Nume de cod: Trei [FINALIZATĂ]

Capitolul 1

Nu mai am nimic de pierdut în viață. Am decăzut atât de cumplit că nici eu nu mi-aș mai da o mână de ajutor. Lumea în care mă aflu e întunecată și flămândă, murind demult în ochii mei. Sufletul meu va muri negăsind nicio apă care să-mi astâmpere setea. Nu există speranță pentru mine după ceea ce voi face.

Eu nu sunt decât o armă în mâna unui criminal. Roadele mele sunt otrăvitoare. Oricine se înfruptă din ele, nu mai are nicio șansă de supraviețuire.

– Omoară-l! Omoară-l odată!

Inima îmi bate puternic ca și cum bat clopotele bisericii la oră fixă. Mâinile îmi tremură și capul îmi zvâcnește. Corpul meu slăbește cu fiecare secundă care trece. Oricât de mult aș încerca să-mi stăpânesc conștiința, sinele și moralul, sunt cu mult mai puternice. Instinctul de supraviețuire e încă un vlăstar.

Nu pot trage.

Propria voință – trecutul – nu mă lasă să apăs trăgaciul.

Din momentul în care dușmanul vieții mele mi-a asasinat familia nu am mai putut pune mâna pe o armă.

Sora mea dragă se întrezărește ca o fantomă înaintea mea. Cu ochii goi, însângerată se uită către mine. Mica mea surioară, avea numai 12 ani. Sângele îi era închegat pe părul ei brunet când am dat peste ea. Sângele se prelinse pe parchet. Mă holbez la trupul ei fraged, la hainele ei pătate și chipul ei inocent. Nu avusese nicio vină. Nu-mi pot alunga resentimentul învinovățitor și aș prefera să mă scufund în uitare.

Furia și șocul sunt provocări greu de trecut.

Halucinația dispare atunci când mi-e smuls pistolul. Bărbatul pe care trebuia să-l fi ucis, e împușcat de un altul. Simțurile îmi sunt înghețate.

Mă las moale, lăsându-mă condus de slăbiciunea trupului meu. Pierdut în întuneric, nu-mi doresc decât să-mi găsesc pacea.

Apoi deschid ochii.

Perdelele vișinii opresc lumina răsăritului de soare să intre în cameră, dar îmi amintesc pe loc că nu am venit aici să mă relaxez.

E timpul să termin ce am început.

Îmi iau pe mine costumul de spionaj, urmând să-mi așez șapca în așa fel încât să-mi acopere ochii și să-mi îndes în geantă preaiubitul meu Milky-Way – o poreclă dată pentru pușca mea cu lunetă, un OSV-96.

Zâmbesc. Am așteptat prea mult timp acest moment.

✗

Cel care m-a transformat într-un asasin profesionist va avea la ora 10:20 o întâlnire la restaurantul de lângă hotelul în care sunt eu acum. Iar printre cei cu care se va întâlni va fi prezent și glonțul meu. Mai sunt exact cinci minute. Îmi fixez pușca și ochesc intrarea restaurantului. Am crezut că acest moment mă va emoționa, dar mă simt gol și rece ca un ghețar. A creat din mine un asasin cu sânge rece.

Un BMW X3 M se oprește în fața restaurantului. Sunt pe punctul de a trage, dar ceea ce vreau nu corespunde cu acțiunile care le procesează creierul. Mi-am blocat pur și simplu degetele pe armă.

– Mâinile sus! aud în spate o voce care mi se pare cunoscută. Ridică-te și lasă pușca.

Nu am de ales când sunt amenințat de o armă în ceafă.

– Întoarce-te încet.

Mă întorc cu mâinile ridicate și zâmbesc îndurerat. Cum m-a găsit tocmai aici și acum? Nu putea să mai aștepte măcar câteva minute? Bineînțeles că nu. Ea e fata isteață, bună și silitoare. Eu sunt ingratul care a distrus totul.