Oglinzi Sparte

1. NUMĂRUL GREŞIT

      Soneria stridentă a telefonului mobil zbârnâi în liniştea încăperii. O mână răsări de sub pătură, o mână cu unghii lungi, lăcuite cu culoare neagră, care bâjbâi inutil pe noptieră să îl găsească.

     — Nuu, gemu prelung fata ghemuită, de sub pătură.

     Telefonul continuă să sune şi ea trase o înjurătură urâtă, tot pipăind după el. Iar când îl găsi, îl scapă pe covor odată cu cartea peste care fusese aşezat.

     — La dracu'!

     Aruncă deodată pătura de pe ea şi se ridică în capul oaselor, hotărâtă să îi dea nenorocitului sau nenorocitei care nu avea somn o lecţie. Apucă telefonul şi se trânti pe spate, afundându-şi capul în pernă, în timp ce îşi freca nervoasă un ochi şi o parte a frunţii cu palma.

     — Tu nu dormi la ora asta, sau ce? mormăi ea buimacă de somn, încă neştiind cui i se adresa.

     — Nicolle? Nu-mi spune că te-am trezit. E ora prânzului.

     Vocea bărbatului părea amuzată şi uşor ironică. O voce veselă, pe care nu o cunoştea şi pe care era sigură că nu o mai auzise vreodată. Deci greşise numărul, ce mare scofală!

     — Ai greşit numărul, răspunse ea în schimb, renunţând brusc la decizia de a-i servi o predică împănată cu invective furioase şi închise imediat, hotărâtă să se culce la loc.

     Aţipi instantaneu pentru că, atunci când îşi propunea să se culce, ea nu avea niciodată nevoie să numere oi sau alte lucruri de genul ăsta. Obişnuia oricum să se muncească până la extenuare. Şi tocmai de aceea se trezi şi mai furioasă când sună din nou, la scurt timp. Aproape că urlă în telefon.

     — Alo?

     — Nikki?

     — Număr greşit, repetă ea rar şi apăsat cele două cuvinte, ca să se asigure că fusese înţeleasă.

     — Ei, haide, Nikki, sunt sigur că eşti tu. Ce e asta? Cumva vreo remuşcare tardivă?

      În plus, mai avea şi un accent dulce, tărăgănat, ca al celor din Sud. Acelaşi glas vesel de mai devreme, care nu avea somn. Ei bine, ea avea. Dacă prima oară se înfrânase, nedorind să-i strice veselia, acum o va face negreşit! Era a doua oară cand o trezea din somn.

     — Nu sunt Nikki, spuse ea înăbuşit, impunându-şi să se calmeze. Nu sunt Nikki, ai numărul greşit şi eu sunt foarte obosită. Te rog să nu mai suni din nou, ceru ea pe un ton atât implorator cât şi ironic.

      — Pariez că eşti obosită, mai ales după noaptea trecută, spuse bărbatul netulburat. Am avut o petrecere pe cinste, tu şi cu mine.
     Era sigură că, dacă el ar fi stat acum în faţa ei, şi-ar fi împins cu ţeava puştii pălăria cu boruri largi de cowboy mai spre ceafă şi i-ar fi făcut cu ochiul. Da, părea exact genul ăla de bărbat!

     — Păi, din moment ce Nikki a ta ţi-a dat un număr greşit, sunt sigură că nu e de aceeaşi părere, spuse ea cu dulceaţă în glas şi închise din nou.

     Tocmai atunci privirea îi căzu asupra propriilor sale unghii şi înlemni deodată. Avea unghiile colorate în negru. În negru!

     Când naiba se întâmplase asta? Era sigură că aseară nu îşi colorase unghiile. De fapt, aproape că nu o făcea niciodată, iar în rarele excepţii când totuşi i se întâmpla, era convinsă că măcar nu ar fi ales negrul.

     Ea nici măcar nu avea o sticluţă cu ojă neagră, pentru numele lui Dumnezeu. Şi atunci? Ce şi cum se petrecuse?

     Decise deodată că nu era important. Poate că găsise pe undeva o sticluţă cu ojă neagră de-a fostei chiriaşe, de care ale cărei lucruri încă nu se dispensase complet şi pe care aceasta le abandonase înainte de părăsirea locuinţei. Ei bine, astfel de chestii încă mai puteau fi găsite ocazional prin casă, din moment ce ea nu îşi făcuse o curăţenie temeinică, având în vedere cât de mult lucra peste program şi cât de puţin timp îşi petrecea pe acasă. Pur şi simplu nu găsise niciodată suficient timp pentru a face şi asta. Şi poate că aseară, în timp ce urmărise filmul de la televizor, îşi făcuse şi unghiile, fără a fi atentă la acest ultim aspect şi, prin urmare, nu îşi putea aminti nimic. Mare scofală, de parcă ar fi fost prima oară când amănunte de genul acesta o dădeau complet peste cap!