Alone

Prolog

Intunericul invaluia camera mica de la orfelinat. Auzeam intruna zgomote din patul de alaturi. Colega mea de camera plangea.

Desi stiam cum e sa simti dezamagirea si tristetea de a nu fi adoptata nu aveam sa ii spun nimic. Puteam sa incerc sa o alin, dar nu voiam. Daca o faceam ar fi insemnat sa mint. Degeaba ii spuneam eu fetitei ca o sa o adopte cineva, caci poate asta nu se intampla. Nu voiam sa ii dau sparante false cum mi-au fost date atatea mie.

Mereu dispretuiam faptul ca fusesem mintita de atatea ori. Ii dispretuiam pe oamenii care au incercat sa ma ajute spunandu-mi:"Sunt sigura ca o sa te adopte cineva. Esti asa draguta!" sau "Nu ai de ce sa te ingrijorezi. Se va gasi cineva bun si pentru tine.".Atunci pareau a fi incurajari dargute, dar s-au dovedit a fi minciuni.

Atunci un nou suspin s-a auzit din patul de alaturi, iar eu am scos un marait infundat, fara sa vreau.

--S-scuze, a spus balbait o voce subtire. Nu am vrut sa te trezesc.

--Lasa, am raspuns rece. Oricum nu dormeam.

Deci, dupa cum am spus, proiectul meu de vacanta este de a rescrie "capitolele pierdute". Stiu ca e scurt, dar asta e doar prologul. Nu promit nici ca urmatoarele capitole vor fi foarte lungi,deoarece erau chiar capitolele de inceput. Sper ca nu sunt singura care se bucura ca in sfarsit le rescriu. Si mai sper ca o sa va placa. Enjoy!
Bye☆ ( pana data viitoare)