Impossible[Liam Payne and Zayn Malik fan fic]

Capitolul 47

(perspectiva lui Alice)

Inima începu sa imi bata de 100 de ori mai puternic. M-am uitat spre abdomenul meu, socata.

-Su-Sunteti sigura? Intreba Zayn.

Asistenta dadu fin cap repede.

-Da... A iesit la analize... Aveti trei săptămâni, ne explica.

Trei săptămâni???

-Nu se poate, am spus in soapta. Nu...

Zayn mă atinse pe mana, dar mi-am indepartat-o repede, facand-o pe asistenta sa ridice din sprânceane.

-Alice, spuse zâmbind, este copilul nostru...

Am dat din cap.

-Da, am spus fără tragere de inima.

-Sa va las putin singuri? Intreba asistenta, foindu-se stânjenită.

-Nu, nu e nevoie, am spus de data a asta tare.  Plecam, am adăugat după si mi-am scos branula, ca apoi sa mă ridic din pat.

M-am clătinat putin, Zayn ridicandu-se repede de pe scaun si prinzandu-mă de brat. Mi-am retras mana repede, privindu-l rece. Eram in soc, dar nici măcar asta nu mă va determina sa-mi schimb comportamentul fata de el.

-Nu, nu, nu... Mai trebuie sa mai faceti analize si....

-O sa vin mâine, promit, i-am răspuns asistentei si mi-am luat hainele de pe scaun.

-Si sotul dumneavoastră trebuie sa facă niste analize... De rutină, a adăugat după.

Am dat din cap in semn afirmativ, iar apoi am iesit din salon, tinandu-ma de perete. Inca eram ametita. Dupa ce m-am dus la baie si m-am schimbat, am iesit si l-am găsit pe Zayn in masina. Am urcat lângă si am închis usa după mine, rămânând astfel intr-o liniste profunda. Zayn nu făcea nicio miscare, semn ca nu avea de gând sa pornească masina. Nu încă. Mi-am prins tâmplele cu amândouă mâinile si am închis ochii, oftând. Mă durea capul. Era insuportabil.

-Putem sa plecam? Am intrebat rece, nedeschizandu-mi ochii.

Apoi liniste.

-Esti in regula? Mă intreba in cele din urma.

-Nu, am spus rece, uitandu-mă de data asta direct in ochii lui.

-Alice...

-Porneste masina! Am spus dura. 

Dadu cu pumnul in bord si porni masina. Demara puternic, nemaiuitandu-se din nou la mine. Pe drum niciunul dintre noi nu a mai scos vreun cuvânt. Cum am ajuns in casa, mi-am lasat geanta pe jos si am dat sa urc scările. Dar Zayn mă prinse de brat si mă intorse spre el.

-Lasa-mă, am spus in soapta.

-Alice... Te rog, spuse si îmi puse mana pe abdomen.

Am vrut sa mă retrag, dar mi-a fost dor de atingerea lui.

-Oricât de bolnava ar fi relatia noastra in momentul asta, copilul asta e al nostru, ok? Si am de gând sa îndrept toate lucrurile dintre noi ca sa îl putem creste cum trebuie...

Mă uitam direct in ochii lui. Stiam ca vorbeste serios.

-Esti dispusa sa nu mă mai urasti? Intreba cu speranta. De dragul copilului, adauga apoi.

Dupa cateba momente in care doar m-am uitat la el, am dat din cap in semn afirmativ.

-Imi pare rău, a spus in soapta. Nu stiu ce a fost in capul meu... Nu-mi vine sa cred ca ti-am facut asta si...