5. Citta di Bronte, partea I

345 61 180

     Sfârşită de oboseală, Lucille intră în sfârşit în micul ei apartament abia mişcându-şi picioarele. Era o oră destul de înaintată şi muncise pe rupte.

     Una peste alta, era mulţumită. Ea şi Trent lucraseră la o reclamă pentru o firmă de telefonie mobilă ce îşi prezentase un aparat interesant. Şi aceştia doreau două clipuri, dar măcar li se adresaseră mai din timp, de la începutul lunii. Astăzi o terminaseră pe cea dedicată sărbătorilor de iarnă şi în timp ce Trent îşi rula programele, ea pregătise tuturor terenul pentru următorul proiect. După ce plecase mai toată lumea, ea merse la Jasse în camera recuzitei, şi-l ajutase cu confecţionarea unor decoruri depunând muncă fizică alături de el, în timp ce Trent continuase să rămână la calculatoare ca să adauge imagini, texte şi sunete reclamei.

     Pătrunzând în apartament, o izbi un uşor iz de acru încă de la intrare, motiv ce o trimise cu gândul la proviziile încă nepreparate din frigider, din lipsă de timp. Se dezbracă de hainele groase în viteză şi merse la el să-l inspecteze, însă era pe trei sferturi gol. Iar ceea ce găsise părea în regulă. Aşa că se mulţumise pe moment să deschidă doar un pic fereastra, urmând să caute mai bine ulterior. Deja nasul i se mai obişnuise şi nici mirosul nu fusese chiar atât de pregnant. Era posibil să fi fost doar un aer de „închis" având în vedere că era mai tot timpul plecată.

     Poate că ar fi fost bine, totuşi, să îşi prepare ceva rapid pentru seară, până când nu i se stricau alimentele de tot. Trase o casoletă cu carne din frigider şi se uită şi după câteva legume. Se apucă să le cureţe la repezeală şi când dădu să arunce cojile la coşul de gunoi, coş pe care, de altfel, îl ţinea mai tot timpul gol, avu cea de-a doua neplăcere a zilei.

     Înăuntru descoperi sursa mirosului unor alimente aflate cel mai probabil într-un început de descompunere, frumos ambalate într-o pungă portocalie de carton, cu un desen alb pe mijloc reprezentând sigla restaurantului Wu Xing.

     Fană a mâncărurilor chinezeşti, Lucille recunoscu imediat ambalajul, fără să fi fost nevoie măcar să-l atingă ori să-i verfice conţinutul.

     „Iată deci, unde a ajuns darul lui Audrey!" Clatină din cap nefericită, cu o privire ca de câine bătut, nemaiştiind ce să facă sau sa creadă.

     Se deplasă înapoi către măsuţa lipită de perete de numai două persoane şi se lasă să lunece pe unul dintre scaune, resemnată. Îşi lua faţa între palme şi se apucă să-şi fricţioneze tâmplele cu degetele, gândindu-se la ce mai rămânea de făcut.

     "Ar trebui să văd un psiholog. Dar cum să-i spun că cineva îmi foloseşte casa şi lucrurile în absenţa mea? O să-mi spună să mă adresez poliţiei. Poate că ar trebui să schimb şi broasca uşii, da, asta ar trebui să fac! Sau poate că proprietara îmi mai intră în apartament când sunt plecată. Asta trebuie să fie! N-ar strica să vorbesc şi cu ea. Cu siguranţă că va nega, dar... toate astea ar trebui să aibe o logică!... Din nefericire, nu văd cum mi-ar fi putut folosi şi telefonul, pe care îl am tot timpul cu mine. Asta rămâne încă o mare necunoscută. Şi de ce, mă rog, ar face cineva aşa ceva?"

     Îşi aruncă brusc capul pe spate, realizând imediat că dacă cineva ar fi vizitat-o în lipsa ei, atunci ar putea la fel de bine să se afle în casă chiar în acel moment. Se răsuci pe scaun în aşa fel încât să aibe în raza vizuală intrarea în bucătărie, unde se afla acum, astfel încât să nu fie luată prin surprindere de vreun atac. Se forţă să asculte zgomotele locuinţei pentru a detecta vreo intruziune, îşi impuse să încerce să prindă în nări vreun miros ciudat sau să reuşească să distingă vreo umbră ameninţătoare reflectată în uşa lucioasă din metal de la intrarea în locuinţa, ori în oglinda aflată în hol şi pe care o putea zari parţial din unghiul în care se afla. Se chinuia să desluşească poate pe cineva care ar putea ţine în mâna un cuţit, bine ascuns în întuneric. Aştepta un timp îndelungat şi îşi impuse să se liniştească, nimic nu părea să se întâmple. Până şi cel al şaselea simţ îi spunea că se afla singură în apartament.

Oglinzi SparteDescoperă acum locul unde povestirile prind viață