Doar o vară (Volumul 1)

Capitolul 24

-Ce vrei să spui? Alejandro, nu este deloc amuzant, iar dacă asta este o glumă...

-Nu este nicio glumă, Cassley. Vom sta la mine în noaptea asta. Va trebui să ai încredere în mine.

Rânjetul de pe fața lui mă face să înghit în sec şi să las subiectul baltă. Nu îmi place ideea de a sta prea mult în preajma lui, dar va trebui să nu spun nimic. Cel puțin până văd unde anume vrea el să ajungă.

Restul drumul l-am parcurs în perfectă linişte, Alejandro manevrează maşină cu dibăcie. Se vede că nu are carnetul de azi, de ieri. Dar frână bruscă pe care o pune mă face să suspin speriată.

-Păpuşă, de aici ți se ia vederea.

Îl privesc încruntată un moment, dar eşarfa pe care o flutură în față mea îmi dă de înțeles la ce se referă. Gestul meu de a clătina din cap îl face să îşi încolăcească degetele în jurul încheieturii mele şi să mă tragă brutal spre el. Îmi întoarce capul spre cealaltă parte.

-Stai nemişcată. Ar fi mai uşor dacă ai coopera.

-Ce vrei de la mine, Alejandro? De ce nu mă poți lăsa în pace?

Îl aud oftând in timp ce îmi leagă mai bine eşarfa în jurul ochiilor. Trag aer în piept şi aştept să termine, apoi el mă împinge înapoi în scaunul meu.

-Pui prea multe întrebări.

Acum chiar nu mai văd nimic, simt însă motorul turat sub mine. Înghit în sec de-a lungul traseului, încercând să îmi imaginez unde anume se află aceea casă de vacanță de care vorbea Alejandro. De ce m-ar duce el acolo pe mine?

Nu ştiu cât timp a trecut de când maşină virează în diferite părți, dar acum un vibrat îmi atrage atenția. Îmi dau seama că este de la mobilul din buzunarul meu şi îmi țin respirația pentru câteva momente lungi. Îmi aşez în schimb mâna pe buzunar, încercând să îl fac să înceteze.

-Ce a fost asta?

Îmi muşc buza inferioară.

-Telefonul tău, unde este?

Mai mult ca sigur că privirea glaciară a lui Alejandro este îndreptată asupra mea, însă eu nu o pot vedea din moment ce încă sunt legată la ochi.

Deşi a rostit întrebarea, nu aşteaptă un răspuns din partea mea. Începe să îmi verifice buzunarele pantalonilor până îl găseşte. Încerc să îl opresc, dar e mai puternic. Îi aud râsul.

-Sergio nu poate trăi fără tine? Ia spune-mi, de când are el numărul tău de telefon?

Observația lui mă face să îmi încrunt sprâncenele în căutarea unui răspuns. Chiar aşa, de unde are Sergio numărul meu de telefon?

-Mai avem mult?

-Am ajuns deja.

Îmi dezleg eşarfa şi privesc un moment în jur fără să mai spun ceva. Alejandro a coborât deja din maşină şi a înaintat spre micuța casă din fața noastră. Îmi strâng brațele în jurul corpului speriată. Nu cunosc acest loc, nici oamenii ce îl păzesc şi mi-e frică. Nu vreau să stau aici nici un moment.

Alejandro discută ceva cu bărbatul înalt din fața uşii, apoi îşi întoarce privirea spre mine. Îmi face semn să ies din maşină şi să merg lângă el. Scutur din cap în semn de negare, obținând din partea lui o încruntătură.

Mă blestem în gând că l-am făcut să înainteze grăbit spre mine, bombănind. Imediat ce deschide portieră din partea mea, îmi prinde mâna şi mă trage după el.

-Alejandro, opreşte-te.

Normal că nu mă ascultă. Aleargă mai ceva ca la un maraton şi mă aruncă în brațele bărbatului înalt cu care purta o conversație adineauri. Tipul îmi prinde mâinile la spate şi mă lipeşte de pieptul lui, întorcându-mă cu fața spre chipul măsliniu al lui Alejandro. Are maxilarul încordat, deşi rânjeşte cu o sclipire stranie în ochi.

-Unde suntem?

-Asta este noua ta casă pentru un timp, păpuşă, sper că te vei purta frumos.

Îmi mijesc ochii la el.

-Ce vrei să spui? Alejandro, nu mă poți lăsa aici, unde suntem?

Bărbatul îmi strânge mai tare brațele şi mă face să scap un icnet îndurerat. Animalul!

-Să o păzeşti bine, pune-o lângă cealaltă.

Îi spune Alejandro celuilalt, pe mine ignorându-mă. În spatele lui se zăreşte o pădure deasă cu multe crengi uscate aruncate pe jos.

-Părinții mei vor observa că lipsesc.

Această observație îl face să îşi întoarcă privirea spre mine preț de câteva clipe. O altă sclipire stranie îi străbate ochii şi mă face să înghit în sec. Se apleacă până buzele sale îmi pot atinge o ureche. Celălalt tip mi-a dat drumul la brațe, iar acum Alejandro este acela ca mi le ține strânse la spate, iar pieptul şi-l lipeşte de mine.

-Surpriza ce te aşteaptă înăuntru te va face să îți ții gura închisă, şi stai liniştită că de părinții tăi mă ocup eu.

-Dar este Sergio. El nu te va crede indiferent de ce-i vei spune. Asteaptă să mă întâlnesc cu el. Mă va căuta.

Îmi muşcă urechea, apoi mi-o sărută.

-Nu şi după ce va primi mesajul tău cum că ai găsit un loc mai bun de muncă unde îți este şi iubitul, iar ce a fost între voi nu este altceva decât o distracție.

-Nu!

Mă eliberează brusc şi face un pas în spate, ținând în mână mobilul meu. Deschid gura să spun ceva, dar un alt bărbat mă prinde de o mână şi mă trage spre intrare. Mă crispez la contactul corpului meu cu betonul rece din înăuntrul casei, iar gâfăielile mi se accelerează. Mă ridic în picioare şi incep să alerg spre ieşire, dar uşa a fost deja închisă cu un zgomot infernal.

Nişte suspine mă fac să realizez că nu sunt singură aici. Cu teamă îmi întorc privirea în spate pentru a observa o siluetă. Asta îmi aduce lacrimi în ochi, iar muşchii încep să îmi tremure din senin. Cu greutate scap un suspin printre buzele care tremură puternic.

-Catty?

________________________

Sper sa îmi iertați ca de obicei greselile.