Codul unui gentleman (Publicată)

Capitolul 13

— Când te-ai întors prietene?

Atenția mi se mută pe Sebastian și abia acum observ ceașca de ceai din mâinile sale. Atent, o așează pe măsuța de cafea și se apropie cu brațele deschise, iar eu nu pot decât să-i răspund la gest bătându-l prietenește pe spate.

În tot acest timp, Holli ne scanează la milimetru, cu buzele țuguiate și obrajii îmbujorați.

Ei bine, asta chiar este ceva total neobișnuit pentru mica războinică. Să o văd rușinându-se, este un cadou mai mare decât butonii primiți Crăciunul trecut.

— Cum a fost călătoria?

Retrăgându-se din îmbrățișare, Sebastian mă privește insistent, așteptând un răspuns la întrebarea lui.

— Obositoare, schițez un zâmbet șters, analizând-o din cap până în picioare.

Nu găsesc nimic schimbat la ea. Părul blond, îi ajunge ușor până la umeri, iar tenul îi este lipsit de orice urmă de machiaj. În schimb, unghiile îi sunt la fel de îngrijite, și nu pot decât să o apreciez pentru asta. În privința hainelor, nu cred că ar trebui să existe o schimbare majoră, la urma urmei, are doar șaptesprezece ani. Însă nu eu sunt expertul aici.

— O să o rog pe Helen să-ți pregătească o cafea cum numai ea știe, replică încântat, lăsându-ne pe mine și pe Holli singuri.

Poate că suntem diferiți din multe puncte de vedere, dar la finalul zilei, sunt gentlemani, și mai mult decât atât, prieteni.

— Pe unde naiba ai umblat?

Întrebarea lui Holli mă scoate din transă, reușind doar să mă facă să mă încrunt. M-aș fi așteptat ca până acum să-și corecteze limbajul vulgar.

— Probleme familiale. Dar tu? Ce ai făcut în timpul în care am lipsit?

— Nu am plecat în Ibiza, asta este evident, mă ia peste picior, pesemne căutând să-și ia revanșa pentru timpul în care am lipsit.

Însă mai știu și că nu asta o doare cu adevărat.

Cu mâinile în sân, trag aer adânc în piept și încerc să-i explic ceea ce nu am mai apucat atunci.

— Holli, sărutul acela a fost...

— Să nu spui o greșeală, pentru că nu a fost așa, mi-o taie, cu ochii sclipindu-i amenințător.

— Nici nu am intenționat.

— Sau că nu ți-a plăcut, pentru că nu este adevărat, replică la fel de hotărâtă.

— Nici asta nu voiam să spun, o asigur.

— Sau că ai fost beat.

— Nu țin minte să mă fi îmbătat vreodată de la un singur pahar, clatin capul amuzat.

— Și atunci? Ce este? gesticulează nervoasă.

— Dacă m-ai lăsa și pe mine să vorbesc, atunci ai înțelege, o trag de atenție.

Îmi dă dreptul la replică printr-un gest al mâinii, mărind ochii cât cepele.

La naiba! Nu trebuia să se întâmple așa.

— Uite, Holli, nu o să dau vina pe băutură pentru că nu a fost cazul. Nu spun nici că nu mi-a plăcut, pentru că asta m-ar transforma într-un mincinos. Și un gentleman nu minte niciodată. Și, deși nu intenționam să spun că a fost o greșeală, a fost. Nu trebuia să te sărut. Nu a fost corect. Însă nu mai pot face nimic în privința asta. Tot ceea ce pot spera, este că gestul meu nu te va face să dai cu piciorul la tot ce ai construit cu Sebastian în ultima săptămână. Crede-mă, ar fi păcat.

O privesc atent, așteptându-i reacția. Trec mai bine de zece secunde, iar ea nu schițează niciun gest. Ochii căprui trec prin mine și nu știu dacă e indiferentă, furioasă, ori se visează în postura în care mă ștrangulează cu propriile mâini.

— Holli? Ești bine? mă apropii precaut, dorind să mă asigur că este într-adevăr în regulă.

— Bineînțeles că... nu, nu voi renunța la Sebas. Ai dreptate, ar fi păcat, o spune un ton înfiorător de calm, afișând un zâmbet cât China.

— Trebuie să-ți spun, nu mă așteptam la o asemenea reacție din partea ta. Mă bucur că gândești așa.

— Nu o fac pentru dumneavoastră, domnule. O fac pentru mine. La urma urmei, tot ceea ce învăț aici, o să folosesc pe viitor. În special, după ce îmi voi lua tălpășița din casa și orașul ăsta. Bun venit acasă! îmi urează printr-o plecăciune falsă, răsucindu-se pe călcâie și lăsându-mă cu gura căscată. La propriu.

Domnule?