4. ŞEDINȚA

449 66 212

     — Băiatul ăsta e campionul meu, spuse el dând un pumn uşor în umărul lui James. De la început am zis c-o să faci carieră în firma mea! Îmi place să văd că nu m-am înşelat, fiule!

     James îşi muscă buza de plăcere, silindu-se să nu râdă. Se aşezase strategic lângă Todd Ripley, ca pentru a se proteja de un atac fizic al colegilor lui şi se uita în jos, făcând-o pe vinovatul. Era conştient că toţi, inclusiv Audrey, l-ar fi omorât acum dacă ar fi putut. Aveau şi de ce.

     Referitor la ceea ce se discutase până la acel moment, contractele astea noi reprezentau, mai toate, câte un butoi cu pulbere cu reacţie în lanţ. Colegii se „detonau" pe rând, fiecare, chiar sub ochii lui, plângându-se ba de numărul mare de comenzi, ba de lipsa timpului ori a aparaturii, ba de contractele restante. Însă el era mulţumit cu realizările sale de până atunci în micuţa lor companie şi ştia că nu avea niciun motiv să se simtă vinovat, el practic era cel ce le aşeza tuturor pâinea pe masă. Dacă nu puteau ţine pasul cu el asta se întâmpla doar din pricina altor neajunsuri care atârnau doar de şefi şi de restul echipei. Era conştient de faptul că era preferatul lui Todd Ripley, îi intrase pe sub piele încă de la primele contracte aduse, şi mai trebuia să recunoască că nici relaţia cu celălalt şef, Audrey, nu era rea deloc. Când nu o şoca cu astfel de isprăvi, simţea că femeia asta îl diviniza.

     Todd Ripley avea un rânjet de satisfacţie întins pe toată faţa. Era convins că oricât ar fi încercat nu ar fi putut să şi-l ascundă, aşa că nici măcar nu se străduia să facă eforturi în acest sens. 

     Se uită la mutrele lor plouate, aşa cum stăteau ei înghesuiţi la masa mică, adunaţi cu toţii în jurul lui, şi, deşi îşi dăduse prea bine seama că în situaţia în care erau cu acele groaznice întârzieri de la contractele deja existente, succesul lui Williams era mai mult un dezastru decât o desfătare, el totuşi nu se putea abţine din a jubila. Protejatul lui dădea lovitură după lovitură, era băiatul lui de aur, calul lui câştigător! Merita toţi banii, până la ultimul cent. De Crăciun avea iarăşi să-i dea o primă grasă! Şi nu era vina băiatului că ceilalţi nu puteau ţine ritmul cu el şi că începuseră să agite apele vaicarindu-se pentru toate neghiobiile care le treceau prin minte. Nici ceilalti nu erau incompetenţi, nu, nici pomeneală! Doar mai leneşi.

     Audrey îi privea, surprinsă. Dacă îşi amintea ea bine, că tot adusese el vorba despre începuturi, la câteva luni după ce redeschiseră firma a fost o perioada de vreo două săptămâni în care Williams nu reuşise să aducă niciun contract. Atunci fusese chemată în acest birou şi i se ceruse să renunţe la el, acţiune pe care ea o refuzase cu vehemenţă. Se părea că Todd ţinea minte doar ce dorea el. Oricum, asta nu scuza faptul că nu erau pregătiţi să facă faţă acestui uriaş succes. Însă era de lucrat mai întâi cu Todd, care, din anumite motive, nu părea prea încântat să mărească salarii sau să facă investiţii mai serioase în companie. Ori de câte ori îi prezenta ştatele de plată pentru un serviciu sau altul, având în vedere numărul de imens de colaboratori cu care trebuiau să lucreze, acesta reacţiona şi o trata cam de fiecare dată ca şi cum ar fi prins-o cu mână în buzunarul hainei sale, jefuindu-i portofelul. Era greu să-i scoată bani lui Todd, de asta se şi văzuse silită să coalizase cu ceilalţi colegi şi să pună la cale sceneta de dinainte. Din nefericire, din cauza frumuşelului strălucit care mustăcea acum cu capul în jos, luându-şi un aer fals de vinovăţie, chiar de acolo de sub aripa protectoare a lui Todd, lucrurile o luaseră puţin razna. Nu cu mult, pentru că intervenise la timp.

     Ei bine, pe viitor avea să facă din nou lucrurile singură. Se învăţase minte şi nu avea de gând să ajungă să stârnească bârfe la birou. Trebuia doar să-şi pună mintea la contribuţie şi să găsească la aceeaşi problemă, mereu alte şi alte soluţii. Nu aşa fusese mereu?

Oglinzi SparteDescoperă acum locul unde povestirile prind viață