Doar o vară (Volumul 1)

Capitolul 4

O clipă de neatenție a fost suficientă pentru a mă împiedica de mormanul de pământ din fața porții și a-mi scăpa poșeta de pe umăr. Mă aplec să o ridic, având grijă să mă înjur pentru neatenția de care am dat dovadă.

Și totuși nu vreau să fiu prea aspră cu mine. Abia ce mă trezisem, iar ultimul lucru pe care mi-l doream era să parcurg o distanță dintre poartă și casă.

Arhitectura clădirii este foarte...amplă. Acoperișul fiind acoperit de o țiglă roșiatică, sub o formă rotunjită precum solzii peștilor, tapetul zidului este de un roz pal, cu ferestre mari, din lemn. Pe alocuri, la o înălțime destul de mare se află balcoane cu balustrăzi din lemn maroniu. Puțin cam mare, dar îmi place.

-Scumpa mea!

Exclamația ajunse pe un ton sfâșiat la urechile mele. Mama stă rezemată de verandă, alături de tata. Fără să mai stau vreo clipă pe gânduri, grăbesc pasul îndreptându-mă spre ei. Mama este prima ce îmi iese în întâmpinare, prinzându-mă într-o îmbrățișare strânsă. Chiar mă întreb de ce nu venisem cu același avion. Cu ce ajunseseră ei înaintea noastră?

-Mamă, șoptesc în părul ei, inspirând adânc mirosul atât de bine cunoscut. Aroma cireștelor de vară îmi inundă căile respiratorii de fiecare dată când îmi iau mama în brațe.

Cineva își drege glasul în spatele nostru, făcându-ne să ne depărtăm brusc.

Privirea rece și inexpresivă al brunetului îmi creează furnicături pe șira spinării și îmi face stomacul să se strângă.

-Catty, spune dintr-o dată neîntrerupând contactul vizual. În prima clipă am avut impresia că mie mi se adresează doar că îmi pocise numele, însă o femeie micuță de înălțime se apropie cu pași repezi de el. Vreau ca tot personalul să fie strâns în salon în zece minute, i se adresează.

-Da, domnule!

Fata plecă capul și, fără alte indicații o luă la fugă spre intrarea în casă. De fapt, spre intrarea în vilă. Nu știu de ce am impresia că din interior toate camerele vor fi văzute mult mai mari.

-Iar voi, îmi privește părinții cu indiferență, veți aștepta în salon până apare toată lumea, după care vă voi spune ce anume aveți de făcut.

-Ne-ați adus până aici, spune tata cu aceeași tonalitate calmă de care dispunea mereu. Credeți că în Germania nu am fi găsit un loc de muncă stabil? Sau care este mai precis scopul acestei mici plimbări?

Îmi mușc buza în așteptarea răspunsului, dar și ca să nu chicotesc ironic. Tind să îi dau dreptate tatei și de această dată. Orice are în gând tipul ăsta, nu îmi miroase a bine.

Tăcerea se așternuse mai repede decât aș fi sperat. Mama a făcut un pas în spate, prinzându-mă într-o îmbrățișare călduroasă. Cu o mână îmi mângâie părul precum o făcea când eram doar o puștoaică de șaișpe' ani. Nu mamă, am nouăsprezece. Cred că e suficient cât am fost mădărită.

Cu mișcări bine gândite și subtile, mă depărtez de brațele mamei, dar tot îmi răsucesc privirea spre ea pentru a-i zâmbi.

-Această înțelegere, străinul gesticulează încercând să ne prindă pe toți în raza sa vizuală, a fost trecută în contractul pe care l-ai semnat. Nu am vrut să vă oblig să veniți aici, așa că am trecut acest amănunt cu vederea, dar, face o pauză, dacă tot nu aveți unde sta, nu văd nimic rău în asta.

Tata a amuțit, la fel și mama. Nu că ea ar fi vorbit prea mult, dar într-o situație de criză speram ca măcar ea să ia inițiativa. Cum nu sunt nici măcar eu în stare să fac asta, îmi plec privirea, așteptând ca discuția să ia sfârșit și să mi se spună ce să fac.