Codul unui gentleman (Publicată)

Capitolul 35

— Haide, să mergem acasă.

— Ce s-a întâmplat, Summers? Ți-a mâncat pisica limba? continuă Alice să mă provoace, amintindu-mi că și ea a fost aici în seara în care am fost arestată.

Înainte să-i pot răspunde, Roy se înființează lângă noi cu alții doi, culmea, luându-mi mie partea.

— Dispari, Alice. Întoarce-te înapoi în Țara minunilor, îi servește blondul replica.

— Tu? Tu îi iei apărarea ei? se miră cea din urmă, afișând o mină rănită. Ai uitat ce ți-a făcut?

— Da, frate! Ai uitat unde te-a adus nebuna asta? apare și Ronald din spatele blondinei, fostul căpitan al echipei de fotbal.

Și unul dintre mulții iubiți ai lui Alice.

Capul meu începe deja să fabrice scenarii care mai de care mai macabre, printre care Roy și Ronald luându-se la bătaie.

— Nu țin minte să te fi invitat și pe tine, îi răspunde Roy în schimb, susținut de prietenii lui înfumurați.

Cum am anticipat, sufrageria se transformă în scurt timp într-un ring de box, iar eu o apuc pe Megan de mână, cu intenția de a ne strecura afară fără să fim observate.

Bineînțeles, nu aveam cum să scăpăm bazma curată, mai ales când Eric intră pe ușa din față, având o expresie criminală și pe care nu cred că am mai întâlnit-o vreodată la el.

— Ce naiba?! strigă din toți rărunchii, analizând locul la foc scurt.

Toți ochii se întorc asupra lui, fetele începând să suspine și să șușotească între ele, în vreme ce băieții îl privesc încurcați, iar micul lor spectacol ia sfârșit.

— Cine mai ești și tu? îl aud pe Ronald vociferând, dar nu-l văd și să facă vreo mișcare bruscă.

— Ce cauți aici, Holli? mă întreabă în schimb, displăcându-mi din start felul în care se uită la mine.

Nu știu dacă e furios ori dezamăgit.

Poate puțin din ambele.

— Este vina mea, intervine Megan, pierzându-se cu totul în fața iubitului meu. Eu am convins-o să vină.

Din păcate, are și acest efect asupra ei.

— M-ai mințit, constată Eric, cu o mină împietrită.

— Ba nu! încerc să dreg busuiocul. Ți-am spus voi merge la o petrecere împreună cu Megan. Nu ți-am oferit și adresa exactă.

— O minciună prin omisiune, tot minciună se numește, domnișoară Summers.

Domnișoară?

— Ce este asta? O comedie proastă de dragoste?

Atât eu, cât și Eric, ne întoarcem capetele în direcția cretinului de Ronald, care nu pare că vrea să înceteze cu prostiile.

— Gura, piciule! Adulții vorbesc, scot cuvintele fără să le rumeg înainte.

— Adulți? Când te-ai uitat în oglindă ultima oară, Summers? Ești doar o epavă.

Ce-a urmat, nu pot descrie în cuvinte. Tot ceea ce reușesc să memorez, este viteza năucitoare cu care Eric se îndreaptă spre brunet și pumnul său ridicat în aer, dar a cărui țintă devine altul. Într-o încercare patetică de a-și salva pielea, Ronald îl împinge la înaintare pe Roy, astfel că cel rănit este blondinul.

— Dumnezeule! Asta nu arată deloc bine, încep să turui, prinzându-mi o șuviță între degete.

— Crezi? se răstește el la mine. E numai vina ta, Holli! Trebuia să mă asculți! Ar fi trebuit să mă asculți naibii!