Nume de cod: Trei [FINALIZATĂ]

Capitolul 12

Cunoaşteţi sentimentul acela de „nu-mi mai pasă de nimic"? Probabil că l-aţi întâlnit, dar nu atât de profund ca mine. Nu mai simt durere, nu mai simt agonie sau frică pentru că nu mai îmi pasă de trecutul meu. Am decis să-l uit şi să fac ce vreau.

Puştiul care a fost slab şi neputincios, puştiul care am fost, este acum mort. A fost prea slab, prea neputincios, prea fricos, prea iubitor şi iertător, prea îndrăgostit. Eu nu mai sunt acel puşti inocent. Sunt mai bun ca el. Sentimentele doar îmi stăteau în cale. Dar te simţi atât de liber fără ca orice sentiment apăsător să sfâşâie în bucăţi până nu mai ştii ce decizie să iei.

Nu mai sunt legat de nimic. Nu-mi mai pasă de nimeni şi nimic. Tot ce vreau acum e să mă distrez şi nimeni nu-mi poate sta în cale.

Merg alături de Cinci pe coridoarele sediului S. A. S., locul unde copii inocenţi au devenit asasini cu acte în regulă, unde eu am ajuns prea disperat să aflu secretele lor care acum nu mă mai interesează de fel. Da, aţi auzit bine, nu mai îmi pasă ce se întâmplă aici atâta timp cât pot să mă distrez.

Tineri şi copii se uită la noi cu interes şi spaimă. Acum eu conduc aici, dar nu acesta e scopul meu. Nu mai e nici răzbunarea mea. Ci, acum, scopul meu e să-i iau locul lui Nick. Voi ajunge în locul lui şi oricine îmi va sta în cale va ajunge sub picioarele mele implorând pentru viaţa sa.

Da, acum îmi place de noul eu, mai puternic, încrezător, fioros şi puţin nebun. Ne îndreptăm spre sala de arme după ce am venit din biroul lui Nick. Am zis că oricine îmi va sta în calea scopului meu nu-l voi cruţa. Asta şi fac acum. ATLANTIS este o piedică şi o voi elimina cu orice preţ.

Mă împodobesc cu arme, la fel şi Cinci. Îmi pun un pistol în tocul de la curea, gloanţe de rezervă în interiorul gecii şi alt cuţit într-un buzunar de la geacă. Când îmi iau mitraliera, Cinci îmi zice dur:

– Ştii că nu te plac.

– Nici eu, dar ca să vezi, trebuie să te suport.

Pun cureaua mitralierei peste cap şi mă întorc cu spatele. Atunci mă prinde de umăr şi mă întoarce la el. Mă loveşte în obraz. Asta pentru ce a fost?! Îmi frec osul şi mă doare limba. Cred că mi-am muşcat-o.

– Nu te mai purta ca şi cum tu ai fi şeful aici, pentru că nu eşti! spune el. Nick doar te ţine aici ca să fii supravegheat, nu că-i e drag de tine. Dacă nu avea trebuinţă de tine, te-ar fi aruncat de mult în pădure ca un hoit ce eşti.

Mă uit la el tăios. Ştiu despre ce vorbeşte. De aceea vreau să scap de Nick, dar mai întâi voi scăpa de pisicuţa asta fricoasă care se ascunde în braţele lui când se simte ameninţată. Nu-mi pasă ce se va întâmpla în continuare. Scot cuţitul din buzunar şi îl atac. El îmi prinde încheietura cu cuţitul aţintit spre capul lui. Cu cealaltă mână liberă îmi prinde mitralierea de pe mine şi mă loveşte cu ea în mandibulă. Văd doar negru în faţa ochilor. Mă împiedic pe spate şi cad în şezut. Cuţitul cade pe podea cu un clinchet surd.

Se aşază pe vine în faţa mea şi cu un zâmbet malefic îmi zice:

– Eşti prea slab, încă nu mă poţi învinge.

Într-o zi, aşteaptă numai!

Îmi ridic cuţitul de jos fără să mai comentez nimic şi ne îndreptăm spre heliport.

Ştiam că agenţii ATLANTIS și-au împachetat lucrurile şi au dispărut înainte ca tabăra să explodeze. Presupun însă că liderul lor, Andrei şi Doi nu au apucat să scape cu viaţă. Dar nimeni nu este sigur de asta, aşa că acum vom merge şi vom verifica. Le vom căuta corpurile şi apoi vom căuta maşinile celorlalţi. Pe heliport sunt două elicoptere, aceleaşi care au venit după mine şi m-au adus aici.