FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul șaizeci și cinci ,,Țintă atinsă"
,,Nu privi în urmă, ce va urma vei vedea
Viaţa este una şi totul începe acum.
Niciodată nu pare că visezi,
Ceilalți nu povestesc."
Perspectiva autorului
— Te-ai întâlnit cu ea? întrebă bărbatul, ca mai apoi să se rotească în scaunul de birou, cu un efect teatral, ajungând astfel să stea față-n față cu cel ce tocmai intrase în încăpere.
— Da, îi răspunse Livio oarecum strâmtorat și înaintă către masa din colțul camerei.
— Ai făcut rost de ceea ce am cerut? îl chestionă în continuare, făcându-l să înghită în sec.
Aceasta era întrebarea de care se temea cel mai tare, căci nu reușise să-și ducă la bun final ordinul pe care-l primise de la cel pentru lucra. O cerință simplă, în fața căreia poate spune că stătuse, dar nu fusese capabil să facă rost de un amărât de fir de păr de-al Amadorei.
Își îndreptă spatele, și răspunse:
—Nu, ochii lui Gianpiero căzură ca o furtună gata să-l zboare de pe fața pământului asupra sa.
— Cum nu? aproape că țipă, dar se rezumă doar la aș strânge puternic dinții. Ți-am dat o treabă al dracului de simplu de rezolvat, iar tocmai tu nu ai fost capabil să o duci până la sfârșit. Ai crescut în stradă, Livio, îl strânse puternic de bărbie după ce, mânat de furia pe care nu o mai putea controla, s-a poziționat furios în fața acestuia, iar el nici măcar nu își ridică privirea din podea, printre găștile de cartier, ai ținut arma în mână și ai tras, ai mințit de-a lungul anilor fără nerușinare, dar nu ai putut să iei un amărât de fir de păr din capul unei femei?
— Nu puteam merge pur și simplu la ea, smulgându-i părul, încercă să se justifice, doar că în clipa următoare simți cum palma lui Gianpiero se lipește usturător de obrazul său.
— Ai reușit să intri în casa lor, în timp ce ei se aflau acolo, și să lași avertismentul, fiind atât de subtil și silențios încât niciunul nu a știut cum și când s-au întâmplat toate, iar acum îmi servești o scuză atât de penibilă și nedemnă de tine? tună înverșunat și se depărtă de el, pentru a nu face cumva, din cauza nervilor, o prostie.
