Alone

40.

***Miranda***
  Eram incremenita. Nu ma miscam, nu vorbeam, nu mancam. Stateam de doua zile langa patul lui Nick. Singura. Nu mai acceptam compania nimanui. Totusi, din cand in cand mai venea Alpha sa ma anunte ca politia inca il mai cauta pe Nick, dar eu stiam ca nu aveau cum sa il gaseasca aici.

  Voia sa imi spuna ceva. Ala era motivul pentru care m-a cautat. Stiam asta. Dar nu a mai apucat. Socul apei reci ca gheata a fost prea mare pentru trupul lui slabit. "Poate nu o sa se mai trezeasca." Acela a fost momentul cand m-a apucat plansul. Si in sfarsit plangeam. Se simtea ca o eliberare. Poate nu am vrut sa recunosc pana atunci, dar nu puteam sa imi imaginez viata fara Nick. Nick care m-a vandut Daianei, care a fost rece cu mine, intentionat sau neintentionat, care putea muri in orice clipa. Acel sentiment ma deruta. Nu imi placea sa simt ca nu as putea continua fara cineva. Nu imi placea ca nu mai eram independenta. Mereu am crezut ca ar fi fost altfel. Dar odata ce iti deschizi inima si lasi lume inauntru e greu sa o mai si scoti afara.

  Eram zi si noapte acolo, in cortul lui Alpha. Fie ca deranja pe cineva sau nu. Toti credeau ca ma neglijez si era adevarat, dar nu voiam sa plec. Voiam sa fiu acolo cand se trezea. Nu percepeam ideea de a nu se trezi. Si atunci mi-am dat seama. Moartea nu insemna eliberare. Moartea insemna pierdere, un gol in viata cuiva, care tinea la mort, iar pentru mort moartea inseamna pierdere si castig: iti pierzi viata, care si daca te poate rani, e minunata, plina de momente frumoase, dar castigi dreptul de a veghea asupra celor dragi. Perspectiva mea se schimbase, pentru ca viata mea se schimbase. Viata, pentru mine nu mai insemna o imagine alb-negru care se repeta mereu. Insemna culoare, emotii, posibilitate.

  Pierduta in ganduri, am tresarit cand Aidan m-a atins pe umar.

  --Esti bine?m-a intrebat.
  --Sincer, nu.
  S-a asezat pe jos langa mine.
  --Il iubesti, nu?
  --Nu stiu. Nu stiu ce simt. E ceva nou pentru mine. Nu am de unde sa stiu daca e iubire. Nu am simtit-o niciodata.
  --Nu ai cum sa nu sti cand e iubire. Iubirea poate fi raiul pe pamant si in acelasi timp iadul pe pamant. E atunci cand te ingrijoreaza mai mult altcineva decat propria persoana. E atunci cand te gandesti la cineva si nu poti sa nu zambesti. E atunci cand simti ca totul e mai bun in lume.
  --Sa sti ca Alpha te iubeste, a spus dupa o clipa de tacere.
  --Nu stiu ce sa zic deapre asta. Daca m-ar fi iubit...
  --E imposibil pentru un parinte sa nu isi iubeasca copilul. E pur si simplu imposibil. Tatal meu ma iubea. Mama ma iubea, chiar si inainte sa ma nasc.
  --Dar parintii tai...
  --Au murit. Amandoi.
  --Imi pare rau.
  --Nu ai de ce. Au murit facand o fapta buna. Amandoi. Mama a murit cautand mancare in iarna in care m-am nascut pentru puii infometati din haita. Tata a murit mult dupa.
  --Aidan, daca nu vrei sa imi spui, nu trebuie sa o faci.
  --Nu am povestit nimanui despre asta. Cred ca ar fi momentul. Pe tatal meu il chema Ruffus si lucra in patrula, apara haita de orice posibile pericole, cand tatal tau i-a dat misiunea sa te pazeasca pe tine. Eu aveam cam trei ani pe atunci, iar cum mama a murit, nu putea sa ma lase singur. Erau prea multi pui in haita, iar femeile erau foarte ocupate, le mai lipseam doar eu. De aceea, tata a decis sa ma ia cu el. Mi se parea foarte plictisitor atunci, sa stau si sa ma uit la un bebelus plangacios. Tata imi spunea povestea ta aprope in fiecare zi ca sa mai am putina rabdare sa astept. Dar dupa un timp, cand ai crescut, am inceput sa devin fascinat de obiceiurile tale de om normal. Nu stiam ce e aia scoala, dar voiam sa ma duc si eu. Voiam si eu palarii si geci, desi nu aveam nevoie. Totul, pana si cititul mi se parea fascinant. Pe scurt, ma fascina lumea oamenilor. Cand aveam sapte ani, tata a murit intr-o batalie cu lupii Omega. De atunci, sarcina de a te pazi mi-a revenit mie. Si asta am facut pana ai venit aici. Dupa aceea, obiectivul meu era sa iti dezvalui ce esti, delicat, de aceea am venit la scoala. Si m-am imprietenit cu tine, ceea ce pot spune ca voiam de mult timp sa fac.
  --Nu stiu ce sa spun, Aidan, am spus pe un ton plat.
  --Nu trebuie sa spui nimic..., dar te rog, dute sa vorbesti cu mama ta.
  --Mama...
  --Stiu ca sti despre cine vorbesc, m-a intrerupt inainte sa apuc sa imi spun scuza.

