FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Mulțumesc mult, tipade13ani pentru trailerul uimitor de la media!
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul douăzeci și unu ,,Voal de enigme"
,,Se spune c-atunci când plouă, cerul plânge,
Şi când inima-i rănită plânge cu lacrimi de sânge."
,,Aerul cald din încăperea mult prea aglomerată, în combinație cu muzica ce răsună în boxele uriașe, îmi provoacă o stare de presiune interioară și un freamăt, făcându-mă din nou să mă întreb de ce mi-am ascultat prietenele, venind aici. Oftez și îmi întorc privirea către cele trei fete ce stau așezate pe canapeaua din piele neagră a clubului și încerc să mă alătur discuției lor, însă, până să apuc să spun ceva, Sabrina se ridică de pe canapea cu viteza luminii, mergând către ringul de dans, iar Fabiola o urmează. Carlotta mă privește nevinovată, iar apoi, fără vreun anunț, îmi prinde rapid încheietura și mă trage după ea, alăturându-ne împreună celorlalte persoane ce își unduiesc trupurile pe ritmurile unei melodii ritmate.
Câteva minute mai târziu, la finalul piesei, mă retrag la bar, reușind cu greu să îmi fac loc printre zecile de adolescenți, așezându-mă pe unul dintre scaunele din fața lui. Privesc în jur puțin debusolată, așteptând ca barmanul să apară. Nu mi-au plăcut niciodată cluburile sau locurile aglomerate, iar fratele meu nu a fost niciodată de acord ca eu să frecventez astfel locuri, însă este aniversarea mea de șaisprezece ani și, totodată, ziua în care clasa a zece a luat sfârșit și s-a văzut nevoit să accepte propunerea prietenelor mele. Chiar dacă eu nu mi-aș fi dorit să nu o facă. Preferam de departe să sărbătoresc aceste evenimente acasă, alături de cele trei, la o petrece în pijamale, nu într-un loc ca acesta.
— Signorina (Domnișoară), aud o voce spunând și mă trezesc din gânduri, iar în fața mea este pusă o băutură de culoarea florii de portocal, è per te (este pentru dumneavoastră), continuă bărbatul îmbrăcat într-o uniformă neagră cu roșu pe care scrie numele clubului și îmi arată cu privirea către pahar. Îl privesc încurcată și îmi întredeschid buzele pentru a-i spune că eu nu am comandat nimic și, probabil, mă confundă, dar mă întrerupe înainte să apuc să pronunț un cuvânt. Da signore Moretti. ( De la domnul Moretti)
Se face nevăzut imediat ce rostește acele cuvinte, lăsându-mă singură și cu zeci de întrebări în minte. Numele acela, Moretti, îmi pare atât de cunoscut, țin minte că l-am mai auzit pe undeva, însă nu mai știu unde, căci, la acel moment, nu i-am dat atât de multă importanță, chiar dacă suna atât de impunător, atât de dominant. Dar de ce mi-ar trimite un necunoscut o băutură? De ce și-ar irosi cineva bani pentru mine, dacă nu vine chiar el să mi-o aducă? Cu ce scop ar face acest lucru?
