FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul cincizeci și șase ,,Daruri necerute"
Nu există cineva, care să mă știe mai bine, cum mă știi tu,
Nu vreau să mă înec,
Nu vreau să mă înec în seara asta,
Așa că spune-mi: te-ai scufunda cu mine?
Îmi balansez ușor picioarele în apa caldă ce umple piscina interioară din conac, în timp ce privesc atent câteva imagini ale centrului de plasament în care voi lucra curând. Clădirea este veche, dărăpănată, dar acest lucru pot spune că a fost cel care m-a legat din prima clipă de acest loc. Am simțit cum o conexiune se formează între mine și ceea ce se află în spatele porților mari, iar atunci când am trecut pragul de la intrarea în clădire fiecare părticică din mine a strigat că acolo îmi este locul, că este meseria perfectă pentru mine.
Voi fi asistenta doamnei Deniz, o femeie de origine turcă, care este directoarea acestui centru.
Inițial am trimis în mai multe locuri ca acesta alimente și jucării pentru copiii ce-și duc traiul între pereții lipsiți de viață și iubire ai clădirii, dar apoi mi-am propus să le vizitez chiar eu, pentru a vedea condițiile de trai și de ce mai au nevoie copiii, însă apoi nu am mai putut pleca. Atunci când m-am văzut în mijlocul lor, în timp ce toți mă priveau curioși, am simțit mi se rupe inima. Toți acei îngeri adunați la un loc, ca într-o familie mare..., o familie care nu este completă și tocmai acest lucru a fost cel care mi-a dat tot universul peste cap.
Știu ce înseamnă să crești fără unul dintre părinți, chiar fără ambii, la fel cum și gemenii mei au cunoscut acest sentiment. Au cunoscut timp de patru ani lipsa tatălui lor și timp de o perioadă scurtă, lipsa mea, în perioada în care Alessandro m-a privat de dreptul de a-i vedea, doar că această durere, această lipsă, nu se poate compara cu ceea ce simt copiii legați de centrul de plasament până la vârsta de optsprezece ani. Am doar cinci ani în plus ca vârstă față de unii, dar acest lucru nu mă poate împiedica să ajut, să încerc să dau din ceea ce am sau, mai bine zis, din ceea ce are soțul meu, dar odată ce ne-am căsătorit ce are el este și al meu și viceversa.
De asemenea, chiar el a fost cel care mi-a dat dreptul să cheltui oricât doresc și nu am făcut cheltuieli în van, am cheltuit o sumă nu tocmai mică într-un scop umanitar, un scop pe care l-am simțit din tot sufletul.
Mă ridic, iar pe masa din spatele meu observ în treacăt o cutie de mărime medie pe aceasta. Curioasă fiind mă întorc și o deschid, găsind înăuntrul acesteia un telefon alb și nou sub care se află un bilet.
