Alone

39.

***Aidan***
Am inceput sa imi pierd speranta, odata ce s-a lasat seara. Credeam ca nu o sa o mai gasim. Credeam ca s-a aliat cu ei. Pana i-am auzit urletul. Un urlet mic si speriat. M-am uitat la Ross pentru o fractiune de secunda inainte sa o iau la fuga. Urletul nu spunea nimic altceva decat frica. Nimic despre durere sau amaraciune. Si dupa faptul ca nu a mai urmat nimic, mi-am dat seama ca singura varianta porsibila era ca Miranda incerca sa scape. Si nu putea de una singura. Trebuia sa o ajut.

***Nick***

In ziua aceea am simtit ca nu mai rezist. Nu mai rezistam bolii aceleia necunoscute. Tot ce am facut a fost sa ma ridic si sa sar pe geam afara. Aterizarea a durut, dar macar nu mi-am rupt piciorul. Incet, am inceput sa merg spre padure. Daca visele pe care le-am avut erau adevarate, ceea ce ma indoiam, Miranda era in padure. Stiam ca nu e bine sa ma afund asa in padure dar trebuia sa o gasesc pe Miranda, si pur si simplu stiam ca nu era acasa.

Am continuat sa innaintez incet. Stiam ca mama deja imi observase disparitia. Stiam ca era foarte ingrijorata, dar eu pur si simplu nu mai rezistam. Si nu puteam sa mor cu treburile neincheiate.

La amiaza am ajuns atat de adanc in padure incat nu mai aveam nicio sansa sa ma intorc. Era frig si ningea. Eu eram imbracat intr-un tricou si niste pantaloni, dar nu puteam lasa frigul sa ma doboare. Nu pana nu ajungeam la Miranda.

Aveam simturile amortite, dar tot am putut auzi latraturile. Nu a durat mult pana am vazut-o pe Miranda aproape cazand de pe creanga pe care aterizase pentru ca se uita la mine.

--Nick nu..., nu trebuia sa vi!a strigat. Fugi!

A sarit jos, cu haita aparand pe urmele ei. A fugit spre mine si m-a apucat de brat. Aproape m-a tarat dupa ea, pentru ca nu puteam tine pasul. Respiratia i-a devenit din ce in ce mai precipitata. Nu ma mai putea duce mult.

--In fata... este un lac, a spus abia putand sa vorbeasca. Trebuie... sa sarim, Nick.
--Dar la ce ne ajuta? Sunt lupi. Stiu sa innoate, am spus incercand sa evit crengile care continuau sa ma loveasca.
--Nu, nu stiu. Sefului lor le-a fost intotdeauna frica de apa. Majoritatea au o frica profunda de apa, iar restul sunt prea slabi ca sa innoate.
--De ...unde sti tu... asta?am intrebat-o precipitat.
--Doar stiu! Sari!

Am sarit in apa. Era atat de rece incat pur si simplu te durea totul. Am incercat sa respir normal, dar nu puteam. Am tras o gura de aer in timp ce vederea mi se incetosa.
--Nick!

***Miranda***

--Nick!

L-am prins de gulerul tricoului. Nu puteam sa il las sa se innece. Am inceput sa dau frenetic din maini si din picioare incercand sa ma tin la suprafata si pe mine si pe el. Era greu. Stmteam fiori pe sira spinarii si ma strafulgera o durere de cap. "O nu, Miranda! Nu te transforma acum! Nu o sa il poti ajuta daca esti un nenorocit de lup!"

Apa era foarte rece, dar ma indoiesc ca eu o simteam la fel de rece ca Nick, avand in vedere ca a lesinat. Faptul ca am auzit nelinistea lor in legatura cu lacul ne-a salvat pentru moment. Dar de acolo totul depindea de mine. Trebuia sa traversez lacul innot, oricat de obosita sau slabita m-as fi simtit. Cand am ajuns la jumatate, nu imi mai simteam membrele. Lupul meu voia din ce in ce mai mult sa iasa la suprafata si era din ce in ce mai dificil sa il tin sub control. Chiar cand am crezut ca nu o sa mai rezist, am simtit pamant sub picioare. L-am tras pe Nick afara din apa. Rochia mea era uda si din cauza frigului o simteam cum ingheata pe mine. Mainile si picioarele imi erau vanete. Am innaintat cativa metri in padure si am cazut. Nu mai puteam continua. Probabil urma sa mor de frig. Si eu si Nick.

