Impossible[Liam Payne and Zayn Malik fan fic]

Capitolul 23

Anotimpurile au trecut ca vântul. Toamna, iarna....iar acum e primavara. Liam nu se trezise. Stătea exact in aceeasi pozitite ca in dimineața in care am venit pentru prima data la spital. In fiecare zi mergeam la el, chiar daca stiam ca mergeam degeaba. Pot sa zic ca eu si Phill am.devenit cei mai buni prieteni. Chiar am fost la el si sotia lui acasă, la cina. Nu are copii si chiar el mi-a zis ca sunt ca o fiica pentru el. De fiecare data când mergeam la spital, mă asezam pe fotoliul bine cunoscut si vorbeam. cu Liam. Îi ziceam tot felul de lucruri. Ce am făcut in ziua aceea la facultate, cate examene am, ce se mai întâmplă in trupa, ce mai face fiecare dintre băieti. Tipii din management au hotărât ca One Direction sa faca o pauza pana când Liam isi va reveni.... Dar pauza asta este mai lunga decât a crezut cineva. Dar eu am răbdare. Baietii stiu ca nu e bine pentru cariera lor, dar îl iubesc....si asta ii face sa se acomodeze cu situatia.

Mi-am deschis ochii încet ca sa mă acomodez cu lumina care intra pe fereastra camerei mele. Luni. Tot weekendul am stat la spital. Fara rost. Nimic nu se schimbase. Nu se mai întâmplase nimic "imposibil". Atunci a fost singura data când mi-a răspuns la ce-i spuneam. Si asta durea. Credeam ca are sanse sa se trezeasca.... Dar pe zi ce trece, îmi pierd speranta din ce in ce mai mult. Desi nu vreau. Mi-am tot repetat in minte "crede,crede,crede"....dar nu pot sa cred in ceva la nesfârșit...

M-am ridicat din pat si după ce m-am intins scotand niste sunete de balena in calduri, m-am dus in baie.

Dupa ce m-am spălat si îmbrăcat in niste pantaloni negri, un tricou si un cardigan crem, m-am dus in bucătărie ca sa-mi fac o cafea. Spre marea mea surprindere, J mă aștepta deja la masa.

-Pot sa te întreb cum ai intrat?am intrebat-o făcând o fata de prefăcută nemulțumire.

-Neata si tie...zise sarcastica. Si încă tii cheia sub pres...zise facandu-mi cu ochiul.

-Oh...da, trebuie sa-i schimb locul,am zis sarcastica,facand-o sa zâmbească.

M-am asezat lângă ea.

-Ai făcut măcar o cafea?am intrebat-o somnoroasa.

-Poftim? Da' eu ce-s aici?zise repede.

Am început sa rad(pentru prima oara in ultimele luni) si m-am apucat sa fac o cafea. In timp ce o faceam nimeni nu scoase vreun sunet. Stiam amândouă care va fi subiectul discuției...din nou:Liam. Istoria se repeta: J intra in casa mea când mă asteptam mai putin, apoi discutam despre Liam. Dupa ce am servit-o cu o ceasca de cafea,m-am asezat la masa, in fata.

-Alice...

-"Trebuie sa vorbim despre Liam", i-am furat eu cuvintele.

J mă privi direct in ochi. Nu exprima niciun fel de sentimente.

-Da.... Alice, am vorbit cu doctorul...începu ea.

Mi-am îndreptat spatele si mi-am încordat muschii fără sa vreau.

-Si...ce a zis?am intrebat cu voce gâtuită. Incercam sa par puternica si nu izbucnesc in lacrimi, dar era greu. Prea greu.

J inspira adânc si apoi dadu drumul cuvintelor ca o avalansa.

-Mi-a zis ca nu mai are rost sa-l tina in spital. Numai aparatele alea îl mai tin in viata. Vor sa-l deconecteze.... Îmi pare extrem de rău. Jur ca am făcut tot posibilul sa-i fac sa mai astepte... Jur! Eu...eu...

Inima-mi începu sa-mi bata cu o putere nemaipomenita. Simteam ca o sa lesin in curând. Cu greu am rostit niste cuvinte in soapta:

-Nu...Nu e posibil.... Trebuia sa fi vorbit cu Phill.... Trebuia sa fi insistat cand am inceput discutia! Puteam sa jur ca asa se va intampla!Cuvintele îmi ieseau din gura fără noima. Adevărul e ca si in capul meu era o invalmaseala de nedescris...