***

  Am ajuns in fata conacului Hammelstone. Eram murdara, infrigurata si mai mult ca sigur aratam ca o fiara salbatica. Ceea ce si eram. Am batut la usa si am intrat odata ce nu mi-a raspuns nimeni. Casa era un dezastru. Erau lucruri imprastiate peste tot. Era plin de praf si de murdarie. Am intrat in sufragerie si am dat de Elisa Hammelatone, care era un dezastru in persoana. Dupa miros si dupa aparitie imi puteam da seama ca nu s-a pieptanat, spalat sau ingrijit de cand am plecat eu de acasa, adica de cel putin o saptamana. A sarit in picioare si a alergat spre mine, ca sa ma imbratiseze, dar eu m-am ferit dur. Odata ce am aflat adevarul, nu mai puteam sa perimt vreun fel de afectiune intre noi.

  --Sti de ce ma aflu aici, i-am spus glacial.
  --O, scumpa mea, ai fugit si nici nu mi-ai dat sansa sa iti explic.
  --Explica acum.
  --Aseazate, m-a indrumat dar am stat cu incapatanare exact in locul in care m-am profilat ca o statuie.
  --Bine atunci... Eram tanara, Miranda. Aveam copilul unei bestii. Nu eram sigura daca urma sa se transforme si sa ma omoare in somn. De aceea te-am dat la orfelinat. Dar odata ce toate pericolele au trecut, te-am cautat, draga mea.

  --Nu pot sa cred ca doi lupi s-au indragostit de tine, am spus cu dezgust.
  --Ce vrei sa spui?
  --Lupul e mandru, trufas. Sigur nu s-ar indragosti de o persoana atat de egocentrista ca si tine. Probabil esti schimbatoare. Numai asta se poate, am spus intorcandu-i spatele dand sa ies din conac.
  --Cum poti sa imi spui asa ceva? Sunt mama ta, te iubesc.
  --Poate iubesti pe cineva, poate esti mama cuiva, dar aceea nu sunt eu! O mama nu are cum sa nu isi iubeasca copilul indeajuns incat sa il pastreze, chiar daca se pune pe ea in pericol! Asta inseamna sa iubesti!

  Tipam. Aveam lacrimi in ochi care amenintau sa se verse in orice clipa, asa ca am fugit. Cand am ajuns inapoi in haita, ii priveam pe toti prin ochii unui lup. Alpha, adica tata, a venit intampinarea mea simtindu-mi durerea. Cand mi-am reluat forma, mi-a pus o patura peste umeri si mi-a dat o pereche de blugi si un pulovar cu care sa ma imbrac. M-am dus direct spre cort, ca sa vad ce mai face Nick.

  Avea fata incruntata, de parca avea un cosmar. L-am luat de mana, ca sa stie ca nu e singur, desi ma indoiam ca ma putea simti. Am stat asa, cu mana lui in a mea pana am incalzit-o complet, apoi i-am luat-o pe cealalta. Dar in timp ce incercam sa ii incalzesc mana inghetata, am observat ca ma strangea din ce in ce mai tare. A inceput sa mormaie ceva. Si-a deschis ochii. S-a trazit.

  Heei. Inca un capitol, inca o zi in care sunt nervoasa si stresata. Nu stiu de ce, dar starile astea ma fac sa imi pun ideile in ordine. Cum am spus, o sa incerc sa pun cat mai multe capitole acum, la inceput, cand am un program putin mai liber.

  Nu stiu cate capitole va mai avea cartea. Ce mi-am propus sa scriu, s-a cam terminat aici, dar in timp ce scriam mi-au mai venit idei. Deci sigur o sa mai fie cateva. Dar nu urlati la mine cand se termina, pentru ca totul are un sfarsit. Oricum, dupa cartea asta, probabil o sa mai scriu si altele, pentru ca scrisul e felul meu de a ma exprima.

  Sper ca v-a placut capitolul. Pe data viitoare.
Bye☆