FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul treizeci și patru ,,Declarație aducătoare de furie"
,,Pentru că după toate petrecerile şi toate loviturile
Şi toată strălucirea şi farmecul şi moda
Şi tot iadul şi toată nebunia
Vine un moment când tu păleşti în faţa ticăloşiei."
Și știam, știam că așa va fi, însă, ca de fiecare dată, inima mea nu a încetat să sper că va fi diferit, măcar de data aceasta, iar pentru încrederea pe care mi-am pus-o în gândurile mele acum sufăr și sufăr cumplit, căci durerea pe care-o simt îmi macină fiecare simț în parte. Am mai trecut prin astfel de experiențe, prin astfel de dimineți, dar acum aveam nevoie mai mult ca oricând de prezența sa. Sau de căldura locului de lângă mine, chiar dacă atunci când eu aveam să mă trezesc era gol. Acela reprezenta un semn al faptului că și-a petrecut întreaga seară lângă mine și că nu a părăsit de mult timp atât patul, cât și dormitorul, dar, spre durerea mea, partea pe care se presupune că a dormit el era rece ca un imperiu de gheață și goală, purtând însă amintirea parfumului său.
Seara trecută, după toate cele petrecute, după toate lucrurile ce mi s-au reaprins în minte și inimă, aveam nevoie doar de sentimentul de protecție pe care el mi-l oferă atunci când mă strânge în brațele sale, însă orele au trecut și Alessandro nu și-a mai făcut simțită prezența în patul ce a fost martorul trăirilor mele. Am adormit cu gândul că dimineață îl voi găsi lângă mine, dar s-a repetat aceeași situație. Nu știu unde și-a petrecut seara, dar cert este că nu cu mine și nu în aceeași cameră de hotel în care încă mă aflu. Am auzit ușa ce duce spre ieșirea din cameră deschizîndu-se la câteva minute după incidentul din baie și am tot așteptat ca ea să se deschidă din nou, semn că s-a întors și am rămas așteptând.
Arunc o ultimă privire ținutei mele și mă așez pe o canapea din cameră, neavând ce altceva face. Nu pot ieși din cameră, iar altă activitate cu care să-mi ocup timpul nu am. Nici măcar o carte printre paginile căreia să mă pierd nu am, ceea ce înseamnă că voi sta degeaba, privind pereții.
Minute mai târziu aud o bătaie în ușă și dau imediat acceptul pentru ca persoana respectivă să poată intra, de după acesta apărând una dintre gărzile de corp ale lui Alessandro. Mă salută respectuos și îmi întinde telefonul din mâna sa, spunându-mi că el dorește să vorbească cu mine. Aprob din cap, fiind oarecum surprinsă de acest fapt și îi spun să aștepte afară până când voi încheia apelul. Prin aparatul între degete și îl duc cu reticență la ureche.
