Doar o vară (Volumul 1)

Capitolul 1

Îmi ridic buimacă capul din așternuturile patului. Mă surprinde să aud un scârțâit prelung, urmat de câțiva pași tiptili pe holul din spatele ușii albicioase a camerei mele. Îmi răsucesc absentă privirea în partea dreaptă, unde ceasul deșteptător de pe noptieră indică ora patru dimineața. Cine ar putea fii treaz la ora asta? Credeam că eu sunt cea mai matinală persoană din familia Stan, dar se pare că cineva mi-a doborât recordul.

Nici măcar claxoanele mașinilor nu au început zarva pe strada largă al orașului Bruxelle. Înafara ceasului, care scoate mici sunete ușor enervante, casa este inundată de o liniște ca de mormânt. Vântul torid de vară pătrunde cu nesaț pe fereastra pe care din nou am uitat-o larg deschisă și pe care iarăși a pătruns unul dintre mulții porumbei ce ne cutreieră strada în căutarea unui loc în care să se adăpostească puțin de anotimpul ploios.

Parchetul scârțâie cu fiecare pas pe care îl fac până la fereastră. Dau la o parte perdeaua albă, umplută cu floricele verzi, lăsând loc porumbelului să iasă.

Nu pare să fii înțeles modul subtil prin care îi cer să plece pentru că, continuă să poposească de asupra dulapului plin cu haine. Din păcate, vârful dulapului este mult prea sus pentru a reuși să ajung la el fără ajutorul unui scaun.

Micuțele petale de trandafir pe care le-am lipit cu bandă izolată de pereții crem se lasă mișcate de vânt, în timp ce punga goală în care se aflau pufuleți cu o seară în urmă a alunecat de pe noptieră și a aterizat pe covorul portocaliu de pe jos.

Mă folosesc de chitară ca să ajung la porumbel. Mă întind, privind în sus și, ridicându-mă pe vârfuri mă străduiesc să nu scap un oftat de ușurare când pasărea se sperie de atingerea delicată al instrumentului din mâinile mele și își ia în sfârșit zborul spre ferestră, apoi se lasă în bătaia vântului. Îl urmăresc cu privirea și, din nou gândul îmi zboară la sentimentul plăcut pe care, cred că îl au aceste păsări. Ele pot zbura oriunde, fără ca măcar să privească în spate.

Abia în momentul în care porumbelul dispare în totalitate din câmpul meu vizual, realizez că am rămas țintuită locului în fața ferestrei, în bătaia vântului prea mult timp. Picioarele goale mi-au înghețat pe parchetul rece, iar maioul din care este compusă pijamaua nu ține deloc de cald.

Așez chitara în dulapul, al cărui uși le încui apoi cu, cheia. Din nefericire, nu îmi găsesc destul timp să o folosesc. Am învățat să o folosesc pe la zece ani, dar nu este una dintre pasiunile mele. De obicei cânt în momentul în care sunt foarte supărată dintr-un anumit motiv, dar aceste momente sunt foarte rare.

Un ciocănit firav se aude în ușă și, aproape pe nerăsuflate îmi răsucesc privirea într-acolo. În acest moment chiar regret că i-am interzis tatei să mai folosească geamurile la uși. Aș fii dorit să văd cine mă caută la ora patru dimineața.

Dorința îmi este îndeplinită, deoarece mama este aceea ce își face apariția în dormitor. Ține strâns la piept o cutie de carton, însă expresia feței este demnă de pus în ramă. Ochelarii îi atârnă pe nasul cârn atât de mult încât îmi lasă impresia că vor cădea cu totul dintr-un moment în altul. Părul tuns bob îi este ciufulit și aproape că nu-i pot deosebi buclele negre de întunericul nopții. Pijamaua de pe ea îmi dă clar de înțeles că abia se ridicase din pat și o zbughise pe scări pentru a ajunge în dormitorul meu.

Deschid gura să explic de ce mă aflu lângă dulap, în poziție de drepți la patru dimineața, dar femeia puțin mai înaltă decât mime mi-o ia înainte:

-Este pentru tine, întinde spre mine cutia pe care o proteja cu atât ardoare. Dau să o iau din mâinile sale micuțe, dar o trage mai aproape de pieptul său, dând de înțeles că nu a terminat tot ce avea de spus. Vreau să ai grijă de el cât de mult poți. Îți vei face timp pentru el necondiționat, indiferent de împrejurări!