Codul unui gentleman (Publicată)

Capitolul 32

— Aici locuiești?

Îmi arcuiesc o sprânceană și îi arunc o privire peste umăr surorii lui Eric care a început deja să mă calce pe nervi.

Fata asta nu știe să-și țină gura mai mult de cinci secunde. Este ca și cum mi-aș privi versiunea mai tânără. Și, sinceră să fiu, devine o pacoste.

— Ai o problemă cu asta? o spun mai tăios decât am intenționat, știrbindu-i rânjetul de pe buzele rujate într-o nuanță atroce.

Sărbătorim Halloween-ul mai devreme?

— Nu, niciuna, replică categoric, mimând un tras al fermoarului.

Rostogolindu-mi ochii, urc cele câteva trepte și apăs pe sonerie. Din fericire, am reușit să o apelez pe Amy de pe drum, aducându-i la cunoștință starea mea și faptul că am decis să mă car din casa nesuferitului. Bineînțeles, nu i-am spus și care a fost cauza.

— Holli! Ești aici! Și poți merge! exclamă de îndată de ce ochii ei dau de mine, afișând o mină surprinsă și confuză în același timp.

— Mă scuzi? Mersi. Blanca Segal. Prezentă la datorie, nu se poate abține bruneta să nu intervină, strecurându-se pe lângă mine și întinzându-i o mână mătușii Amy, în semn de salut.

Cu o cută în mijlocul frunții, aceasta îmi aruncă o ocheadă nu tocmai frumoasă, iar eu mă rezum doar la a ridica neajutorată din umeri. Ce aș putea să spun mai mult de atât? Blanca mi-a luat-o înainte.

În vreme ce eu mi-am ocupat vechiul loc pe canapeaua din sufragerie, cu o ceașcă de ceai în mâini, și Amy în fața mea, cu mâinile în șold, Blanca și-a mutat dosul în bucătărie, de unde se aud cele mai ciudate sunete.

Ar face bine să aibă casa asigurată. Nu e exclus faptul ca zăpăcita din încăperea alăturată să ne arunce în aer.

— Cum s-au întâmplat toate astea? mă întreabă într-un final Amy, cu ochii mijiți.

— Nu știu, mărturisesc sincer. Pur și simplu am început să le mișc, fac referire la picioarele mele, fără să aduc în discuție gestul extrem al lui Eric.

Sincer, nu aș ști cum să-i explic de ce un adult de douăzeci și nouă de ani s-a aruncat din șa. Sau poate că da, dar prefer să-l las pe el să o spună; deși, la cum stau lucrurile, mă îndoiesc că o va face prea curând.

Evident, mătușa mea nu înghite gogoașa dar, printr-o minune, nu despică firul în patru, ci trece la următoarea întrebare.

Uneori mă întreb de ce nu a ales să dea la drept. Ar fi fost perfectă pentru rolul de avocat rău.

— De ce nu te-a adus Eric Segal acasă?

Asta, nu este o întrebare la care așteptam cu ardoare să-i răspund.

— Vezi tu...

— Îmi spune și mie cineva ce ar trebui să fac cu asta?

Amândouă ne răsucim capetele în direcția surorii celui menționat mai înainte, bucuroasă că m-a scos din vizorul lui Amy, cu toate că nu știu dacă a făcut-o intenționat, ori ea chiar nu știe cum arată o brichetă pentru aprins aragazul.

— Pentru numele lui Dumnezeu, fetițo, o să-mi dai foc la casă, se repede mătușa în direcția ei, apucându-i obiectul din mână. Vino cu mine.

Înainte ca cele două să se refugieze în bucătărie, îi transmit un mulțumesc din priviri brunetei, iar ea doar îmi zâmbește jucăuș.

Bun, deci nu a fost doar o întâmplare.