FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul șaizeci și doi ,,Zi obișnuită"
,,Și amintirea ta a rămas în mine
Precum o broșă prinsă de perna mea,
Tu în schimb ai memorie de pește,
Nu îți aduci aminte de nimic. "
— Ce culoare alegem pentru pereții din sufragerie? îi întreb pe cei trei din fața mea, în timp ce privim împreună pe un catalog cu diferite culori și texturi pentru decorații ale pereților interiori.
Am totuși impresia că am declanșat un mic război cu această întrebare, aparent, simplă.
— Roz! exclamă rapid Rosa, cu un zâmbet larg afișat pe chip.
— Ba nu, verde! o atacă Moreno deloc mulțumit de ceea ce alesese sora sa.
După un alt schimb de replici între cei doi problema tot nu este rezolvată, rămânând cu aceeași dilemă, iar din câte observ, nu o să o scoatem la capăt rapid, nu când ambii copii au dorințe și preferințe diametral opuse. Sunt la fel ca o zi de iarnă și una de vară. Nu au dorințe, hobby-uri sau pasiuni comune, dar, în schimb, se aseamănă la aspectul fizic din plin, dar și la comportament, chiar dacă nu arată de foarte multe ori acest lucru, căci asemenea nouă, părinții lor, sunt orgolioși.
— Să decidă tati, vorbi micuțul meu și îl văd cum îi atinge pe sub masă piciorul lui Alessandro cu al său, făcându-i semn să fie, bineînțeles, de partea sa.
— Da, aproape că țipă Rosella, să ia tati decizia finală, își susținu fratele și-și privi tatăl cu acei ochi mari și luminoși, cărora niciunul dintre noi nu le poate rezista.
— Eu..., se fâstâcește bărbatul și pentru prima dată după mult timp îl văd pe Alessandro Moretti rămas fără replică, și nu în fața oricui, în fața copiilor săi, o las pe mami să decidă, îmi pasă mie rapid problema și parcă respiră după aceea ușurat, căci a scăpat de acea constrângere.
— Cred că cel mai bine ar fi dacă i-am lăsa așa cum se află în momentul acesta, încerc să salvez cumva situația, deoarece nu puteam alege pe unul dintre gemeni, în defavoarea celuilalt. Nu aveam cum să sfărâm visele unuia dintre ei, ca mai apoi să fie și mai supărat sau supărată că nu am luat decizia în favoarea sa.
Eu am fost cea care dorea să schimbe culoarea pereților din living, iar până la final tot eu am fost cea care a renunțat la această idee, pentru a nu se a ajunge la o mică ceartă între cei mici.
— Tu voiai roșu, nu? îl aud surâzând în spatele meu, în timp ce așez câteva pahare într-un dulap.
Abia ce ne-am mutat aici și am multe de făcut. Încă nu am despachetat toate cutiile și nici nu am așezat așa cum trebuie mobila, iar de vopsit nici nu poate fi vorba momentan, căci nu am avut timp de astfel de activități. Alessandro propusese să angajăm câțiva muncitori pentru treaba aceasta, dar vreau să facem totul singuri, să punem totul la punct fără ajutorul altcuiva, să fie doar munca noastră... spre marea bucurie a gemenilor. Rosa și Moreno se bucură din plin de acest fapt, căci așa pot intra pentru câteva zile în rolul unui mic zugrav, ajutându-ne pe mine și tatăl lor la vopsirea pereților camerelor în care vor locui de acum.
