Fugind de destin - FINALIZATĂ

Capitolul 29: Acum începe adevăratul joc

      Alessandro râse scurt în urma cuvintelor ei și făcu câțiva pași către ea, aducându-le corpurile la o distanță mică. Îl fixez cu privirea și îi aștept următoarea acțiune, în timp ce ochii săi de prădător o scanează pe femeie.

  — Repetă, rostește apăsat, iar buzele i se curbează într-un rânjet ce ascunde multe.

      Disting un oarecare freamăt al corpului brunetei, ceea ce îmi dă de înțeles că, din cauza apropierii dintre ei și din cauza unui simplu cuvânt rostit de el, toată ființa i s-a cutremurat. 

  — N-nu am vrut să..., spune de această dată, bâlbâindu-se și oprindu-se brusc din a vorbi și lăsându-și privirea în podea.

  — Să? o întrebă ironic, cuprinzîndu-i bărbia între degete pentru a o face să-l privească, gest ce face ca în interiorul meu să se aprindă o scânteie, pe care încerc să o sting, chiar dacă știu că îmi este imposibil.

  — Să vărs apa, zise într-un final și respiră oarecum ușurată, parcă luându-i-se o piatră de pe inimă datorită cuvintelor spuse.

  — Dar nu pe mine ai vărsat-o, mia cara, ci pe soția mea, spuse, iar inima mi se opri în piept. Ei trebuie să te scuzi, continuă, adoptând aceeași atitudine rece.

      Femeia își întoarse ca la comandă chipul către mine și rosti un ,,îmi pare rău" grăbit și se depărtă de el, așezându-și mâinile la spate și luă o poziție dreaptă, stând în fața noastră fără să mai spună ceva.

  — Poți pleca, îi zise dur, iar ea făcu întocmai.

      După plecare ei, se apropie de canapea și se așeză lângă mine, făcându-mă să vreau să mă ridic. Și chiar asta mă îndeamnă mintea să fac. Nu știu din ce cauză, poate doar pentru că vreau să îl sfidez din nou sau pentru că, ceea ce s-a întâmplat acum câteva minute, mi-a provocat o stare acută de disconfort interior.

  — Nu te mai juca cu focul, amore, îmi spuse, iar mâna i se prinse de brațul meu, împiedicîndu-mi acțiunea.

      Ne alipi piepturile, îndemnându-mi capul se se sprijine de abdomenul său, iar tot trupul mi se aprinse ca o torță din cauza contactului dintre noi. Fiecare părticică din corp îmi este cuprinsă de o dorință surdă, iar căldura sa dă viață sufletului meu, putând să o resimt chiar și prin materialul fin al hainelor ce ne îmbracă trupurile.

  — Îmi place să mă ard, îi răspund răspicat și zâmbesc șiret, ridicându-mi chipul către el și îl privesc în ochi înainte de a ne contopi buzele. Jocul ăsta se poate juca în doi, Alessandro, îmi spun în gând, în timp ce-mi presez buzele cu ardoare de ale sale.

  — Focul ăsta o să te mistuie complet într-o zi, Amadora, îmi spune cu vocea răgușită și încărcată de dorință, respirând greu, semn că nu a rămas indiferent în fața acțiunii mele.

  — Măcar vom arde împreună, îl completez cu același zâmbet pe buze, chiar dacă în interior cuvintele sale au avut un impact iminent asupra mea.

      Jocul acesta nu este făcut pentru mine, dar pot învăța să îl joc, măcar în aparențe, măcar să pot face față lui. Se pricepe mult mai bine ca mine la acest joc, însă cu câteva clipe în urmă mi-a dovedit că și eu îl pot urma în acest dans al seducției și că, surprinzător, cuvintele și acțiunea mea spontană au avut efect asupra sa.

      Câteva minute mai târziu, o altă însoțitoare de zbor, de data aceasta blondă și puțin mai tânără, ne anunță să revenim la locurile noastre pe scaune, căci în curând vom ateriza. Mă desprind de trupul său și imediat simt lipsa căldurii sale, iar fiecare parte din mine strigă după el. Mă așez pe unul dintre scaunele din piele albă, cu aceleași sentiment în suflet și rămân din nou surprinsă atunci când văd că se așează lângă mine. Zâmbesc insesizabil, păstrând o atitudine distantă, în pofida celor întâmplate mai devreme.