Codul unui gentleman (Publicată)

Capitolul 15

— Bărbia sus, Holli.

De ce nu, „poftim cincizeci de dolari, Holli" ?

— Mă urăști? îl întreb, chinuindu-mă să fac ceea ce îmi cere.

— De ce ai crede una ca asta?

Tipic! De fiecare dată când îi pun o întrebare, îmi răspunde cu o alta.

— Nu știu, pufnesc deranjată. Poate pentru că mă pui să fac același lucru de mai bine de o lună. Când o să pricepi că îmi este imposibil să car un teanc de cărți, pe cap, având în picioare monstruozitățile astea?

Amuzat, Sebas schițează un zâmbet de cinci milioane de dolari și își duce ceașca la gură într-un mod cât se poate de elegant.

— Ascultă-mă cu atenție, Holli. Nimic nu este imposibil pe lumea aceasta. Și tu ar trebui să o știi cel mai bine. Dacă altcineva ți-ar fi spus în urmă cu o lună unde o să te afli astăzi, mă gândesc că nu l-ai fi crezut. Sau mă înșel?

Nesuferitul!

— Ai dreptate. Ca întotdeauna, mormăi cu jumătate de gură.

Și totuși, a trecut o lună de când Sebastian mă tratează ca pe un șoarece de laborator, o lună de când Amy a încetat să mă mai critice la fiecare pas executat, și tot o lună de când eu și Eric nu ne adresăm mai mult de două cuvinte atunci când se întâmplă să ne dăm unul de celălalt. La propriu.

Ce naiba s-a întâmplat cu mine?

— Numele meu este Holli Summers.

— Nu știam că am o dublură, masculină, îl iau peste picior.

— Holli!

Nu mă "Holli" el pe mine!

— Je m'appelle Holli Summers.

— În italiană, te rog.

— Mi chiamo Holli Summers.

— Bravo! bate răsunător din palme, privindu-mă mândru.

Trebuie să recunosc, îmi face plăcere să-mi pierd vremea în compania lui. Mă face să mă simt importantă. Apreciată. Însă asta nu îl scutește de titlul de "tiran". Dacă ar putea, m-ar pune să învăț alfabetul chinezesc în timp ce dorm. Noroc că este sexy, altfel și-o lua de mult peste ceafă.

Cu Sebastian prin preajmă, mă simt încrezătoare. Protejată. Într-un cuvânt, de neoprit. Și știu că pare aiurea, dar mi-ar fi plăcut să am un frate mai mare ca el. Un frate de care probabil m-aș fi amorezat la vârsta de cinci ani și le-aș fi călcat pe picioare pe toate fetele care ar fi îndrăznit să se apropie de el.

— Ai copii? mă trezesc că îl întreb, atentă la mimica feței.

— De ce vrei să știi? surâde, copiindu-mi gestul.

Din nou, evită să-mi răspundă de prima dată.

— Ți-am spus că vreau să-mi congelez ovulele? îi răspund cu o altă întrebare, reușind doar să-i sporesc amuzamentul.

— Nu cred că ești la vârsta potrivită pentru a te gândi la așa ceva.

— Ciudat. Același lucru mi l-a spus și Eric.

— Spatele drept, mă trage din nou de atenție, indicându-mi printr-un gest al mâinii să fac o piruetă. Și dacă Eric ți-a spus asta, ar trebui să-l asculți. Este un bărbat inteligent.

— Mda, nu suficient de inteligent, bombăn cât pentru mine, dar îndeajuns cât să fiu auzită și de celălalt.

— Spune-mi, Holli, cum crezi că a ajuns dosarul tău în mâinile lui?

Întrebarea lui mă oprește mers, dar nu mă oprește și din a-i arunca o replică pe măsură.

— Soarta e nenorocită, ridic nonșalant din umeri, moment în care manualele mi se împrăștie la picioare, iar Sebas își dă ochii peste cap.

