Codul unui gentleman (Publicată)

Capitolul 12

Dacă nu ar clipi la fiecare cinci secunde, aș crede că e un robot. Încă de când m-a observat, a rămas cu privirea ațintită asupra mea, de parcă aș fi o ciudățenie a naturii.

Nu înțeleg cum reușește să facă asta și, în același timp, să-și bea ceaiul relaxat, de fiecare când își duce ceașca la gură, ridicând degetul mic în aer.

Ce fanfaron!

Plictisită, mă răsucesc pe călcâie și dau să fac cale întoarsă, dar chiar atunci, întrebarea pe care mi-o adresează, rostită pe un ton răgușit, dar al naibii de sexy, mă lasă cu un picior în aer.

— Ți-am dat voie să pleci?

Încruntată, revin cu fața spre el și mâinile în sân.

— Ca să vezi, cineva a învățat să vorbească, plescăi nemulțumită din buze, săgetându-l cu privirea.

Contrar așteptărilor, matahala refuză să-mi servească o replică pe măsură, în schimb, mă privește de sus, de parcă mi-ar fi crescut un al treilea cap.

— Văd că nu s-a înșelat în privința ta, murmură, frecându-și obrazul drept cu palma.

— Cine nu s-a înșelat? mârâi printre dinți, deși intuiesc care ar fi răspunsul.

Lașul!

— Eric, domnișoară Summers. El a fost cel care m-a angajat și cel căruia i-am promis că va vedea o schimbare la întoarcere.

Stai așa! Îmi trag singură o palmă mintală cântărind cuvintele gorilei.

— Ce încerci să-mi spui? Că o să fiu blocată cu tine aici până ce nesuferitul se va întoarce?

Gorila își drege glasul zgomotos, pesemne încercând să mă avertizeze cu privire la limbajul colorat.

— Unde este Eric?

— Nu știu. Și nici nu este un subiect care să mă privească direct. În clipa de față, tot ceea ce mă interesează, ești tu, domnișoară Summers.

Un rânjet malițios mi se întinde pe buze, interpretând cuvintele sale ca pe o invitație.

— Știi ce am vrut să spun, bombăne, păstrându-și mina împietrită.

— Cum spui tu, amice, ridic din umeri. Să vedem cât o să-mi reziști.

Clătinând din cap amuzat, ocolește măsuța de cafea, apropiindu-se cu pași apăsați, și o mână întinsă.

— Sunt de părere că nu m-am prezentat cum se cuvine. Scuzele mele, domnișoară. Numele meu, este Sebastian Manrique. Profesor de engleză în timpul anului școlar.

— Și în restul de timp rămas? îmi arcuiesc amuzată o sprânceană.

— Asta rămâne să afli chiar tu.

Forțată de împrejurări, și mai mult distrată, decid să-i răspund inițiativei, fiind luată prin surprindere de gestul său. În loc să-mi ofere o strângere scurtă, acesta mi-o ridică galant și îmi sărută dosul mâinii, cu un zâmbet în colțul gurii.

— Holli Summers, spun stins, fixându-l și mai amuzată.

Fără dar și poate, Sebastian Manrique face parte din cercul secret al lui Eric. Gentleman până la capăt.

Oare au și un sediu al lor?

*

— Privirea în față, Holli. O postură corectă, face totul.

— Încerc, bine? aproape că mă rățoi la el, obosită și iritată.

Au trecut trei zile de când Sebas se ține de mine ca râia, încercând să-mi corecteze vechile obiceiuri. Primul dintre ele, a fost mersul de cocoșat. Am încercat să-i explic că nu pot să merg ca și restul fetelor de vârsta mea, care par că și-au scos și coastele, numai să aibă un decolteu generos și un fund bombat. Durerea de șolduri mă omoară.

Și, este cu atât mai greu când am și un teanc de cărți pe cap. În filme, treaba asta părea mult mai ușoară.

— Nu este suficient? Nu vreau să cobesc, dar cred că voi avea nevoie de un medic, continui să mă plâng.

— Garantez eu pentru tine. Continuă să mergi, flutură o mână, ducându-și ceașca cu ceai la gură.

La început, mi s-a părut amuzant faptul că nu bea decât ceai, și nu cafea. Acum, pot doar presupune că este un tabiet al lui.

— Știi, credeam că o să fie amuzant să mă plimb în cerc cu o carte pe cap. Acum, mi se pare o pedeapsă mai mare decât închisoarea.

Un râs zgomotos îi scapă, iar eu mă opresc instantaneu.

— Știi că am fost și la mititica, nu-i așa? replic țanțoșă, făcându-l să se înece cu ceaiul.

Exact cum am bănuit. Eric nu i-a spus de unde m-a luat.

Ochii căprui i se măresc de groază, dar nu schițează niciun gest prin care să arate că asta îl deranjează atât de mult, încât să mă trateze altfel decât a făcut-o până acum.

— Frumoasă mișcare, Holli. Dar Eric mi-a spus deja tot ceea ce era de știut despre tine, rânjește mândru, făcându-mi semn că continui.

Fir-ar! La asta chiar nu m-am așteptat.

— Facem asta de trei zile, nu crezi că e timpul să trecem la ceva mai, nu știu, puțin dureros?

— Ai dreptate, pocnește din degete, iar eu pot să răsuflu ușurată.

— Ce-ai spune dacă ți-am aduce o pereche de tocuri? Asta te va motiva.

— Cum? strig revoltată. Rupându-mi coloana și picioarele în același timp?

Îmi masez tălpile cu ambele mâini, înjurând în barbă. Naiba m-a pus să mă iau după el. În timp ce Sebas nu face altceva decât să-și bea ceaiul nepăsător, eu fac toată treaba. Ultimul lucru la care m-am așteptat, a fost să merg pe o pereche de catalige de zece centimetri. Cum am spus, închisoarea este o alternativă mult mai acceptabilă.

Legat de asta, am făcut o promisiune. Și trebuie să o îndeplinesc.

— Ăsta este pentru tine.

Îmi ridic ochii, la plicul alb din mâna lui Helen.

— Ce este? întreb cu ochii mijiți.

— Eric m-a rugat să ți-l dau.

Eric în sus, Eric în jos. Deja a început să mă enerveze tot acest mister care se învârte în jurul dispariției lui bruște. Am înțeles, este plecat într-o călătorie de afaceri. Dar un telefon putea să dea și el.

Ezitantă la început, iau plicul reținută, deschizându-l în fața lui Helen.

— Pentru ce sunt?

— Pentru evoluția ta din ultimele zile.

— De unde a știut că voi urma ordinele lui Sebastian? întreb și mai curioasă.

— Nu a știut, ridică nevinovată din umeri, întorcându-se la treburile ei.

Intrigată, scot perechea de cercei cu diamant din plic, analizându-i îndeaproape. În alte împrejurări, gestul lui ar putea fi interpretat altfel.

Acum, sunt doar confuză. Și, chiar dacă nu am petrecut decât o săptămână în compania lui și am împărțit un sărut, nesuferitul îmi lipsește.

Mă întreb dacă și lui îi este dor de mine.