Hope p.o.v
Eram deja pregătită să plec la liceu. Mi-am luat ghiozdanul de pe scaun,și am ieșit din dormitor. Am coborât scările, cu gândul de-a merge în bucătărie, dar m-am oprit în momentul în care am auzit vocilor părinților mei. M-am lipit cu spatele de peretele alăturat, și am început să ascult. Nu eram un lucru care-mi stătea în fire, dar pentru câteva minute am uitat de asta.
T:-Și ce o să facem Ash? O să-l lăsăm să continue așa?
Ma:-Crezi că de mine o să asculte? Ști prea bine că e un încăpățânat.
T:-Dacă nu-ș bagă mințile în cap o să zboare într-o școală de corecție. Nu-mi răcesc gura de pomană, ca dupa câțiva ani să-l vad pe un pat de spital după vreo supradoză sau vreo încăierare.
Aud cum mama oftează. Soarta fratelui meu atârnă pe-un fir de păr. Uneori încerc să gândesc din perspectiva lui, dar nu îl înțeleg niciodată în totalitate. Sunt sigură că bani nu reprezintă un unic motiv.
Decid să le întrerupt conversația, in mod voit. Deja mă deranja subiectul, din moment ce se vorbea despre asta aproaoe zilnic, iar certurile dintre ei și Jay sunt la ordinea zilei.
Eu:-Neața ,spun într-un fel pentru mine.
Simpla mea prezenţa îi încordează vizibil. Nici nu apuc să-i privesc bine că Jay intră în urma mea.
T:-Vrei să te duc eu azi ,scumpo?
Mă încrunt doar auzindu-l. Cu toate că aveam carnetul de vreo câteva luni, tata îmi punea aceași întrebare zilnic.
Eu:-Nu, mă descurc singură. În plus, vine și Jay cu mine.
J:-Vin?
Eu:-Da. Ai uitata aseară? Când m-ai rugat să te duc cu mașina?
Încerc să-l fac să-mi joace jocul, și nu mă îndoiesc că își dă seama de ce vreau să fac, mereu l-am considerat mai deștept.
J:-Da, corect. Mi-a spus că mă duci tu.
Tata ne privește suspicios în timp ce mama zâmbește.
T:-În regulă, atunci ar trebuii să plecaţi dacă nu vreți să întârziaţi.
Zâmbesc mulțumită și iau cheile de pe blat. Îi fac semn lui Jay să mă urmeze ,și fără prea multe discuții ieșim din casă. Nu pot să nu observ lipsa mașinii care era alături, cu toate astea decid să dau uitării acest gând și mă urc în locul șoferului, imedita după Jay.
J:-Poți să-mi spui ce naiba a fost asta? mă întâmpină cu asta de când urc lângă el.
Eu:-Trebuie să vorbesc cu tine.
J:-Te ascult! spune ridicând tonul.
Trag aer adânc în piept. Era greu să mă enervez. Eram o persoană calmă de felul meu, dar aproape clacam de data asta.
Eu:-Mama și tata sunt foarte supăraţi pe tine.
J:-Spune-mi ceva ce nu știu deja.....
Eu:-Tata a spus că, daca nu o să-ţi bagi mințile în cap o să te trimită la o școală de corecție.
Face ochii mări pentru o secundă, apoi începe să râdă in hohote.
J:-Sigur că o s-o facă Hope. Bună încercare ,totuși nu mă poți păcăli.
Eu:-Ţi se pare că glumesc?
Expresia lui se schimbă radical. Jay reușa mereu să treacă dintr-o extremă în alta in ceea ce privește starea emoțională.
