Voci. M-am lăsat trezit de niște voci, care personal mi se păreau enervante. Probabil oboseala îmi inducea starea asta, din moment ce am dormit în jur de două ore.
Mi-am schimbat tricoul și mi-am trecut mâna prin păr, apoi am coborât în bucătărie. Unchiul servea micul dejun băieților în timp ce ei puneau la punct ultimele detalii.
Drept să spun, nu mă așteptam să se întoarcă cineva atât de repede, nu după ce nu au mai fost plătiți timp de câteva luni. Urma să le rămân dator, dar dacă asta îl făcea pe Adam fericit nu mai conta.
A:-Neața Ethan, clătite?
Am fost observat repede. Băieții m-au salutat dând din cap, apoi au continuat să mănânce.
E:-Vreau doar o cafea,zic având vocea ușor răgușită.
Nu-mi stătea capul la mâncare. Îmi doream să mă deșteptez repede că să mă pot apuca de treabă.
O cană albastră a fost pusă pe masă, în fața unui scaun liber. L-am ocupat imediat și am început să dau lichidul fierbinte peste cap.
L:-Ușor băiete, o să te îneci!Avem tot timpul din lume la dispoziție, așa că relaxează-te.
Remarca lui Lee mă face să mă opresc. Ceilalți în frunte cu unchiul râd în hohote iar eu mă holbez la ei cu ochii mari.
G:-Cine știe Lee, poate băiatul avea treburi mult mai importante in New York, dacă ști la ce mă refer, spune Greg zâmbind.
Tot jocul ăsta de cuvinte mă bagă în ceață. Ce e cu ei în dimineața asta?
L:-Spune Ethan, ai vreo iubițică pe care ai lăsat-o singură de te grăbești așa?
Întrebarea, cât și amuzamentul lor mă scoate din sărite.
E:-Poate da. Cert e că vreau să plec cât mai repede de aici, răspund vizibil deranjat.
Continui să beau până golesc cana, apoi mă ridic și apuc fugitiv cheile mașinii mele de muncă. Erau exact în locul în care le lăsasem.
E:-Greg, ia patru băieți și plecați cu mașinile la Martin. Vreau să se uite la ele și să se ocupe de posibilele defecțiuni.
G:-Ok, plecăm imediat.
Dau aprobator din cap și mă uit spre Lee.
E:-Lee, tu vi cu mine. Ne întâlnim cu un posibil vânzător astăzi.
L:-Sigur copile!
E:-Unchiule, vreau să iei legătură cu ofițerul Jhon. S-ar putea să ne fie de ajutor.
După ce am clarificat treburile am plecat cu toții.
Cu toate că a stat pe bară ceva timp, mașina mea încă merge ca unsă.
L:-Deci ai găsit un vânzător?
Lee scotocea haotic prin torpedoul meu. Părea să-și fi canalizat atenția pe ce anume căuta.
E:-Da. Am cautat prin e-mailurile mele mai vechi, și spre surprinderea mea am dat de o ofertă primită în urmă cu câteva săptămâni. Am schimbat câteva vorbe cu tipul și încă are marfă de vânzare.
L:-Ești pus pe treabă, nu glumă. Pot să întreb de ce atât grabă? Până la urmă te-ai întors acasă.
Îl priveam cu coadă ochiului. Găsise o bricheta din metal care era ascunsă în spatele unor acte. Îmi amintisem că o lăsase acolo în ultima noastră misiune.
E:-Sunt așteptat de cine, în New York, și, sincer, nu-mi place să fac persoana respectivă să aștepte.
După ce și-a aprins trabucul și-a mutat privirea spre mine.
Mi se părea cu mult mai bătrân acum. Îl cunosc pe Lee de când mă știu. Soția lui a murit pe când aveau amandoi 24 de ani. Lee a rămas împreună cu cei doi copii ai lor și nu s-a mai recăsătorit. Și-a crescut băieții și a muncit mult ca să le plătească facultățile. În timpul ăsta a știut să-și facă simțită prezența și în viața mea. Îmi spusese că fusese vrăjit de ochii mei albaștri, părul meu blond și încăpățânarea de a care dădeam dovadă încă de la o vârstă fragedă. Era ca o rudă pentru mine, ca un membru al familiei.
