Doar o vară (Volumul 1)

Capitolul 6

Mă uimește faptul că nu mi-a greșit numele. Probabil e normal să cunoască numele menajerei sale, dar tot sunt surprinsă într-un mod plăcut că l-a reținut pe al meu.

În mod ciudat, mă simt chiar agitată acum că îl simt în spatele meu, privindu-mă. Îmi răsucesc lent capul în direcția sa și îl surprind privindu-mă încruntat.

Cutele de pe fruntea ușor catifelată sunt singurele detalii ce îi dau de gol frustrarea, dar în rest totul pare să fie în regulă. Poziția îi este dreaptă, iar degetele nu îi sunt încleștate în pumni. Am verificat.

-Da? Întreb.

Alejandro se încruntă din nou, adâncind ridurile. De ce face asta? Nu se poate uita urât la un bibelou din sufragerie și să mă scutească pe mine de acest spectacol?

-Ce ai făcut?

Surprinzător, dar tonul îi este destul de calm. Sau poate așa vrea el să pară. Poate nu îl cunosc îndeajuns de bine încât să îmi dau seama dacă e calm sau turbat de nervi. Fir-ar, nu mă pricep la cititul oamenilor!

-Ă... Eu... Ăăă.

Bineînțeles că mă bâlbâi. Chiar credeam că am scăpat de această manie ridicolă și de prost gust. Încă din copilărie, bâlbâiala era unul dintre lucrurile ce mă caracterizat într-un totul.

Ridică sceptic o sprânceană, așteptând probabil să îmi reiau fraza. Dar nu o fac. Țintuiesc podeaua cu privirea, simțindu-mă brusc mult prea fierbinte în obraji. Răsuflarea agitată a lui Catty mă agită și pe mine.

-Eu am făcut-o, domnule! Spune deodată, postându-se în fața mea. Sunt aproape la fel de înaltă precum ea, dar pot vedea cum Alejandro își încleștează brusc degetele în pumni. Eu am făcut-o, repetă fata cu glas ceva mai moale. Își pleacă ușor privirea. Eu am rupt mătura și sunt gata să suport consecințele.

Un nod mi se formează în gât și, cu greutate reușesc să mai trag o gură de aer curat.

-Catty, șoptesc.

Nicio mișcare. S-a postat în fața mea atât de încordată încât mă uimește și am senzația că nici nu respiră privind podeaua.

Alejandro se încruntă și mai tare, dar face un pas înapoi. Deschide o ușă și, după ce ne mai privește odată lung, oftează.

-Înăuntru, spune sec.

Glasul îi este rece și lipsit de orice expresivitate. Din senin, Catty începe să tremure și se prăbușește la pământ. O privesc speriată cum își strânge picioarele la piept și își lipește spatele de un perete.

-Domnule, vă rog..

Plânge. Da, sunt sigură că asta face acum când obrajii îi sunt foarte roșii.

-Nu mă repet.

Fata se conformează și, cu greutate, înăbușindu-și un alt suspin se ridică de jos. Nu singură, căci brațele mele îi vin imediat în ajutor, sprijinind-o.

-Fugi, îmi șoptește în ureche în așa fel încât doar eu să aud.

Mă cutremur toată și înghit în sec. Parcă îmi vine și mie să plâng, auzindu-i glasul speriat și sfâșiat de durere. Orice s-ar afla dincolo de ușă sau orice ar dori Alejandro să facă, Catty pare de-a dreptul îngrozită. Poate a mai trecut odată prin asta.

Diferența este că de această dată doar eu sunt vinovată.

Bărbatul, îm schimb este tot acolo. În dreptul ușii, așteaptă cu o privire inexpresivă ca Catty să îi asculte ordinul. Nu reușește însă să ajungă decât în dreptul lui, căci glasul meu îi oprește.

-Așteptați!

-Cassley!

Catty își întoarce privirea spre mine, brusc. Mă privește cu atât de multă ură, încât mă dau un pas în spate. Mă avertizează din priviri să tac din gură înainte să spun o prostie. De ce mă ascunde? Eu am rupt mătura, nu ea!

Alejandro îi prinde încheietura mâinii și o ascunde cu totul în spatele lui.

-Ai vrut să spui ceva, Cassley?

Înghit în sec. O văd pe Catty cum clatină frenetic în semn de negare în spatele șefului meu și, efectiv nu știu ce să fac.

Acum, stând așezată pe marginea patului din dormitorul meu, mă simt oribil că am negat printr-o mișcare al capului atunci. Ar fi trebuit să îi spun lui Alejandro cine a rupt de fapt mătura și să îl opresc în a o lua pe Catty de lângă mine.

Ceasul de pe noptiera de lângă pat indică ora unu noaptea. Oftez zgomotos și mă arunc pe spate.

Nu pot să dorm. Gândul îmi stă doar la cele întâmplate pe hol și, modul subit în care Catty efectiv a dispărut în aceea cameră și nu a mai ieșit. Am așteptat-o toată ziua în bucătărie, cedând în cele din urmă și începând să o caut în toată casa, dar nu era de găsit.

Mă agită acest gând. Oare ce se afla dincolo de ușă? Pe Alejandro l-am văzut în sufragerie și, l-am ochit mergând la culcare, dar mi-a fost prea rușine să îl întreb ce se întâmplase cu Catty. Poate sunt eu paranoică, iar fata a mers demult la culcare. Nu știu unde este dormitorul ei, așa că nu pot verifica asta.

Cu mintea vraiște, am parcurs holul până la bucătărie. Am înșfăcat un pahar de sticlă și, pentru o clipă mi-am permis să gust din vinul alb din dulap. Fac însă o grimașă din cauza gustului ușor acru. Organismul nu îmi este obișnuit cu alcoolul, tocmai de aceea mă simt foarte ciudat acum, gustându-l.

Mă sprijin de blat și, pentru o clipă privirea mi se oprește asupra faianței negre de pe peretele din fața mea. O clipă a fost suficientă pentru a-l vedea și pentru a-l recunoaște. Era acolo. Sprijint de tocul ușii, privindu-mă.

Aceea privire glaciară care m-ar putea îngheța pe dinăuntru și care mă face să tremur ușor. Înghit în sec. Aș vrea să mai beau ceva, dar paharul îmi este acum gol.

Dar totul s-a întâmplat doar pentru o clipă. Când m-am întors spre ușă, el deja plecase. Nu mai era acolo. Dar l-am văzut. Sunt sigură că el era acela ce îmi analiza intens fiecare mișcare.

----

Vă aștept cu nerăbdare părerile. ❤❤