Fugind de destin - FINALIZATĂ

Capitolul 29: Acum începe adevăratul joc

      Nu după mult timp coborâm din avion, iar Alessandro îmi întinse brațul, făcându-mi un semn discret cu capul să îl accept. Îmi prin mâna de a sa, iar apoi capul său se lasă la nivelul alui meu, spunându-mi:

  — Suntem priviți din toate părțile, bella, zeci de paparazzi ne urmăresc chiar acum și fac sute de poze. Să nu cumva să faci vreo faptă necugetată, căci îți promit că va fi ultima, spune ferm, fără ca fața sa să trădeze vreo emoție și mă privește adânc în ochi, atingându-mi sufletul cu stelele sale de gheață.

  — Bine, este tot ce pot spune, șocată de cele auzite.

      Nu este prima dată când se întâmplă un lucru de acest gen, însă au trecut cinci ani de când nu m-am mai confruntat cu așa ceva. Cinci ani în care nu am mai apărut în lumina reflectoarelor și cinci ani în care nimeni nu a mai știut nimic despre mine. Am urmărit din America știrile mondene ale Italiei, atât la televizor, cât și cele scrise în ziare, și timp de mai bine de un an, atunci când se scria ceva despre Alessandro sau familia sa, eram și eu menționată. Anularea nunții noastre a ținut prima pagină a ziarelor ocupată pentru luni de-a rândul și nu era emisiune de scandal la care să nu apără poze cu noi și tot felul de știri, adevărate sau false, ce să mă incrimineze pe mine pentru ceea ce s-a întâmplat.

      Acum, după atâta timp, să apar din nou în fața paparazzilor, ca mai apoi la toate posturile de televiziune din Italia, ar fi un șoc pentru lumea întreagă, dar m-ar afecta și pe mine emoțional. Nu sunt pregătită pentru așa ceva. Această lume nu este pentru mine. Niciodată nu a fost. Mereu am urât acești vânători de știri de scandal, pe care le transformă într-un adevărat amalgam de întâmplări și minciuni în lanț. Pe lângă declarațiile primite, dacă persoanele în cauză vor să discute cu ei, și pe lângă zvonurile auzite, adaugă alte detalii mincinoase ce de multe ori conduc la izbucnirea unui adevărat scandal de proporții, ce le aduce o altă știre despre care să scrie.

      Mergem de-a lungul pistei și pot vedea cum la intrarea principală pentru autoturisme se află o mulțime de persoane, ce au în mâini aparate de fotografiat și care strigă tot felul de cuvinte, probabil întrebări adresate nouă, însă sunt mult prea departe pentru a-i auzi. Îl urmez cu mișcări stângace și mai mult sunt purtată de el, căci picioarele mele fac un efort major pentru a-l urma. Deja îmi simt genunchii instabili și inima de asemenea. Nu pot rezista în fața unei astfel de presiuni. Eu sunt cea cu care vor să vorbească, căreia vor să îi facă poze și despre care vor să afle chiar și cel mai mic secret și numai aceste gânduri mă omoară pe dinăuntru.

      O mașină neagră oprește nu cu mult în fața noastră, iar din ea coboară doi bărbați ce ne deschid portierele din spate, așteptând să urcăm. Alessandro mă ajută să ocup un loc pe bancheta din spate, pierdută de tot ce se află în jur fiind în continuare, închizând portiera și venind pe partea cealaltă. Mașina pornește, la volan aflându-se unul dintre cei doi bărbați, iar în dreapta lui celălalt, având amândoi expresii reci ce nu exprimă nimic.

  — Andiamo in albergo (Mergem la hotel), se adresează celor doi, iar cel de la volan doar aprobă din cap, mutându-și privirea în față.

      Oftez adânc și pentru o clipă îmi imaginez toate știrile ce vor apărea despre noi și toate presupunerile făcute în legătură cu dispariția mea bruscă și reîntoarcerea la fel de neprevăzută și oarecum forțată, căci am reapărut de nicăieri.

  — Nu-ți face griji pentru ei, amore, spune, uitându-se în telefon și determinîndu-mă să-l privesc, nu le voi permite să scrie aberații despre tine, iar dacă vreunul dintre ei va îndrăzni asta va avea parte de un lung proces ce se va solda cu despăgubiri record, pe care nu le va putea plăti nici dacă ar avea zeci vieți, continuă, punând aparatul în buzunar și privindu-mă.

  — Dar eu? întreb și devine brusc surprins. Eu, după această reîntoarcere violentă în lumina reflectoarelor, cum mă voi simți? spun, dar fără să încerc să îl încriminez pentru ceva. Vreau doar să aflu părerea sa despre noua schimbare ce a survenit în viața mea. 

   — Ai înfruntat lucruri mult mai dure decât câțiva paparazzi în căutare de știri, îmi replică peste câteva secunde, având în voce o tentă de duritate.

  — Dar niciodată într-o astfel de situație, când își vor dori mai mult ca oricând să afle unde am fost în acești cinci ani, de ce am plecat, ce am făcut și multe alte întrebări, Alessandro.

  — Viața te învață să treci peste orice, iar tu știi prea bine asta, bella, rostește apăsat, iar cuvintele lui îmi lovesc puternic inima.

      Ultima sa remarcă a avut ca scop lovirea mea în cel mai dureros punct. S-a referit la acei cinci ani, anii în care am fost plecată, și, automat, la modul în care l-am sfidat, încălcându-i ordinele.

   — Iar tu știi cel mai bine cum este să provoci greutăți cuiva, vine și remarca mea acidă, în aceeași notă cu a lui, și simt cum sunt acaparată de o furie oarbă.

      Încearcă prin orice mijloace să mă facă să sufăr, să readucă trecutul în viața mea, atingându-și astfel scopul, însă, de astăzi, nici eu nu mă voi lăsa mai prejos. Îi voi răspunde cu aceeași monedă, ca o răzbunare dulce. Va fi un joc lung și anevoios, dar, odată ce am intrat în el, nu mai pot ieși și nici nu-mi doresc să o fac.

Abia acum începe adevăratul joc!

——————————————————

N/A: Al treilea capitol pe săptămână asta! Nici eu nu știu cum am reușit, dar cert este că este și acesta aici. Sper că va plăcut! Ce credeți că se va întâmpla în continuare?