7. LILLY ROSE

238 49 77

     — Este a treia oară când faci asta în localul meu, spuse cu vocea gravă bărbatul de cealaltă parte a biroului.

     Era mândrul purtător al unei chelii prelungi ce se oprea numai în dreptul cefei şi a tâmplelor, unde limita era trasă ca de o cretă invizibilă de o dungă îngustă de păr zburlit. Pielea scalpului îi lucea în lumina unei lămpi ce-i atârna din tavan chiar deasupra capului. Era singura sursă de iluminat din încăpere, iar fata nu-şi putea lua ochii de la ea. O amuzau cele câteva fire de par rămase şi se întreba oare de ce nu şi le rădea complet, căci astfel ar fi putut scăpa de aspectul ăla haios, ca de lună cu păr. Nici ridurile frunţii nu îl ajutau, nici obrajii rumeni şi umflaţi, nici sprâncenele alea dese care datorită frunţii bombate la bază parcă îi căzuseră peste ochi, acoperindu-i parţial. Semăna cu un bulldog, faţa numai riduri, umeri puternici şi in ciuda aspectului probabil cultivat, de gangster, îi era cam greu să-l ia în serios. Avea şi un accent haios, italian, judecând după numele cu care i se prezentase: Vittorio Serano.

     — Bara era goală de ceva timp, domnule, iar eu mă plictisisem până la lacrimi, explică ea privindu-l în ochi cu sinceritate.

     — Capisco. Înţeleg.

     Fusese aşteptată la terminarea melodiei de una dintre gorilele ce păzeau intrarea şi condusă în culise prin spatele scenei, iar mai apoi în biroul proprietarului. Se temuse că avea să fie aruncată în stradă fără să mai apuce să-şi recupereze haina şi încălţămintea, dar nu, iată că fusese „invitată" la un pahar de bourbon cu gheaţă, turnat dintr-o sticlă micuţă şi plată de Woodford Reserve. Fusese o invitaţie pe care nu o putuse refuza, din moment ce se trezise mânată aici mai ceva ca o vită şi aşezată pe scaun de o mâna ce venise de undeva din spatele ei.

     Încerca să ignore cei doi bărbaţi de vârstă mijlocie ce rămăseseră în dosul scaunului său, acolo de unde nu îi putea vedea. Îşi impuse să facă abstracţie atât de tensiunea din încăpere, cât şi de laba grea a uneia dintre cele două gorile ce îi ţintuia umărul.

     Cu toate acestea nu îi era frică. Nu avea idee cine era bărbatul din faţa ei, cu excepţia faptului că ar putea fi patronul clubului jegos, însă intuiţia îi spunea că nu se afla într-un pericol iminent. Işi roti ochii prin jur înregistrând afişele cu nuduri lipite cel mai probabil cu benzi de scotch de tapetul îmbacsit de tutun, unele aflate in nişte ipostaze atât de vulgare încât o făceau până şi pe ea să îşi întoarcă privirea.  Covorul era ros până la urzeală şi peste mobilierul dizgraţios erau trântite maldăre de ziare vechi şi reviste pornografice. 

     —Ţi-ar plăcea să faci asta şi pe viitor? Zilnic? O întrebă el.

     Fata se relaxă pe speteaza scaunului, cu braţul stâng peste stomac, cu încheietura acestuia ca punct de sprijin pentru cotul celuilat. Cu mâna dreapta îşi învârtea uşor lichidul cu tot cu gheaţă prin faţă ochilor, jucându-se şi privind prin pahar că hipnotizată la cuburile ce se roteau prin lichidul arămiu. Într-un târziu vorbi:

     — Asta e cumva o ofertă de angajare, domnule Serano?

     — Dacă eşti interesată, ar putea fi!

     — Sună interesant, dar nu! Clatină din cap a negaţie în timp ce simţea cum degetele respectivului ce îşi uitase mâna pe umărul ei i se înfipseră ameninţătoare în claviculă.

     — De ce nu? Lucrezi deja la un alt club?

     — Nu. Îmi place doar să dansez, atâta tot!

     — Oamenii mei zic că dansezi ca o profesionistă. Cu siguranţă că ai învăţat asta la vreo sală de dans, stilul tău e mai mult aerobic decât sexy. Au spus că îmi faci celelalte fete să arate ca nişte amatoare. Ceea ce e rău pentru afacere. Nu asta aţi spus, băieţi?

Oglinzi SparteDescoperă acum locul unde povestirile prind viață