Impossible[Liam Payne and Zayn Malik fan fic]

Capitolul 20

-Hey,Alice!aud o voce bărbăteasca, făcându-mă sa mă întorc plina de speranta. 

Liam intra pe usa principala a facultatii, făcând câteva fete sa tipe. Se îndrepta in toata splendoarea sa spre mine, făcându-mi genunchii sa-mi tremure. Fara sa mai zică nimic,mă lipi de peretele culoarului si ma... 

-Alice,hey! Mai esti cu noi?aud dintr-o data alta voce. 

Am scuturat din cap si m-am trezit cu Natasha pocnind din degete in fata ochilor mei. Natasha(sau Nathy,cum ii place sa i se spună) era singura mea prietena din facultate. Încă de când am intrat in facultate mi-am dat seama ca vom fi prietene bune. 

-Ce ai patit,ma,de te uiti asa...in gol?ma intreba Nathy cu accentul ei rusesc. Mă privea amuzata cu ochii ei albastri. 

-Ammm...ni-nimic.... Am zis, încercând sa nu plâng de disperarea faptului ca mi-am imaginat tot. 

Nu se va întâmpla niciodată scena asta cu Liam. S-a terminat.... Basmul s-a terminat..... 

-Alice,stii ca de când te-am văzut prima oara nu ai zâmbit niciodată?îmi spuse Nathy. 

-Serios?am zis în timp ce ne plimbam prin curtea facultatii. 

Adevărul e ca de când m-am despartit de Liam nu am mai fost eu. Nici acum nu-mi vine sa cred ca au trecut doua luni. Două luni chinuitoare..... Nu mai zambisem de mult, singura mea alinare era muzica...intram deseori in depresii. Depresii de care nu puteam scapa usor.... Eram palida la fata, nu mai aveam aceeasi ochi verzi ca smaraldul. Acum era un verde mai spălăcit. Chiar si parul si-a pierdut din culoare, rosul natural ca focul devenind un rosu...asa....mai pal. Aveam cearcane sub ochi din cauza invatatului. Nu mai vorbisem cu Criss demult, iar cu J si cu ceilalti băieti nici atât. Vroiam sa scap de orice ini amintea de Liam. Evitam cât de mult puteam zona in care locuia, trebuind astfel sa fac un ocol serios in fiecare dimineață pentru a ajunge la facultate. Era groaznic..... Nu mai suportam lipsa lui...dar trebuia. 

(perspectiva lui Liam) 

Vedeam totul în ceata. Îl vedeam pe Louis dând din mâini in fata mea si ii auzeam pe ceilalti băieti cum vorbeau. Ii auzeam, dar nu intelegeam nimic. Parca vorbeau in alta limba. Eram ametit de la praful alb pe care tocmai l-am aspirat pe nas. Un pahar cu apa aruncat pe fata mea m-a readus putin la realitate. Suficient cat sa-l vad pe Harry lângă mine,pe canapea,încercând sa vorbească cu mine. 

-Liam! I-am auzit vocea. 

Mă zgaltaia cu putere. O palma m-a readus complet la realitate. Băietii stăteau in jurul meu si mă priveau compătimitori.  

-Liam, trebuie sa... Liam,mă auzi? Zise Harry. 

-Da....te aud....am răspuns,uimit de vocea tremurândă pe care o aveam. 

-Liam....trebuie sa-ti revii....nu mai poti sa continui asa,trebuie sa intelegi.... 

-Inteleg.... Nu...nu.... Nu pot suporta lipsa ei.... Nu mai pot!am început sa plâng, desi îmi era rusine.  

-Liam, trebuie sa mergi mai departe, adauga Zayn. Viata merge înainte....nu poti sa ti-o distrugi.... Nu stii, a cata oara este când ii zic asta? Intreba apoi. 

-A 78-a oara, raspunse Niall sec. 

-Da, a 78-a oara, a fost de acord Louis. 

-Liam...am încercat...am încercat sa te ajutam.... Dar daca stai in casa asta jegoasa,ca asa a ajuns,nu o sa te ajuti cu nimic!zise Louis,cu un pahar de apa pregătit in mana in cazul in care deveneam iar euforic. 

-Aia e o jumătate de lămâie sub masuta de cafea?intreba Niall. 

-Nu intreba....i-am răspuns cu voce gâtuită.