Doar o vară (Volumul 1)

Capitolul 19

Ulterior aveam impresia că situația va fi stânjenitoare iar întâlnirea dintre mine şi Sergio va fi una groaznică cu multe minciuni şi contraziceri, dar nu este aşa. Compania lui este plăcută şi te face să te simți chiar bine povestind cu el.

-Chiar mă întreb cum a reușit Alejandro să te găsească, spune zâmbind.

Aducerea în discuție lui Alejandro îmi face stomacul să se strângă şi un nod mi se formează în gât. Mă crispez, iar paloarea ia locul bujoriilor anteriori din obraji. Nu trebuie să fii un geniu ca să îți dai seama că acest subiect m-a demoralizat. Mai ales când mimică feței mă dă de gol. Sergio mă priveşte serios.

-Nu trebuie să vorbeşti despre asta dacă nu vrei. Îmi pare rău dacă am atins un subiect sensibil.

Când îmi ridic privirea şi îl fixez, îmi dau seama că nu glumeşte. Expresia îi este serioasă, iar ochii par a fi îngrijorați. De ce şi-ar face griji pentru mine? Nici măcar nu mă cunoaşte.

-E în regulă. Alejandro Alvar a venit în Germania pentru a-l informa pe tata că suntem nevoiți să lucrăm pentru el, atâta tot.

-Şi ați venit pur şi simplu?

Ridic din umeri. Da, exact asta am făcut. Am ignorat pe deplin riscurile şi ne-am lăsat conduşi de Alejandro spre Spania. Dacă aş fi ştiu atunci ce nenorocit este, aş fi luptat alături de părinții mei încercând să fac în aşa fel încât plecarea să nu mai aibă loc.

-Nu îți prea place aici, nu-i aşa? Îl întreb.

Îşi întoarce privirea spre mine. Mă priveşte lung o clipă, iar după aceea zămbeşte larg etalându-şi gropițele din barbă. E frumos, un bărbat chiar atrăgător care ar face mândră orice femeie ce s-ar afla în dreapta sa.

-Parcă îmi place mai mult de când eşti tu aici.

Afirmația lui mă face să roşesc puternic. Chicotesc o clipă, apoi îl ajut să strângă paharele şi sticla cu suc de pe o buturuga pe care noi am folosit-o pe post de masă. În încercarea de a prinde între degetele unul dintre pahare, degetele noastre s-au atins într-un mod în care mi-a făcut stomacul să se strângă de emoții. Îmi zâmbeşte încurajator, asigurându-mă că totul este în regulă, apoi mă ia prin surprindere sărutăndu-mi vârful degetelor. Mă înroşesc iar.

-Ți-a mai spus cineva că eşti foarte frumoasă când te înroşeşti?

-Mulțumesc şi nu, nimeni nu a mai spus asta. Dar în schimb am primit câteva bârfe cum că aş fi o nemuritoare însetată de sânge.

Râd împreună cu el.

-E în regulă, cu siguranță voi avea grijă data viitoare când voi mai rămâne singur cu tine ca nu cumva să mă ataci pe la spate, râde.

-Aşa şi trebuie.

Chicotind începem să parcurgem spațiul dintre hambar şi casă. Nu mi-am dat seama că în tot acest timp degetele ne-au rămas împleticite decât în momentul în care privirea întunecată al lui Alejandro ne-a întâmpinat în cadrul uşii. Ne-a privit un moment scurt, apoi a intrat în casă ignorându-ne. M-am cutremurat.

-Sper să mai avem ocazia de a sta de vorbă, spune uşor surprins de faptul că mi-am retras mâna, iar zâmbetul mi-a dispărut subit.

-Mi-a plăcut ziua de astăzi, spun mai mult şoptit. Obțin un zâmbet sincer de la el.

Se apleacă şi îmi sărută obrazul. Zăbovește asupra lui inspirând adânc apoi, se desprinde uşor şi mă îmbrățișează. Brațele mele îi înconjoară uşor trupul zvelt. Îmi place cum mă face să mă simt. Îmi place la nebunie compania lui şi nu vreau să renunț la asta. Nu vreau ca acest moment să se sfârșească.

-Eşti o fata de treabă, Cassley. Vreau să te descopăr mai bine.

Încuviințez. Da, Sergio, şi au aş vrea ca tu să mă cunoşti mai bine. Se vede că are o inimă mare după felul în care se poartă cu mine, cum îmi vorbeşte şi cum mă face să mă simt. În preajma lui uit de statutul meu de femeie de serviciu şi am senzația că sunt o prințesă, o regină care trebuie tratată cu respectul cuvenit.

Ne despărțim sub promisiunea tacită că ne vom mai întâlni din când în când. El a aşteptat răbdător ca eu să intru în casă, abia după aceea s-a întors la hambar unde îl ajută pe tata şi alți muncitori la treburi. Cu ocazia asta nu mai este nevoit să meargă la sală.

Când intru în casă sunt întâmpinată de aceeaşi linişte mormântală. Mama nu se află în bucătărie, deci cel mai probabil se odihneşte la ea în cameră. Profit din plin de acest lucru şi îl sun pe Jerek. Prietenul meu probabil este foarte îngrijorat deoarece a lăsat o sută de mesaje în mesageria vocală. În majoritatea este furios că nu îmi țin telefon pe aproape.

-Dar ți-a cam luat ceva să îți amintești de mine.

-Îmi pare rău, Jerek. Eu, am fost ocupată, iar telefonul l-am abandonat în sertarul din bucătărie pentru a nu mă ține trează noaptea. A trebuit să fiu concentrată în ultima perioadă.

-Ştii foarte bine că nu pot sta supărat pe tine, începe să râdă. Ce faci? Sper că eşti bine.

Îmi muşc buzele pentru a mă abține să nu spun de rănile ce îmi chinuie pielea.

-Sunt foarte bine, e frumos aici, să ştii.

-Jekky, bunica ta a ajuns, se aude o altă voce în difuzor. Nu mi-a luat prea mult să îmi dau seama că mama lui Jerek nu s-a schimbat deloc de când am plecat. Ah, imediat mamă, vorbesc la telefon, se schimonoseşte umilit Jerek. Cassley, vorbim mai târziu? A venit bunica.

-Sigur. Te îmbrățişez. Pa, Jekky.

Închid înainte să îi dau drept la replică. Ştiu că nu îi place alintul pe care mama lui l-a ales, dar nu mă pot abține. E atât de adorabil!

Ceea ce nu este deloc ceva adorabil este imensa rană de pe spate. Acum că am rămas doar în bustieră, am priilejul să o privesc mai bine în oglinda din baia primului nivel al casei. E o umflătură roşiatică şi dureroasă ce are forma curelei groase cu care am fost pedepsită. Mă răsucesc pe călcâie şi merg spre cadă, unde umezesc colțul unui prosop. Înainte ca mâinile mele să îmi atingă, mai greu ce-i drept, spatele, degetele groase ale cuiva trec de câteva ori peste rana mea, făcându-mă să icnesc rănită. Oh, nu. Nimeni nu ar fi trebuit să vadă răniile.

_______________

Inca un capitol scurt. Va rog sa îmi scuzati eventualele greseli si va multumesc ca inca imi cititi lucrarea.  Am postat un nou capitol si la "Annabella". Va astept parerile si acolo.