace.

Veioza era inca aprinsa. Parul meu lung si blond mi se tot prindea in noptiera sofisticata de langa pat, facandu-ma tot mai mult sa vreau sa il tai. M-am ridicat dand cu ochii de imaginea mea reflectata in oglinda. Chiar cand un posibil raspuns imi venea in minte si imi vedeam ochii verzi luminanadu-se, imi dadeam seama ca acel raspuns nu era plauzibil. Cu capul plin de intrebari si nici un raspuns am adormit in patul mare, plin de pernute nefolositoare din conacul Hammelstone.

***

Ma aflam la un spital. Stiam asta deoarece simteam mirosul de desinfectant si auzeam asistentele vorbind despre medicamente.

In fata ochilor vedeam o lumina puternica si o silueta neclara care parea sa se uite la mine.

--Ce fetita frumoasa!am auzit.
--Felicitari, a mai spus cineva.

Nu stiam prea multe despre nasteri, dar parea ca eu eram la una. Si ca eu eram bebelusul!

Atunci a venit revelatia si mi-am dat seama ca aceia erau adevaratii mei parinti. Am incercat sa strig, sa ii intreb de ce m-au dat la orfelinat, dar din gatlejul meu nu iesea nimic. Am incercat sa ma misc dar membrele de bebelus nu ma ajutau. Atunci am inceput sa plang.

M-am trezit speriata. Lacrimi imi curgeau pe obraji. Am incercat sa ma culc la loc, dar dupa acel vis stiam sigura ca nu am sa pot.

Cand intr-un sfarsit veni dineata si am coborat la masa. Incercam sa nu arat atat de obosita precum ma simteam. Nu voiam ca sotii Hammelstone sa incepa cu intrebarile.

Doamna Hammelstone facea niste clatite. Miroseau mult mai bine decat cele de la orfelinat, desi acolo nu le primeam decat de Craciun.

--Pot sa va ajut?am intrebat.
--Nu, nu trebuie, a raspuns vizibil surprinsa.
--Dar stiu sa gatesc, am ripostat. La orfelinat si eu ajutam la gatit.

Oftand a surprindere, doamna Hammelstone m-a pus sa pregatesc untul si siropul pentru clatite, desi asta nu se putea numi gatit. Cand am deschis frigiderul ca sa iau untul, am ramas cu gura cascata. Niciodata nu am avut atata mancare in frigider la orfelinat desi eram mai mult de cincizeci de copii.

Dupa micul dejun, satula, am iesit sa ma plimb prin gradina conacului. Adevarul era ca nu reuseam sa imi scot visul din cap. Totul parea asa real si, la lumina diminetii cand puteam sa gandesc mai clar, mi se parea ciudat ca era numai o persoana care se uita la mine. Nu doua.

Ratacita printre ganduri, m-am speriat cand am auzit fata din cealalta gradina.

--Ce mai faci? Esti noua pe aici?

Imi pare rau pentru pentru capitolul muuult prea scurt, dar am taiat mult din el, pentru ca, cum am spus mi-am schimbat stilul la scris si am taiat detaliile nefolositoare.
Bye☆