Codul unui gentleman (Publicată)

Capitolul 35

Îl privesc ciudată, deși știu că are dreptate în totalitate.

Pe jumătate aplecat, pocnește din degete în fața lui Roy, dar cel din urmă nu dă vreun semn că ar fi conștient.

Îmi întorc capul brusc când aud sirena unei mașini de poliție, aruncându-le o căutătură urâtă tuturor celor prezenți.

— Cine a chemat poliția? mârâi printre dinți, pregătită să las KO cârtița.

*

Cu jacheta lui pe umeri, aștept cu sufletul la gură momentul în care va ieși pe ușa din metal, cea din capătul opus al secției, exact așa cum mi s-a promis.

Continui să mă plimb dintr-un capăt în celălalt al încăperii, rozându-mi unghiile nervoase, deși acesta nu este un obicei al meu.

În toată nebunia, nu privesc și la persoana din fața mea, izbindu-mă din plin de aceasta.

— Holli? Holli Summers?

Clipesc buimacă, pierdută în timp și spațiu. Dar apoi, la o analiză mai amănunțită, o recunosc. Nici Fiona nu mai este aceeași târfă de acum cinci luni. Părul i-a mai crescut cu o palmă sau două și a abordat și alt stil.

— Ce cauți aici? întreb cu jumătate de gură, zâmbindu-i strâmb.

— Același lucru te-aș putea întreba și eu, îmi zâmbește cu subînțeles. Credeam că ești în Ibiza.

— Am fost. Dar tu?

— Am venit să-mi vizitez iubitul.

— Iubit? întreb și mai năucă.

— Aha, scutură capul amuzată. L-am cunoscut în noaptea când m-au arestat. Viața este o nenorocită, nu-i așa?

— Nici n-ai idee, chicotesc, înghițindu-mi nodul din gât.

— Mi-a părut bine. Să ai grijă de tine, păpușă, îmi spune și mă îmbrățișează înainte să pot reacționa.

— Și tu, prostuțo, murmur din urmă.

Tresar când îi simt respirația în ceafă, iar inima îmi ratează o bătaie sau două.

— Să mergem, Summers. Mi-au ajuns douăzeci și patru de ore la carceră.

Summers?

Deși îmi vine să-l pocnesc în plină figură, îmi înfrânez orice pornire, lăsându-l pe el să o ia înainte. La cum stau lucrurile, asta este o nimica toată în comparație cu ceea ce mă așteaptă acasă.

Și aveam perfectă dreptate.

Când ajungem în camera lui, se deschide și cutia Pandorei.

— M-ai mințit!

— Sunt conștientă de asta, mărturisesc.

— Din cauza prostiei tale, am lovit un băiat nevinovat.

— Știu și asta, șovăi, mușcându-mi interiorul obrazului.

— Mi-am petrecut toată noaptea într-o celulă pentru că am lovit acel băiat, mârâie printre dinți.

— Știu. Eu am fost cea care te-a scos. Ești supărat? îmi fac curaj să întreb.

— Supărat? pufnește, trăgându-și tricoul peste cap. Sunt furios, Holli! strigă cuvintele, determinându-mă să bat în retragere. Ai măcar vreo idee ce o să-ți fac pentru toate astea?

— O să mă expediezi în Ibiza? întreb în spirit de glumă, însă expresia criminală pe care o afișează îmi taie imediat tot elanul. Am înțeles, fără Ibiza.

— Dezbracă-te, îmi cere pe un ton glacial.

— Glumești, nu-i așa? pufnesc indignată.

— Ți se pare că glumesc? accentuează fiecare cuvânt în parte, mutându-se în spatele meu și apucând de marginile rochiței. Te dezbraci tu sau mă lași pe mine? îmi șuieră în ureche, trimițându-mi fiori în tot corpul.

Ei bine, nu așa mă așteptam să se desfășoare prima noastră noapte împreună.

Cu orgoliul la pământ, fac ceea ce-mi spune, dar doar pentru mă sperie privirea pe mi-a atribuit-o încă de noaptea trecută.

— Mergi tot în față, îmi șoptește suav, așezându-și palmele mari și reci pe talia mea.

Mă cutremur la simpla atingere din partea lui și simt cu genunchii amenință să-mi cedeze.

Îl urmăresc cu coada ochiului cum deschide ușa de la balcon și îmi arcuiesc intrigată o sprânceană.

— Ce faci? vreau eu să știu.

Datorită reflexelor sale și a forței brute, mă împinge afară înainte să mă pot impune, închizând ușa pe dinăuntru.

— Ce dracu?! strigă ca din gură de șarpe, lovind cu palmele în ușile din sticlă. Ai înnebunit?

— Dacă eu mi-am petrecut toată noaptea într-o celulă din cauza prostiilor tale, tu o să ți-o petreci pe balcon, doar în lenjerie. Ai grijă, iubito. Am auzit că sunt mari șansă să plouă astă-noapte, îmi rânjește superior.

— Du-te dracu! îi urez.

— Sunt acolo încă din ziua în care mi te-am pus pe cap. Și dacă te gândești să sari, asigură-te înainte.

Casc gura șocată, nevenindu-mi să cred ceea ce Eric îmi face. Și sunt și mai șocată când îl văd că trage de draperii, izolându-mă cu totul.

— Asta nu o să rămână așa, strig cât să mă fac auzită.

Trec mai bine de cinci minute și nu mai aud niciun zgomot. Furioasă, îmi ridic ochii la cer și constat că nemernicul avea dreptate. Stă să plouă și eu sunt blocată afară, în lenjerie intimă.

Ce-am făcut să merit asta?