PROLOG

849 68 86

     New York, 23 Aprilie 2014

     O zi însorită, plină de culoarea şi bucuria primăverii. O zi plină de speranţă pentru familiile acelor tineri maltrataţi şi ucişi cu bestialitate, care până în momentul acestui proces nu însemnaseră nimic altceva pentru justiţie şi opinia publică decât nişte cazuri vechi, neelucidate şi care din această cauză nu putuseră fi clasificate.

     Astăzi, în sfârşit, venise şi ziua în care avea să le fie rostit numele, iar ei aveau să fie reamintiţi şi răzbunaţi!

     O zi întunecată, din cauza evenimentelor reprobabile petrecute peste tot prin oraş în decursul ultimelor luni, a elicopterelor şi a celor aproximativ zece drone ce împânzeau cerul, încercând să surprindă pentru posturile de televiziune pe care le reprezentau, imaginile unei mase compacte de oameni ce tot continua să crească şi să foiască frenetic, îmbrăcând asfaltul pestriţ şi încurcând circulaţia automobilelor în zonă.

     Mulţimea dezlănţuită aproape că luase cu asalt Tribunalul Penal din Manhattan, scandând diverse lozinci, dintre care cele mai inteligibile erau cele care urlau reintroducerea pedepsei capitale în statul New York, abolită încă din anul 2007. Lanţurile umane de poliţişti la datorie aproape că nu mai făceau faţă valurilor de protestatari aflate în permanentă mişcare, ce încercau să treacă de forţele de ordine şi de barierele impuse de benzile galbene sau de gardurile demontabile care îi separau de intrarea în măreaţa construcţie.

     Gloata căuta să pătrundă în clădirea Tribunalului pentru a lua cu asalt sala de judecată a judecătorului Richard Baine, deşi în mod normal acela se anunţase a fi tipul de proces care trebuia ţinut cu uşile închise. Însă presa scrisă, considerându-se a fi una dintre puterile de nezdruncinat ale ţării, se simţise lezată în dreptul ei constituţional de a informa populaţia şi de a-şi ridica tirajele ziarelor la cote mai mulţumitoare. Astfel, jignită şi limitată, mass-media se răzbunase acum, creând acest imens spectacol mediatic prin aruncarea în ziare şi în emisiuni televizate a tot felul de titluri şi articole instigatoare, dând amploare unui caz ce trebuise judecat în linişte şi catapultându-l direct la rangul de senzaţional.

     Prin urmare, concomitent cu adunarea covârşitoare de oameni încrâncenaţi, se transmiteau live scene de la faţa locului, iar o parte din telespectatori se simţeau afectaţi de eveniment în mod diferit:


**

     În vila lui de pe 230 East 68th Street, un bărbat uşor trecut de patruzeci de ani privea la spectacolul televizat nemulţumit şi îngrijorat de turnura pe care o luau lucrurile. Uitase să mai şi tragă din trabucul care aproape că ajunsese să-i frigă degetele cu ochii ţintă în ecran, analizând în minte cum avea să fie el afectat de acest proces, el şi organizaţia pe care o conducea.

     Oare femeia vorbise? Şi, în definitiv, cât de multe putea şti? Crainicii spuseseră clar: "era acuzată pentru trei crime premeditate şi anterior fusese anchetată în legătură cu alte cazuri de omucidere, cu care se părea că avea o oarecare tangenţă şi care duceau înspre câţiva dinspre capii lumii interlope a New York-ului". Însă nu se mai făcuseră şi alte referiri, fie ele cât de vagi. 

     Cum de nu prevăzuse asta, cum?

     Scrumul trabucului căzu nebăgat în seamă pe covorul scump, în timp ce el analiza la rece situaţia. 

     O prostituată de lux, pe care chiar el o dăruise de câteva ori "asociaţilor" săi. Oare câte putuse să vadă sau să asculte femeia asta în scurtul timp în care serviciile ei fuseseră necesare? Ce avea ea de gând? Intenţiona să-şi uşureze pedeapsa, oferind la schimb detalii incriminatorii despre ei, sau deja făcuse târgul şi procesul ăsta era, de fapt, o cacialma?

Oglinzi SparteDescoperă acum locul unde povestirile prind viață