Codul unui gentleman (Publicată)

Capitolul 36

* sper că toată lumea își amintește de melodia de generic, play, vă rog, one last time :) *

Continui să fredonez una dintre melodiile mele preferate, cu ochii pironiți la cer și speranța că poate, dintre toți acei nori negri se va zări și o stea.

Este început de septembrie, așa că vremea este încă blândă cu noi, dar șansele de precipitații sunt destul de mari. Strâmb din nas, strângându-mi brațele mai bine pe lângă corp, încercând să alung frigul.

Dar nu e ca și când îmi și reușește.

— Nemernicule! strig cât să mă fac auzită, dar nu primesc niciun semn din partea lui.

Din nou.

Mă întreb dacă încă se mai află în dormitor sau s-a cărat din casă fără ca eu să-l observ.

Dacă am învățat un lucru în ultimele douăzeci și patru de ore, Eric este el însuși o cutie a Pandorei. Adică, nu mă așteptam să reacționeze din impuls doar pentru că Ronald s-a luat de mine și, cu atât mai puțin, nu mă așteptam să-mi facă mie una ca asta.

De fiecare dată când ațipesc, tresar speriată, constatând că totul este pe cât se poate de real, iar eu sunt de toată rușinea. Dintre toate prostiile făcute de mine și lucrurile urâte prin care am trecut, să fiu izolată pe balconul unei vile, doar în lenjerie intimă, în toiul nopții, este ultima variantă la care m-aș fi putut gândi.

Nasul începe să mă mănânce și nu durează mult până ce încep să strănut, înjurând în barbă.

Pentru a doua oară în această seară, îmi calc pe orgoliu, conștientă că o noapte la "răcoare" nu este ceva de care o să scap fără semne.

Leneș, mă ridic în picioare și bâjbâi prin întuneric, lipindu-mi obrazul de ușile din sticlă.

— Am înțeles, bine? recunosc nu tocmai mândră. Am greșit. Nu ar fi trebuit să te mint.

Aceeași tăcere mortuară mă înconjoară, ridicându-mi părul de pe ceafă.

— Îmi pare rău, Eric, adaug tare și răspicat. Îmi pare rău pentru toate lucrurile neplăcute prin care te-am făcut să treci. Îmi pare rău că ți-ai petrecut noaptea după gratii din cauza mea. Și îmi pare rău că sunt o durere în fund atât de mare.

Spre final, cuvintele mele își pierd din convingere, însă numai pentru că îmi simt picioarele înghețate și încep să tremur ca varga.

Nu-mi dau seama cât timp trece, dar am vaga impresie că sunt gata să mă prăbușesc la pământ, dar nu înainte ca ușile să se deschidă și brațele lui Eric să-mi atenueze căderea.

— Nu a fost chiar atât de greu, nu-i așa? îmi spune, dezvăluindu-și zâmbetul cuceritor.

— Tot un nemernic ai rămas, îl lovesc în umăr, sprijinindu-mă de el.

Îl ignor până ce ajungem înapoi în cameră, plonjând direct pe salteaua moale a patului său, fiind surprinsă de ceea ce ochii se lovesc.

Mă întreb dacă au fost acolo și data trecută.

Curioasă, mă răsucesc pe burtă și îmi sprijin bărbia în podul palmelor.

Măsuța rotundă din lemn, cea din fața televizorului prins de perete, este plină ochi cu trandafiri și lumânări parfumate. Toate consumate pe jumătate. Lângă, se află și o sticlă cu șampanie și două pahare.

Înainte să pot apuc să deschid gura, Eric apucă un trandafir și mi-l aruncă sub nas.

— Mi-ai promis ceva, Holli.