Nume de cod: Trei [FINALIZATĂ]

Capitolul 7

Cobor în fugă străzile alături de Unu și Doi. Cinci și soldații lui îl vâră în dubă pe ostatic, dar suntem destul de departe ca să-i prindem. Nici nu mai putem face un pas când își ridică privirile și ne zăresc. Soldații își ridică arma și trag în noi. Ne aruncăm după un zid și Lunetistul nostru ne vine în ajutor. Deși e prea târziu îmi fac curaj să înaintez și să-l ochesc pe Cinci cu arma. Gloanțele mele ciobesc din vopseaua mașinii, dar Cinci scapă nevătămat. Lunetistul nu reușește să nimerească roțile, așa că inamicii ne scapă ca nisipul printre degete.

Unu dă ordin să fie urmărită mașina, iar trupele se pun în mișcare.

O mașină se oprește lângă noi și urcăm în ea.

– Dacă ajung la sediul lor suntem terminați. Trebuie să-i oprim acum, zise Unu.

– Dar cum vom face asta? întreabă Doi.

– Unu are dreptate. Vor chema întăriri și vor fi mai mulți.

– Trei... Știi, numele meu adevărat e... o zguduitură a mașinii îl oprește în mijlocul propoziției. Ce se întâmplă?

– Cred c-am fost loviți, presupun eu.

Mașina este lovită încă o dată. Mă uit în spate și văd că suntem urmăriți.

– Roby, zice Unu, scoate-ne de aici.

Mașina prinde viteză, dar încă suntem urmăriți. Șoferul, Roby, ne scoate de pe drumul principal și intră pe un drum forestier.

– Știu unde să ne ascundem, zice șoferul.

Ne conduce până la un pârâu și ne ascunde în spatele unor tufe și brazi. Așteptăm toți în liniște timp de câteva minute. Siguranța e pe primul loc. Urmăritorii trec de noi, iar după un timp mai lung, șoferul ne pune din nou pe drumul principal.

Unu comunică ceva prin căștile sale și aflăm că Cinci și ostaticul lui s-au oprit la o fermă abandonată la periferia orașului.

Ajunși pe un câmp deschis, văd soldații noștri - ai lui Unu - înconjurând o clădire. Unu se uită la mine și apoi la Doi. Știu că o va proteja și nu o va lăsa să vină cu noi, dar mai știu că nici ea nu va accepta să stea deoparte.

– Vin și eu, zice ea parcă citindu-ne gândurile.

Doi câștigă lupta, convingându-l pe Unu că poate face față situației și astfel ne alăturăm grupului de soldați.

Intrăm în clădire, iar duhoarea ne izbește simțurile olfactive. În capăt auzim niște voci și înaintăm cu armele ridicate.

La ușă stăm pe margine, iar Unu și cu mine ne sincronizăm din priviri și intrăm în cealaltă încăpere. Soldatul lui Cinci ne amenință cu pistolul, dar nu ne intimidează.

– Uite cine e aici, zice Cinci. Ce surpriză! Nu credeam că ai puterea să reînvii, spuse el ironic.

– Nici eu nu credeam că te voi mai vedea vreodată, dar uite unde ne-a adus destinul.

– Mai bine ai renunța, zice Doi, schimbând subiectul. Nu ai scăpare.

Cinci prinde ostaticul de haine și îl ridică brusc. Zice ceva intangibil soldatului, apoi îl văd plecând cu ostaticul. Cinci îi protejează până dispar printr-o altă ieșire. Trebuie să nu-i pierdem din vizor, altfel se pot ascunde și nu îi vom mai găsi.

– Doi, Unu, mergeți după ei, eu îl voi ține ocupat.

– Ai curaj să te pui cu mine?

Cinci se pune în fața celor doi oprindu-i. Doi ridică piciorul drept și lovește mâna în care ține arma care se pierde într-un canal. Apoi fuge după soldat și ostatic.