După ce am reușit să-i ridic moralul lui Jay am primit un apel de la mama.
Am avut o conversație destul de lungă în care a ţinut să ne explice că tata face asta pentru binele meu și că mă iubește enorm, deși în ultimul timp nu mi-a arătat asta.
Mi-a spus de asemenea că unchiul și mătușa au luat legătura cu Miranda. Acum știau de ce a fugit și o iertaseră. Știau și că eu am ajutat-o și aflaseră de tatăl copilului.
Mama mi-a spus că au convins-o să se întorcă acasă.
Erau vești grozave, mai ales că tatăl micuțului urma să se implice în viața lor.
După ce ea și Jay au schimbat câteva cuvinte, mama a ţinut să ne spună că Zach o să ne viziteze mâine.
Voiam să-l văd și să vorbesc cu el. În sfârșit aveam ocazia.
În dimineața următoare am simțit un miros dulce în aer.
M-am dus în bucătărie imediat și am dat de Jay, care înfuleca micul dejun, parcă fără să mai respire.
Ochii mei au început, instinctiv, să caute cutia de bijuterii a bunicii.
O gasisem pe biblioteca prăfuită pe care fusese și acum două seri. Era ceva la ea care mă atrăgea, nu știu exact ce.
H:-Ţi-am promis că o să-ţi spun mai multe despre cutie.
Bunicul era în spatele meu. Nici nu-l observasem până acum.
H:-Așază-te, scumpo. Și adu și cutia cu tine.
Am făcut în tocmai. Acum stăteam pe fotoliul lui prafuit, analizând mai atent obiectul din brațele mele.
H:-Ști deja că eu am făcut cutia pentru bunica ta. Elizabeth a prețuit cutia aia precum și bijuteriile din ea. Acum, ascunde ceva mai important.
Deschide-o.
Am ridicat sfios capacul. În interior era o bucată de hârtie, ușor arsă pe margini. Cum era asta atât de important?
H:-Poate mă crezi nebun. În realitate, pentru oamenii din consiliu bucăţica aia de hârtie e mai importantă decât viața cuiva.
E singura pagină rămasă din Cartea Gri.
Ai auzit de ea?
Am căzut ceva timp pe gânduri. Numele îmi era cunoscut. Mama îmi povestise câte ceva despre ea. Știam că asta i-a adus pe ei împreună.
Am dat aprobator din cap.
H:-În anul în care te-ai născut tu, a fost un incendiu la biblioteca licantropă. Era rândul nostru să păzim cartea până la următoarea deschidere. Procesul ăsta poate dura secole întregi. Firește, noi am fost foarte fericiți. Urma să le demonstrăm celorlalți că suntem responsabili.
Cartea a fost adusă la biblioteca noastră, și a fost închisă într-o cutie specială de sticlă.
A făcut o scurtă pauză. Și-a luat un pahar de apă și s-a întors la locul său.
H:-Incendiul a izbucnit la sfârșitul săptămânii aceleia. Incidentul a provocat o ceartă între popoare, și ne-a pătat noua reputația. Nici acum nu știu cu certitudine ce s-a întâmplat exact.
Bucata din cutie e tot ce am mai găsit din carte. Consiliul a fost de acord să rămână sub supravegherea mea până o să apară cerneală pe suprafața ei. Încă așteaptă suflete pereche, deși nu cred că o să apuce așa ceva.
M-am uitat în jos, la foaia din cutie. Puteam observa clar un scris complicat. Tot ce am putut descifra a fost, probabil un nume de familie. Hell.
Bunicul a luat cutia din brațele mele până să mai văd ceva.
Eram mulțumită de informațiile primite, chiar dacă acum eram mai curioasă ca niciodată.
Plănuisem să mă plimb prin haită azi. Voiam să văd oamenii și împrejurimile.
În mod special, azi îmi doream să văd lacul prezent în pozele și poveștile mamei.
Eu:-Jay, stai cu mine azi?
J:-Scuze, surioară, Peter mă aștepta la antrenament.
Mi-ar fi prins bine compania cuiva. I-am spus bunicului unde vreau să mă duc, doar să nu-și facă griji.
Zach urma să ajungă aici, iar bunicul urma să-l trimită la lac, că să vorbească cu mine.
Așteptarea era chinuitoare. Aveam atâtea de discutat.
M-am așezat pe o bancă, plasată pe malul înalt al lacului.
Încercam să mă gândesc la ce urma să se întâmple, la ce urma să discut cu Zach. Voiam să fiu stăpână pe mine, dar cred că urma să eșuez lamentabil.
Mi-am scos telefonul din buzunar, dorind să verific ora, sperând în același timp să am un mesaj sau poate un apel pierdut de la Ethan.
În ultimul timp realizasem cat de mult am nevoie de el. Îmi lipsea, într-un mod foarte sinistru. De parcă nu aveam aer. Era de parcă tânjeam după o gură de aer care nu era de găsit ,și care mă lasă cu o durere acută în piept.
Nu dăduse niciun semn aparent. Nu știam când urmă să se întoarcă. Poate încă era prins în situația din California. Nu voiam să par sâcâitoare, nu voiam să-l deranjez.
Am început să aud pași. Pași destul de apăsați. Inițial am crezut că Zach a ajuns, dar la scurt timp am realizat că nu era o singură persoană care făcea frunzele una cu nămolul. Am decis să nu mă întorc. Cu toate astea cele două persone erau acum în stânga și în dreapta mea.
Q:-Hope?
Mi-am ridicat privirea către cel din stânga mea și am dat aprobator din cap .Celălalt s-a dat mai în spate, apoi s-a alăturat prietenului său.
Eu m-am ridicat luându-i locul.
Q:-Trebuie să vi cu noi. Din păcat Ethan al tău a făcut ceva foarte, foarte rău.
Bărbatul înalt spune toată fraza asta făcând pași mărunți spre mine.
Primul meu instinct a fost s-o iau la fugă.
M-am afundat în pădurea deasă cât de repede am putut, dar cei doi erau în urma mea, alergând de zor.
Mi-am rupt tricoul în cateva locuri și mi-am zgâriat brațele, dar nu simțeam vreo durere, poate doar dezamăgire. Nu fusesem de multe ori în pădurea asta și cred că nu urma să găsesc ieșire prea curând. Inima mea bătea cu putere iar picioarele mele păreau să fie din ce în ce mai moi.
M-am oprit pentru o secundă. Am stat în liniște și am ascultat.
Pași care acelerau din ce în ce mai mult. Am luat-o la fugă iar. Mi-am întors capul pentru o secundă și am observat ca cei doi sunt la o distanță oarecum considerabilă de mine.
În scurt timp am ajuns printre frunzele moarte de pe pământ. M-am împiedicat de o creangă, lovindu-mi în cădere capul.
Eram amețită și obosită. Am încercat să mă ridic dar nu am reușit.
Am simțit cum sunt trasă în sus de gulerul tricoului meu.
Q:- Ethan o să fie foarte nervos când o să ajungă acasă.
W:-Stai calm. Cât timp o avem pe ea Hell o să joace după regulile noastre.
Mi-am închis ochii după scurta lor conversație. Eram istovită iar capul meu era în toate direcțiile. Nu mai simțeam nimic, nici măcar frica.
