FINALIZATĂ
Fugind de destin ai o singură destinație: locul în care a început totul. Te întorci în locul în care s-au scris primele cuvinte ale poveștii, căutând un final. Un final de la care ai multe așteptări, sperând ca măcar o dată viața să...
Ops! Esta imagem não segue as nossas directrizes de conteúdo. Para continuares a publicar, por favor, remova-a ou carrega uma imagem diferente.
Capitolul treizeci și opt ,,Colț de paradis"
Regăsirea, partea a II- a
,,M-ai ridica, așa încât să pot sta pe munți;
M-ai ridica, să merg pe mările furtunoase."
— Un tigru?! exclam de-a dreptul șocată de imaginea ce mi se arată în față și clipesc de câteva ori, crezând că nu văd bine. Glumești, nu? îl întreb și mă apropii de fiul meu ce tocmai voia să atingă micul animal și îi opresc acțiunea.
Îi prind mâna și îl aud scăpând un sunet indignat și încearcă să scape din strânsoarea mea, însă nu-i permit, ci îl țin lângă mine.
— Mami, spune supărat, privindu-mă în ochi. O, nu! Nu privirea aia! De fiecare dată când dorea să obțină ceva folosea o privire plină de speranță, plină de emoții, dar de data asta nu. E mult prea mult. Vreau să îl mângâi, se plânge și continuă să se agite.
Micul animal dungat privește fix în ochii fiului meu și privirile le rămân conectat timp de multe secunde, părând că între ei se formează o conexiune, până ce Moreno se trezește la viață și se îndreaptă spre el, atingându-l temător pe creștet. Reacționez imediat și simt o groază imensă în suflet atunci când îl văd atât de aproape de tigru. Este doar un pui și este foarte mic, dar niciodată nu se știe ce se poate întâmpla. Este un animal sălbatic, un animal periculos, și, indiferent de mărimea sa, rămâne o amenințare. Sau poate că nu, dar instinctul meu de mamă nu mă lasă să rămân indiferentă în fața acestei scene.
Nu pot fi indiferentă atunci când fiul meu este la un pas de pericol.
— Nu te speria, Amadora, e dresat, nu-i va face nimic, îmi spune, ținându-mi mâna cu a sa.
Îmi trag violent brațul și îl privesc urât în ochi, nevrând să provoc o scenă în fața copiilor. Vom avea suficient timp după aceea să discutăm acest subiect. Rosa ne privește cu ochișorii mari și uit să mai respir pentru câteva clipe, căci ea a privit mișcarea mea de adineauri. Alessandro reacționează înaintea mea și o ridică în brațe și o secundă mai târziu un sunet ca cel produs de galopul unui cal se aude. Privesc în spate și văd undeva în spatele nostru un padoc, în care un bărbat ține strâns o frânghie de care este legată un cal negru superb și uimitor de masiv, care aleargă în cerc pe conturul pășunii îngrădite.
— Biagio (Regal), spun, uitându-mă hipnotizată la goana calului pe care Alessandro îl deține încă din adolescență și pe care doar el l-a încălecat. Nimeni nu a avut voie să urce în șaua lui, dar nici el, Biagio, nu ar fi acceptat ca altcineva să se afle în spatele său.
