Am alergat cât m-au ţinut picioarele. Cu toate astea i-am pierdut urma fratelui meu. Eram îngrijorată pentru el. Furia de pe chipul lui în momentul în care la lovit pe Josh era inexplicabilă.
Mă uitam de jur împrejur, afară, dar tot nu reușam să-l zăresc. Poate că s-a dus acasă..... Tata trebuie să fie cu unchiul Tayler, iar mama...... Mama cred că se ocupă cu treburile de prin haită. S-au poate s-a ascuns pe undeva cu prietenii lui, care l-au schimbat radical..... S-au i-au potențat trăirile.
L-am apelat de câteva ori dar m-a respins de fiecare dată.
E:-Hope? Ești bine?
M-am întors curioasă. Ethan tocmai dăduse drumul ușilor, care se trântiseră în spatele lui. Dacă nu aș fi fost singură, aș fi zis că nu vorbea cu mine. Nu păream genul de persoană cu care ar fi vorbit.
Eu:-Sunt ok,am replicat încet.
Eram neliniștită. Dacă mama și tata aflau despre asta avea să iasă foarte urât.
E:-Unde e puștiul?
Eu:-N-am nici cea mai mică idee.
Ethan ajunsese lângă mine. Și-a întors capul în direcția mea și m-a privit preț de câteva secunde, apoi și-a mutat privirea în față. A început să scotocească după ceva în buzunarul gecii lui de piele, ca într-un final, să scoată un pachet de ţigări. Lejeritatea lui mă lăsa perplexă. Dacă era văzut de cineva fumând pe domeniul școlii era băgat în mare bucluc.
E:-Vrei și tu una? spune întinzând pachetul spre mine.
Eu:-Nu,merci,nu fumez.
E:-Foarte bine atunci, nu o să încerc să te corup.
Încep să râd. Nu era ceva foarte amuzant, dar poate și nervozitatea mea era de vină. În plus, pe faţa lui a apărut un zâmbet de milioane.
E:-Sunt chiar atât de amuzant?
Aleg să nu răspund. Nu puteai să-l descrii....... Era serios, sau cel puțin așa l-am văzut eu pe tot parcursul turului. Cu toate astea zambetul lui era nepreţuit. Te-ai fi uitat la el doar din plăcere.
Eu:-Trebuie să plec, mă trezesc vorbind.
E:-La ore?
Eu:-Nu, acasă. Nu cred că pot sta aici când habar n-am pe unde umblă Jay.
E:-Fratele tău?
Eu:-Da.
E:-Vrei să te duc eu?
Eu:-Nu, e în regulă..... Mașina mea e în parcare.
E:-Bine, păi ne vedem mâine Hope.
Observ cum aruncă ţigara pe jos, și o calcă cu piciorul. Se întoarce cu spatele și se face pierdut în spatele ușilor albastre.
Mi-am scos cheile din geantă și am pornit spre mașină. Am descuiat-o și mi-am reluat locul. Am pornit motorul și am început să conduc spre casă. Încercam să mă calmez, dar era așa de greu.
Ethan p.o.v
Hope plecase. Cum ţinta mea nu mai era aici, era rândul meu să plec. Am intrat în școală,prin spate, și am ieșit pe ușile din față,chiar când Hope a ieșit din parcarea liceului.
Era o persoană slabă..... Preocupată de problemele altora, sau, mă rog, ale fratelui ei. Avea să fie ușor.
Am parcat în fața casei. Am observat imediat mașina ei, parcată total aiurea, blocând o parte din trotuar.
Disperarea de pe chipul ei îmi rămăsese în memorie. Era amuzant să privești durerea celor din jur, mai ales a dușmanilor.
Desigur, trebuie să recunosc, Hope e o fată drăguță. Nu e genul meu, prea cuminte, după mine,dar atât de frumoasă.
Am deschis ușa apartamentului, și, imediat cum am intrat mi-am aruncat geaca în cuierul de lângă. Eram hotărât să fac un duș,dar telefonul a decis să mă întrerupă. Nici nu am privit bine ecranul, ci am răspuns direct.
Eu:-Da?
UA:-Băiete, te implor, întoarce-te acasă!
Eu:-Unchiule Adam........., spun total lipsit de uimire.
UA:-Ethan, ascultă.... Nu e bine ce faci.
Eu:-O fac pentru tata. Nu o să mă opresc până nu o să-l răzbun!
Aud un oftat puternic de la celalalt capăt. În mod sigur el știa ceva ce eu nu, din moment ce încearcă să mă împiedice din senin.
UA:-Ai... ai văzut-o pe Hope?
Eu:-Da.
UA:-Cum ţi se pare?
Eu:- Nu înțeleg, ce-i cu întrebarea asta?
UA:-Ethan dragule, nu o sa fi în stare s-o faci..... Nu o s-o poți ucide pe fată.
Eram oarecum sătul. Mă plimbam cu telefonul prin dormitor. M-am uitat cu coada ochiului pe fereastră. Am zărit ferestra ei, doar că de data asta era diferit....... draperiile erau trase de-o parte și de alta a geamului.
Eu: - Trebuie să închid, unchiule... ne mai auzim.
UA:-Nu, Ethan, ascută.....
Am închis înainte să mai spună ceva. Atenția mea era total captată. M-am așezat în fața ferestrei, ca să pot privii totul clar.
Și, imediat am văzut-o. Îmbrăcată într-o pereche de pantaloni de trening, purtand un tricoul larg, mult prea mare pentru ea, asemănător cu unul de-al meu.
Eram captivat de ea, de cum se plimba prin camera luminată slab.
Eram sigur că Hope avea ceva special.... Mai trebuia doar să descopăr ce.
