FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul nouă ,,Dând piept cu iadul"
,,Când mă ţii în braţe, eu sunt în viaţă
Suntem ca diamantele în cer."
Îmi scot telefonul din geantă și privesc ora indicată de ceasul aflat pe ecranul principal și oftez, plimbându-mi ochii prin jur, căutându-mi prietena cu privirea, dar singurele persoane ce se mai află în curtea spitalului sunt doar câțiva necunoscuți. Mă ridic de pe banca pe care stau de mai bine de o oră și jumătate, simțindu-mi trupul amorțit cum se trezește din nou la viață. Mă apropii cu pași domoli de mașina gri a Carlottei și deschid portiera din spate ușor, având grijă să nu îl trezesc pe micuțul meu. Mă așez pe bancheta moale a acesteia lângă el, punându-i capul în poala mea și încep să mă joc cu părul său fin.
Oboseala și-a spus cuvântul asupra sa și nu pot suporta gândul că fiul meu doarme aici, însă i-am promis Carlottei că o voi aștepta. Îl aud cum suspină înfundat și imediat toate simțurile mi se pun în mișcare și îmi mut privirea către chipul său crispat. Palmele îmi asudează și încep să îmi tremure, arătând încă o dată cât de moale sunt atunci când este vorba de Moreno. Cât de ușor influențabilă sunt și cât de ușor mi se rupe sufletul doar la o singură urmă de durere sau tristețe de pe fața sa. Însă sunt mamă, iar aceste lucruri sunt trăiri normale pe care ar trebui să le resimt.
Alte câteva minute trec pe lângă noi și îmi dau seama că nu mai pot continua așa. Fiul meu trebuie să doarmă acasă, în patul lui, nu aici, într-o mașină. Cobor cu grijă din vehicul și îmi apelez prietena, însă după câteva tonuri renunț, dându-mi seama că nu va răspunde și că încercările mele de a o contacta sunt în zadar. Mă sprijin de mașină cu spatele și îmi pun mâinile peste față, inspirând o gură mare de aer. Destinul m-a pus din nou la încercare, m-a supus unui nou test, iar deciziile mele luate în grabă își scot efectele la iveală. Am fugit din calea lui și a oamenilor ce au legătură cu familia din care provine, însă acum sunt la un pas să dau piept în piept cu o parte dintre ei, căci familia Gallo, familia din care face parte Carlotta, este parte a trecutului meu și sunt legați de alte bucăți ale puzzle-ului din care este compusă viața mea. Între cele două familii există o colaborare de zeci de ani datorită firmelor pe care le dețin, chiar dacă familia Moretti a condus întotdeauna lumea afacerilor și Italia, ocupând prima treaptă pe piedestalul înaltei societăți.
Blochez mașina și eliberez aerul pe care l-am ținut captiv în plămâni, intrând hotărâtă pe ușile centrului de spitalizare. Sunt lovită încă de la intrare de un miros dens de medicamente, specific unei astfel de clădiri, și privesc puțin pierdută până ce ochii mei fac contact cu recepția. Mă îndrept într-acolo și o întreb pe fata din spatele biroului etajul și salonul în care se află Rita Gallo. După ce primesc informațiile dorite, pornesc spre ascensorul din capătul opus al încăperii și intru, apăsând pe butonul cu numărul șapte. Aștept în liniște să ajung la etajul dorit, iar cu fiecare secundă ce trece simt cum un gol mi se formează în stomac. Înghit în sec la auzul sunetului ce mă anunță că sunt la destinație și duc o luptă cu mine însămi dacă să pășesc pe hol sau nu.
