FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul douăzeci și șapte ,,Propunere"
,,Mă priveşti stând, când de fapt mor pe podea
Poate dacă nu mai plâng, nu mă voi mai simți vreodată."
— Întunericul nu este pe cerul serii, Alessandro, ci este în interiorul oamenilor. Ne înegrește sufletele, iar lumina apare mult mai greu, șoptesc, neștiind ce este cu sentimentul ce m-a cuprins și îmi șterg lacrimile de pe chip.
— Persoanele cu sufletul negru poartă cea mai pură iubire, îmi zice, apropiindu-se cu pași aproape insesizabili de mine.
Își întinse mâna, vrând să mă atingă, însă îi percep rapid intenția și mă dau violent în spate, evitând contactul dintre noi.
— Nu mă atinge! strig, iar alte lacrimi alunecă iar pe obrajii mei. Nu vreau ca mâinile tale pătate de sânge să mă mai atingă, continui, simțind pentru o secundă un iz de minciună în cuvintele mele. Am căzut pradă ție și cuvintelor tale de prea multe ori. M-am lăsat condusă mult prea mult de senzații și de tine.
Tot ceea ce spun vine de undeva din interior. Cuvinte ce au stat mult ascunse în sufletul meu, dar cărora nu am avut niciodată curaj să le dau viață. Acum, acum simt s-a schimbat ceva. Poate incidentul de acum câteva minute a fost cel care a declanșat acest curaj al meu, curajul de a spune ceea ce am pe suflet, ceea ce gândesc. Poate că mâine totul va fi schimbat, însă vreau să profit de aceste momente și să îmi descarc ființa de toate frustrările.
Trecând printr-o întâmplare ce te marchează, te închizi în tine, devii mai retras, dar în cazul meu a fost diferit. A fost total opus. M-am încărcat cu un curaj orb ce sper că nu mă va părăsi curând.
— Mâinile mele pătate de sânge, așa cum spui tu, amore, ți-au atins trupul în cele mai fierbinți și intime momente și, în acele clipe, nu te-am auzit spunând ceva de rău la adresa lor, zâmbește, arătându-și dantura impecabilă și ajunge lângă mine, dominându-mă din nou cu înălțimea sa.
— De fiecare dată ai jucat murdar, Alessandro, mă hotărăsc într-un final să răspund, rezumându-mă doar la a spune atât.
Am căzut de fiecare dată în mrejele sale atunci când îmi îmbăta până și ultimul simț cu tot ceea ce înseamnă el, iar jocurile mereu au fost câștigate de sine. Oricât aș fi încercat să mă opun, să îi impun inimii să nu mai fi atât de vulnerabilă și să nu mai simtă atât de mult, a fost în zadar. Deznodământul a fost întotdeauna același.
— Mi-am murdărit mâinile cu sânge în fața ta pentru a te salva, bella, și nu regret că am făcut-o, rostește de data aceasta dur și tot trupul îi devine din nou rigid. Nu-ți cer recunoștință sau orice altceva pentru că te-am salvat, însă, dacă vei continua să ai aceeași atitudine regulile jocului se vor schimba și îți promit că nu-ți va plăcea ceea ce va urma.
