Nume de cod: Trei [FINALIZATĂ]

Capitolul 5

El l-a omorât pe Unu și, ca printr-o viziune încețoșată, într-o fracțiune de secundă l-am văzut pe Unu la clubul de azi-noapte. Unu! Nu mi-am închipuit.

– Ce vrei? întreb eu.

Privirea aspră a lui Cinci mă înghiontește. E un bandit ticălos desprins din lumea mafiei, a drogurilor și a alcoolului. Tatuajul cu tigru de pe gât e pe jumătate ascuns de tricou și geaca de piele. Cicatricea îi taie o sprânceană, iar pearcingul din buza inferioară mă dezgustă.

O azvârle pe Doi pe iarbă și apoi trage în direcția ei. Pământul explodează în acea zonă.

– Hei! strig eu.

– Ups, nu am nimerit. Să mai încerc o dată?

– Cinci!

– Ți-am zis să nu-mi mai spui așa!

– Ok, zi ce vrei. Dar te rog las-o în pace.

– Hai să-ți spun eu cum facem. O las în pace pe Doi dacă îndeplinești o misiune foarte simplă. Mai ții minte prima misiune? Cred că da.

Prima noastră misiune nu a fost chiar un succes total. De fapt, pot spune că a fost un adevărat eșec. Nu l-am omorât pe cel care trebuia omorât, nu am distrus dovezile care trebuiau distruse și... Unu a murit în timpul misiunii. O altă echipă a fost trimisă atunci și a încheiat misiunea cu succes, iar acea echipă era a lui Cinci. Acum că mă gândesc la asta, cum bănuiam și atunci, el ne-a stat în cale și a făcut în așa fel încât să devină popular. Pentru el acele misiuni erau modalitatea de a urca pe tronul popularității.

– Ce vrei de fapt?

– Simplu. Fata avocatului – cel pe care trebuia să-l elimini – a furat o brățară foarte valoroasă din colecția muzeului. Trebuie să o restitui directorului muzeului.

– Atât? De ce nu o faci chiar tu, dacă te crezi atât de valoros? De ce faci asta până la urmă? Ei te pun?

– Cred că ai uitat cine are puterea acum.

– Dacă aveai putere, ai fi ieșit demult din Centrul acela, dar n-ai făcut-o. De fapt, chiar ți-a plăcut să fii acolo. Aveai toată atenția, erai popular, iar Nick chiar te venera. Erai preferatul lui. Știu că tu l-ai omorât pe Unu, am văzut asta, dar Nick a ascuns totul să te protejeze ca pe un fiu.

– Taci! Nu ai dreptul să mă judeci.

– Ai dreptate, nu am. Dar îți zic ceva, nimănui nu-i va păsa de tine dacă mori pentru că ești un gunoi.

Îndreaptă arma spre mine. Ochii i se subțiază.

– Te avertizez!

– Trage, dar știu că nu o vei face, pentru că mai știu ceva. Nu ai făcut-o intenționat, a fost o greșeală. Poate acum ai ajuns gunoiul lor, dar pentru mine și echipă ai însemnat ceva. Îți plăcea popularitatea, dar nu puteai omorî nici măcar o muscă. Îți plăcea să te bați, dar știai să te oprești la timp. Încă văd o speranță de salvare pentru tine...

– Dar tu? mă întrerupe grăbit. Nu regreți că ai omorât pe cineva?

– Cred că ai greșit persoana, pentru că eu nu am omorât pe nimeni.

Mâinile mă dor, nu le mai pot ține ridicate. Doi nu poate face nicio mișcare. Suntem prinși la colț. Trebuie cumva să-l împac. Dar nu știu unde va ajunge toată discuția asta.

– Mincinosule! Uită-te la mâinile tale pline de sânge. Ți-ai omorât toată familia. Ești mai rău decât mine!

– Asta ți-au spus? Că mi-am omorât familia? Cât de josnic.