***Aidan***

Am gasit-o la marginea lacului. Nu isi pierduse cunostinta de tot, dar era inghetata. Trebuia sa o duc pana la haita, ca sa ii dea ceva ce sa o incalzeasca. Dar pe cand sa o iau la fuga, Ross m-a strigat. Se pare ca nu era numai ea. Nick era si el la marginea apei. Nu arata nici un semn vital, dar nu puteam sa il lasam acolo.

***

Cand am ajuns la haita, toti s-au adunat in jurul nostru. Cateva femei au venit cu niste paturi cu care i-au invelit pe Nick si pe Miranda care intre timp isi pierduse cunostinta. Li s-au pregatit in viteza niste paturi in cortul lui Alpha. El nu a revenit inca de oriunde se dusese si nimeni nu avea curajul sa il anunte de starea Mirandei.

Femeile m-au scos din cort impotriva vointei mele si au inceput sa se ocupe de Miranda si de Nick. Nu stiam ce sa fac si sincer, eram speriat.

Jack si Ross s-au apropiat de mine.

--Esti bine frate?m-a intrebat Ross.
--Da..., nu am nimic.
--Duhnesti a frica de la o posta, a ras de mine Jack. Pe bune, o sa fie bine.
--Si daca nu o sa fie?
--O sa gasesti alta, a raspuns detasat ceea ce m-a infuriat. I-am intors spatele si am plecat.

--Serios?l-am auzit pe Ross.
--Ce?
--Mai insensibil nu puteai sa fii, Jack?
--I-am zis doar adevarul.
--Asta e adevarul pentru tine! Tu esti incapabil sa ai sentimente pentru altcineva inafara de tine!
--Sti ca nu e adevarat! Ross? Ross!

Nu i-am mai ascultat. Jack a fost intotdeauna un frate groaznic. Iar Ross nu mai avea pe altcineva, ca majoritatea puilor care au parintii in patrula. Dar mai stiam ceva. Jack chiar tinea la Ross, desi nu ii prea arata asta.

Mi-am petrecut restul zilei in fata cortului, asteptand sa se trezeasca. Nu se putea pur si simplu sa nu o faca. Nu puteam accepta asta.

Se lasase noaptea cand Alpha aparu in haita. Era in forma umana ceea ce era mai mult decat suspect. Ii puteam simti furia de la zece metri. Nu era bine.

--De ce nu mi-a spus nimeni!a strigat luand-o la fuga spre cort.

M-am ridicat in picioare sperand ca o sa am o sansa sa intru in cort.

--Cum e?le-a intrebat pe femeile care aveau grija de ea.
--Pai era la un pas de inghet, dar am reusit sa o salvam. E inca in stare critica, nu stim cand o sa se trezeasca.

Atunci am intrat si am vazut-o. Arata ca si moarta. Avea buzele innvinetite si respira atat de incet incat parea ca nu respira deloc.

--Dati-va la o parte!a ordonat Alpha.
--Nu cred ca e o idee buna, a spus una dintre femei.
--E prea slabita, a spus cealalta.

Mi-a luat prea mult sa imi dau seama ce vrea Alpha sa faca. Nu am mai putut sa il opresc. Si-a implantat ghearele in gatul Mirandei, dandu-i din puterea lui vitala. Daca nu era atent, asta putea sa o omoare. Dar cand e vorba de copilul tau, presupun ca faci orice sa il salvezi.

Toata lumea s-a dat un pas inapoi cand Miranda s-a ridicat tipand.

--Nick! Unde e Nick?

Hei lume. Stiu ca mi-a luat o gramada sa pun capitolul nou, dar vara e gata si eu trec pe a opt-a si am o gramada de teme. Deci da, s-ar putea ca anul asta sa postez mai rar ca anul trecut, dar o sa fac tot ce pot.

In alta ordine de idei, Alone a ajuns la 2K de voturi! Nici nu stiu ce sa mai spun avand in vedere ca nu cu mult timp in urma a ajuns la 1K. Va multumesc atat de mult! Nici nu stiti cat de important e asta pentru mine, mai ales ca nici odata nu m-am gandit ca o sa fie atat de placuta. Va multumesc!
Pe data viitoare!
Bye☆