Hope stătea pe marginea patului. Nu închisese un ochi toată noaptea datorită stresului, iar acum trebuia să găsească forța necesară pentru a se ridica din pat, a se pregăti și a merge într-un final la liceu.
Era prea devreme, dar nu mai avea stare. A mers către dulap frecându-se la ochi. S-a uitat printre haine câteva minute, apoi a scos de pe raftul din mijloc un hanorac și o pereche de blugi negri.
Când a fost gata și-a azvârlit cărțile în ghiozdan și a luat o foaie de hârtie de pe biroul ei.
A ieșit pe hol în liniște, și cu un pix a început să scrie:,, Eu am plecat mai devreme și nu avea rost să te trezesc. Poți să vi cu Ethan în caz că trece pe aici "
A îndoit hârtia pe jumătate apoi a împins-o pe sub ușa camerei lui Jay.
A ieșit din casă în liniște și a început să meargă pe drumul ei obișnuit.
Mintea ei era captivă în centrul unui uragan. Nu reușa să-și pună gândurile în ordine sub nicio formă, iar asta o enerva și mai tare.
Încercarea de ea evita un dezastru eminent a provocat în sine un alt dezastru. Nu mai exista o altă soluție pentru a repara lucrurile? Probabil că nu sau probabil că nu se putea gândi la una momentan.
Spera doar ca Ethan să nu îngreuneze lucrurile și să accepte invitația familiei ei, deși avea tot dreptul să nu o facă.
Se oprise în loc. Liceul era aporpe înghițit de ceață, slab vizibil.
Începuse să se lumineze afară, dar tot era prea devreme. Cabina paznicului era goală, probabil se făcea schimb de tură .
A început să meargă spre ușile duble, străbătând parcarea pustie.
Ajunsă în clasă, s-a așezat în banca pe care o împărţise cu Ethan. Și-a împins rucsacul sub scaun, s-a așezat și și-a pus capul pe bancă. Acum trebuia să aștepte.
Ethan se zvârcolea în pat. Vedea ochii ăia ciocolatii în fel și fel de de ipostaze, de fiecare dată când dormea. De data asta avusese un coșmar.
A sărit din pat ca ars. Era transpirat.Avea câteva minute la dispoziție pentru a face un duș, și dorea să profite din plin de ele.
Mai târziu avea s-o vadă pe Hope. Asta devenise partea lui preferată din zi. Desigur, lucrurile se puteau destrăma ușor, datorită părinților ei. Spera doar sa nu-i fi făcut probleme.
Și-a luat geaca și rucsacul în care erau câteva caiete și un pix, apoi a ieșit ușor din cameră.
Adam dormea pe canapeaua din sufragerie, înconjurat de câteva sticle de băutură. Așa îl găsise cu o seară în urmă, și poate așa avea să-l găsească și la întoarcere.
Trebuia să-și rezolve probleme, dar poate că acum nu era momentul potrivit.
A întors mașina și a parcat-o în fața casei ei.
La scurt timp Jay a ieșit din casă.Singur.
Ethan a încercat să se uite mai atent, dar nu era nici urmă de șatenă. Oare se simțea rău? Urma să stea acasă azi?
Puștiu s-a urcat în față, în locul surorii lui.
J:-Neața,Ethan!
E:-Neața. Unde e sora ta?
Puștiul părea pierdut, cumva și supărat.
J:-E deja la liceu, spune iritat. A plecat până să mă trezesc eu, dar presupun că o să-ţi spună ea mai multe.
Am dat aprobator din cap chiar dacă el nu se mai uita la mine.
Făcusem ceva greșit? O rănisem în vreun fel?
Încercăm să analizez tot ce se întâmplase în ultimul timp. Nu-mi amintesc să fi zis ceva ce a supărat-o.
Mi-am parcat mașina în locul obișnuit și am intrat cu Jay în clădire. Puștiul m-a privit, parcă urându-mi noroc, apoi a plecat spre prietenii lui.
Am privit pentru câteva secund în jur.Aveam engleză prima oră, deci aveam oră cu Hope. Am început să merg, parcă teleghidat spre sala 14.
M-am oprit în prag, încercând s-o caut cu privirea .Mi-am trântit zgomotos mâinile pe bancă, imdiat ce am ajuns în fața ei. Hope a tresărit, a ridicat capul și s-a frecat la ochi cu mâneca hanoracului ei gri. Mă privea nedumerită.
Se aștepta cumva să nu vin sau spera asta?
E:-Ce-am făcut greșit, Hope? Luminează-mă, te rog!
M-am așezat lângă ea și mi-am pus ghiozdanul pe masă.
H:-Nu ai făcut nimic, Ethan. Eu trebuie să vorbesc cu tine.
E:-Te ascult, prințeso.
Începuse să se joace, probabil mânată de emoții, cu o șuviță din părul ei lung. Probabil era ceva serios.
H:-Zach a fost la noi aseară.
Știam asta. Îi văzusem mașina, dar ce treabă avea asta cu noi?
H:-Le-a spus alor mei despre tine și despre micile noastre ieșiri din oraș.
La naiba! Știam eu că o să-i fac probleme la un moment-dat.
H:-Tata s-a supărat pentru că am mințit, mama a fost mai îngăduitoare, dar vor să te cunoască. Mai mult mama ar vrea asta. M-a rugat să te invit la cină, în seara asta.
O priveam aproape cu gura căscată. Mă puteam pune în pericol foarte ușor acceptând invitația ei.
D
ar nu aveam de gând să renunț la Hope, nu voiam să o pierd.
E:-Foarte bine, atunci ne vedem diseară la cină.
Intrasem într-o misiune sinucigașă, dar pentru zâmbetul ei puteam face orice.
Am tras-o în brațele mele și am stat așa până a intrat profesoara în clasă .
Acum aveam alte griji pe cap. Cum ar fi trebuit să mă îmbrac ca să-i impresionez părinții?