— Nu intră în îndatoririle mele să-ți spun asta, dar Holli, te comporți ca o adolescentă la pubertate. În ziua în care ai fost reținută, tatăl acelui băiat l-a contactat pe Eric pentru fix opusul a ceea ce el a ajuns să facă pentru tine.

— Adică, în loc să mă scoată din închisoare, Eric trebuia să fie cel care se asigură că nu voi mai vedea lumina zilei? Și implicit, Ibiza?

— Ești de groază! Dar da, exact așa s-a întâmplat, punctează brunetul, băgându-mă într-o ceață totală.

— Dar de ce? vreau eu să știu. Ce l-a făcut să se răzgândească?

— Din păcate, asta este o întrebare la care nu am și un răspuns. Nu-ți rămâne decât să-l întrebi.

Desigur. Simplu ca bună ziua. Să fur bomboana unui copil pare o idee mai tentantă decât să încerc să scot trei cuvinte de la bărbatul de fier.

Când ajung în dreptul casei lui Amy, soarele apune, lăsându-și razele să se reflecte în geamurile de la parter. Obosită, iau o gură mare de aer, pentru prima oară în ultimii ani, fiind atentă și la detaliile din jur. Este sfârșit de iunie, iar asta mă aduce cu un pas mai aproape de vârsta majoratului.

Îi aud chiuind și pe copiii doamnei Ingrid, iar asta mă scoate din visare. Sunt gemeni. Cu greu îi deosebești, pentru că mai tot timpul preferă să schimbe rolurile între ei, căutând dinadins să te enerveze.

Cu alte cuvinte, viața la periferie nu este ceva care să mă caracterizeze.

Un claxon de mașină este tot ceea ce am nevoie pentru a mă răsuci pe călcâie, confuză și uimită totodată.

Nu știu dacă este coincidență, ori destinul a decis să-și bată joc de mine astăzi.

— Frumoasă costumația.

Îmi cobor privirea la rochița primită de la Helen, minunându-mă de cât de bine îmi vine.

— Știu, nu-i așa? replic ironic, căutând să-i dau peste nas nesuferitului.

— Ce s-a întâmplat cu tine, Holli?

Îl ațintesc amuzată, încercând să înțeleg ce caută de fapt aici.

— Știu că nu merit o duzină de trandafiri, dar puteai măcar să rupi o păpădie pe drum încoace, continui cu ironiile.

— Nu după ce m-ai lăsat cu cicatrici, scutură capul, un rânjet cât China luminându-i chipul.

— Ar trebui să-mi mulțumești că nu te-am lăsat impotent, Ray.

Hohotind, blondul coboară din mașină, rezemându-se cu spatele de capotă.

Poartă aceeași pereche de blugi rupți cu care obișnuia să se prezinte la liceu, un tricou cu un mesaj scandalos și o șapcă semnată de unul dintre cei mai faimoși jucători de baschet.

— Să știi că nu eu am fost cel care a depus plângere împotriva ta.

— Nu, tu ești doar o marionetă mișcată de banii lui tati. Scutește-mă, Ray, nu am nevoie de scuzele tale. După cum vezi, sunt întreagă și nevătămată, fac o plecăciune în sictir, tot părul căzându-mi pe față.

Mă îndrept de spate, fixându-mi atenția pe urechea vătămată. Abia dacă se observă ceva. Nu înțeleg de ce atâta caz. De parcă sunt prima fată care a făcut asta.

Sau sunt?

— Văd. Și tocmai asta mă intrigă. Eric Segal și tatăl meu se cunosc prea bine, așa că nu pricep de ce tocmai el a refuzat să mă reprezinte pe mine, în favoarea ta. Ce aveți voi doi în comun?

În afară de temperament, un sărut. Dar nu e ca și cum Ray trebuie să știe tot ce mișc. La urma urmei, și-a pierdut de mult respectul în fața mea. Din seara în care a încercat să o sărute pe Lisa, iar mai apoi pe mine.

Și când mă gândesc că de fiecare dată când îl vedeam, genunchii mi se înmuiau, iar blonda din mine ar fi făcut orice să fie observată de un băiat ca el.

Nu ar strica să mă vopsesc.