Hope p.o.v
Ziua a decurs normal, cu excepția faptului că Miranda a lipsit iar.
Aceleași persoane plictisitoare, care se cred superioare, aceleași cursuri învechite ţinute de profesorii care păreau plictisiți de propria materie. Lucruri care conduceau spre ideei clișeice.
Mă simțeam ușurată că în sfârșit aveam ocazia să mă bucur de weekend. Urma să am parte de două zile libere, pa care doream să le petrec alături de verișoara mea care era de negăsit.
Voiam s-o sun. Mă simțeam într-un fel ciudat că n-o făcusem pe parcursul acelei săptămâni.
Dar, de îndată ce am auzit bătăile insistentă din ușă, mi-am lăsat telefonul pe pat. Am coborât repede jos și am rămas surprinsă când am deschis ușa doar ca s-o vad pe ea. Miranda stătea în fața mea, vizibil palidă cu mâinile tremurând incontrolabil și cu un mic rucsac în spate.
M:-Pot să intru? m-a întrebat în șoaptă.
Eu:-Sigur,am spus dându-mă din fața ei pentru ai face loc.
Chiar dacă n-aș fi cunoscut-o aș fi zis că e ceva ciudat la ea. A trecut pe lângă mine, mergând ţintă spre scări. Am ajuns-o din urmă, și imediat ce am intrat în camera mea, am închis ușa dintr-un așa zis instinct.
Și-a lăsat ghiozdanul pe pat, lângă geaca ei, care personal îmi părea prea groasă pentru vremea de afară. A început să se plimbe agitata de colo colo prin fața mea.
M:-Trebuie să mă ajuți...... Am făcut o prostie mare.
Nu mă simt foarte surprinsă. Mereu făcea boacănă. Își lovea mașina în diferite locuri, pierdea hainele pe care le împrumuta de la mine sau făcea un băiat să se îndrăgostească de ea, și mai apoi îl ignoara. Nimic foarte grav, și ieșit din comun pentru ea.
Eu:-Ce-ai mai pierdut?, întreb glumeț.
O văd oprindu-se în fața mea. Expresia ei serioasă mi-a alungat ușorul zâmbet din colțul gurii.
M:-Aș vrea eu să fi pierdut ceva Hope! De data asta am dat-o în bară..... rău de tot.
Eu:-Ce-ai făcut?
Oftează și se așază lângă mine. Începe să se joace cu inelul auriu de pe degetul ei inelar. Era un cadou de la Zach ,pe care-l primise în ziua în care făcuse 17 ani, acum cinci luni.
M:-Vreau să mă ajuți să plec din oraș pentru ceva timp. Mama, tata și Zach nu trebuie să afle nimic.
Eu:-De ce vrei să pleci fără să le spui? Ai spart o bancă sau ceva?
M:-Dumnezeule, nu! Eu....
Eu:-Ști că poți să-mi spui orice, da?
Trage aer adnc în piept, și, se ridica iar de pe marginea patului.
M:-Îl ști pe Eijeh, nu?
Mă gândesc puțin la auzul numelui.
Eu:-Prietenul lui Zach? întreb încercând să ghicesc.
M:-Da. Eram la o petrecere, acum o luna și câteva săptămâni, și el era beat, și eu era la fel, dar eu îmi amintesc ce s-a întâmplat.
Începe să plângă și cade cu atâta ușurință pe podea.
M:-M-am culcat cu el, Hope. Nici măcar nu cred că mai știe cu cine a fost în seara aia, și...... cel mai rau lucru e ca la începutul săptămânii am aflat că.....
Începe să suspine și să plângă și mai tare. Mă aplec lângă ea și o îmbrățișez starns.
Se desprinde dintre brațele mele, și îsi șterge lacrimile de sub ochi.
M:-Sunt însărcinată,spune privind în gol.
Nu știam ce să-i spun s-au cum să reacționez. Părea atât de distrusă, de pierdută.
Eu:-Ce-ai de gând?
M:-Nu vreau să fac avort, vine raspunsul ei imediat.
Vreau să plec, și să-mi cresc copilul singură.
Eu:-Nu vrei să-i spui lui Eijeh? Nici măcar mătușii?
M:-Nu. Ejieh sigur n-o să mă vrea, și mama o să-i spună tatei, care o să-și iasă din minţi. Nu vreau să-i dezamăgesc, Hope.
Urmează un lung timp petrecut în tacere.... Cel puțin așa părea, dar în realitate au fost doar 15 minute.
M:-Pot să rămân aici în seara asta? Mama știe că sunt la o prietenă.
Accept fără să mai stau pe gânduri. Nu puteam s-o pun pe drumuri în condiția ei, și îmi doream așa de tare s-o ajut, deși nu știam cum.
Prin cap îmi mișunau cuvintele,, Nu o lăsa să plece " care rezonau cu dorința mea.
Am lăsat-o dormind în camera mea, cât timp eu am coborât și am ieșit pe verandă. Simţeam nevoia de aer, și briza rece de toamnă era perfectă pentru alungarea sentimentului meu de sufocare.
Ethan p.o.v
După cele câteva ore de somn din mașină am urcat în apartament. M-am schimbat și am început să mă uit peste afecerile unchiului.
Profitul scădea considerabil, iar misiunile era din ce în ce mai puține. Eram curios în privinţa angajaţilor, și eram îngrijorat pentru el. La urma urmei, Adam mi s-a dedicat întru totul când eram mic și nu merita ce i-am făcut, dar încercam să mă conving că nu avusesem de ales.
Nu funcționa în tocmai cum mi-aș fi dorit. Am închis laptopul, și mi-am aprins o țigară.
Eram sătul de timpul petrecut în apartamentul ăsta, care nu mi se mai părea perfect.
Mi-am luat geaca din cuier și am ieșit afară. Credeam că o plimbare până la capătul străzii nu ar fi o idee rea, dar chiar atunci am văzut-o..... Și știam că nu pot pierde o astfel de ocazie
